senzatie de duminica

pe trenul Bv-Buc citeam dintr-o revista de psihologie si eram relativ absorbita in cum daca te lasi stimulat de competitia cu ceilalti si de insemnele a ceea ce (aparent) te face sa te simti puternic (bani, masini, IT stuff...) ajungi curand sa cunosti reversul medaliei: vulnerabilitatea la neputinta si pierderea controlului.

si aud din dreapta mea vocea unei doamne entuziaste care imi zice (probabil pentru a doua oara, dar nu auzisem eu): "ati vazut?"

"ce anume?", intreb buimaca.

"crucea de pe Bucegi ... e luminata" si zambeste indicandu-mi cu privirea unde sa ma uit.

ma ridic de pe scaun si ma indrept inspre geamul doamnei si intr-adevar, se vedea ft frumos crucea de pe Bucegi. zambesc si eu.

"imi cer scuze ca v-am intrerupt de la citit, dar trebuia sa spun cuiva. bucuria pe care o aveam era prea mare sa o tin numai pentru mine si sa n-o impartasesc"

nu m-am mai putut concentra la nimic din ce citeam ... oricat de interesant ar fi fost.

am ramas uitandu-ma pe geam cu un zambet tamp... nu vedeam crucea de unde eram eu, dar tocmai fusesem elementul care facut bucuria sincera a unui om sa fie completa.