Scor

viata are scop?

acum doishpe ani concluzionam ca nu

si am cazut intr-un con de depresie care, asezonata cu putina adolescenta, a dus la un mix indigest de toata frumusetea

dar cum e bine sa traiesti lucrurile la varsta potrivita, ce bine ca am trecut prin asta! (atunci)

intre timp s-a intamplat ceva: fie m-am mai luminat, fie m-am mai indobitocit. 

concluzia la care am ajuns un deceniu mai tarziu: daca nu vezi viata ca pe un joc, esti mort inainte de a ramane fara suflare.

traiesti amorf, inert si plin de toxine.

si cand spun "joc" nu ma refer la "care pe care", la "cat e scorul?", la "ai trisat!", cu alte cuvinte nu ma refer la dorinta de a fi in competitie. 

nu!

ma refer la pornirea de a glumi

oricand, oricum, oriunde

si ma refer la placerea de a te juca, de a face ghidusii, de a te obliga sa ramai inocent.

da atitudinea aceasta un scop vietii?

nu stiu.

dar in mod cert ii ofera calitate.

exista un secret in toata povestea asta: iti trebuie un interlocutor pe masura.

un reality check.

pe care daca nu il ai, poti simti nevoia de a renunta la atata joc, optimism si vreme buna, de teama sa nu pari penibil.

eu zic: exerseaza "sportul" asta zi de zi cu oricine iti iese in cale ... nu o data am avut surpriza placuta de a ma lovi de feedback-uri tip "wow, mai e cineva care face asta!" ale unor persoane care aproape ca renuntasera sa mai incerce

si poate, la un moment dat, apare si persoana cu care sa poti glumi serios o viata intreaga.