Tac

Ti-as spune multe. Si te-as intreba multe.

Tranzitive. Intranzitive. Reflexive. Personale. Generale.

Ti-as spune orice. Te-as intreba orice. Si nu putine.

As vrea sa vorbim. Mult. Pana la lipsa de aer si de argumente.

Asa e cand si atata timp cat simti ca poti avea incredere. Ti se deschide mintea. Si ideile incep sa misune.

Ti-as adresa intrebari grele, dure, incomode. Pentru ca eu nu cred in interogatiile de tip "ce faci?", nu implica nimic (poate doar un automatism), din partea celui care raspunde.

Ti-as face lucruri non-simple, complicate, care lasa urme si amintiri placute. Pentru ca nu cred in pozitiile si experientele clasice decat ca punct de referinta si reper.

Stii diferenta dintre imaginatie si fantezie?

Sta intr-o nuanta.

"Iubirea este atunci cand tu imi furi ciocolata din ghiozdan in fiecare zi si totusi ... o tin in acelasi loc".

Dar nu intreb si nu spun, ci tac. Tacerea incorseteaza mai putin gandurile ... nu le lasa sa se rasfire, le tine captive in subintelesuri nerostite, le pastreaza vagi, nedefinite si adapostite de priviri care reusesc sau nu sa nu se dea de gol. Cand lucrurile devin finite, exprimate, sunt cuantificabile. Si nu vreau sa ma masor(i). Nu acum. (Nu tu)

Iti pot spune atat: Ma enervezi, dar imi esti drag!

Ti-ajunge!