Destinatar: Expeditor.
Draga eu,
Intrucat stiu ca nu ai darul de a te putea privi ;) si nici de a te uita obiectiv in oglinda, iti scriu din postura de privitor din afara al propriei tale personalitati. Daca este de tras vreo concluzie, decizi singur.
Te placi, dar decat sa te flatezi singura preferi sa auzi motivele pentru care ceilalti te plac, motive pe care apoi, desigur, le vei combate, analiza, rumega pana la refuz, atata timp cat au fost deja validate prin rostire.
Astepti uneori invitatii pentru a le putea onora cu un "nu" de natura sa te faca sa te simti "in control".
Alternezi energia debordanta cu lipsa de chef acuta. Tranzitia se face, de regula, si pe nervii celor din jur, neanuntat.
Crezi in cariera pe care o lasi pe plan secund cand in personal se intrevede ceva de anvergura, asa cum lasi personalul in plan secund atunci cand profesional trebuie sa te dedici in plus. Carevasazica, te reechilibrezi functie de context, fara insa a-ti reprioritiza abrupt viata. Daca ar fi de ales intre cele doua, ti-e mai mult decat clara treaba.
Dupa indelungi rumegaturi ale unei idei, spui lucruri celor din jur fara a te gandi la faptul ca ei nu cunosc rationamentul din spatele frazei scurte pe care o expui in fuga si te iriti cand constati ca nimeni nu intelege la ce te referi sau ce vrei de la el. Tot ce iti vine in cap atunci este "nu am timp sa iti explic, fa ce-ti zic si intelegi dupa".
Iti place atat mirosul florilor de camp primavara cat si mirosul parfumurilor dintre cele mai scumpe. Daca ar fi, insa, sa alegi a ce sa iti miroasa parul, pielea ori la ce sa inspire privirea-ti, optiunea castigatoare ar fi mai mult decat evidenta.
Esti trista fara mereu un motiv foarte bine definit. Nu pare sa te deranjeze foarte tare asta, cred ca ai ajuns sa te obisnuiesti cu acest "dat".
Iti place sa socializezi si deopotriva sa stai singura. Diferenta intre cele doua activitati este ca prima s-a dezvoltat ca o nevoie, in timp ce a doua se desfasoara firesc, fiind ea insasi o nevoie.
Speri si vrei sa nu mai speri pentru a nu cadea mereu din ce in ce mai de sus. Insa gasesti o mare voluptate in faptul ca mai poti spera.
Lucrurile care azi te pot motiva mai tare decat orice altceva maine pot constitui cauze ale renuntarii. O dualitate prin care te crezi speciala, chiar daca pentru altii aceasta atitudine inseamna ciudatenie sau nestatornicie. Iti stii atat limitele cat si taria angajamentelor care reclama stabilitate .
Te sensibilizeaza dramele altora insa povestile tale triste te lasa aproape rece, considerand insa ca fiecare din ele isi are rolul ei, deci le asumi ca pe niste mici poveri binemeritate.
Cand razi o faci din suflet, fara sa iti pese daca te aude, vede sau judeca lumea ori daca te displac invidiosii. Iti respecti atat rasul cat si motivele care ii dau nastere.
Cand plangi o faci din suflet, fara insa a te auzi ori vedea lumea si nu pentru ca nu vrei sa te judece ci pentru ca regasirea de sine pe care o traiesti cand suferi nu lasa loc privirii curiosilor. Exista si momente in care iti vine sa plangi cand altii sunt prezenti ... si tentatia de a te lasa prada emotiilor este mare. Pentru ca ce nu plangi cand simti nevoia sa reporteaza.
Iti pui asteptari in oameni desi te scoate din sarite cand constati adevarul din "nu te astepta la nimic pentru a nu fi dezamagit".
Esti impulsiv si desi esti constient ca nu se iau decizii "la cald" le iei deseori. Este interesant totusi ca nu le regreti niciodata, se pare ca le nimeresti si impulsivitatea este o aparenta pentru o judecata mai profunda.
Iti plac copiii dar iti e teama de adevarurile lor. Ca de animalele care simt frica. Iti e teama sa te joci cu ei, cu ele si iti este rusine. Parca nu indraznesti. In schimb ai sta si i-ai urmari cu privirea ore intregi.
Iti e teama de intimitatea oferita dar neimpartasita si care te lasa dezgolit inutil.
Lasi garda jos cand simti incredere insa te aricesti cand vezi ca si celalalt incepe sa renunte la "ziduri". Lumea vede in asta ceva negativ, vede o strategie de lupta. Tu nu o faci decat din dorinta (pe alocuri, maladiva) de a corija, de a scoate la lumina un potential nefolosit, de a-ti manifesta dur umanitatea si dorinta de a incuraja pe celalalt. Cu toate astea, cand este nevoie, stii si sa "lovesti" cu vorbe bune pana la knock out.
Gasesti suficiente motive pentru a te placea, insa stii ca a o afirma public denota aroganta si prost gust. Stii insa a o semnala atunci cand lumea nu iti intelege autoironiile si chiar are impresia ca atunci cand zici ca nu te suporti vorbesti serios :).
Ai masti si iti ridici in juru-ti ziduri nu din nevoia de a te ascunde si de a nu fi vazut cu adevarat, ci pentru a te apara si a te pastra la adapost de curent.
Nu intelegi de ce lumea isi incepe deseori raspunsul la o intrebare "sincer, cred ca ..." si te intrebi daca nu cumva in rest minte. Oricum, din punctul de vedere al veridicitatii, barezi din start aproape tot ce ti se spune, analizezi, judeci si decizi ulterior si singura daca ceea ce ti s-a spus poate fi adevarat.
Desi esti dezamagita de persoane de la care te asteptai si consideri ca meritai mai mult, continui sa crezi in ei si chiar sa le oferi circumstantele atenuante care sa-i fi condus la aceasta deziluzie. Aproape ca uneori le gasesti scuzele mai bine decat si le formuleaza ei. Dar tot asa, cand au impresia ca au fost iertati si li se urca la cap, stii sa ii pui pe branci.
Mai ai de invatat cum e cu iubirea de sine si cu increderea in propriile forte. Te lasi prea usor doborata de viermi, serpi, vipere, rame, tenii si alte vietati care se tarasc.
Iti stii valoarea, dar preferi sa te mentii modesta pentru a ti-o si certifica. Rabufniri de egoism exista, insa, in momentele critice.
Te cunosti dar uiti sa te si potentezi.
Cu drag,
Al tau eu.
Esti trista fara mereu un motiv foarte bine definit. Nu pare sa te deranjeze foarte tare asta, cred ca ai ajuns sa te obisnuiesti cu acest "dat".
Iti place sa socializezi si deopotriva sa stai singura. Diferenta intre cele doua activitati este ca prima s-a dezvoltat ca o nevoie, in timp ce a doua se desfasoara firesc, fiind ea insasi o nevoie.
Speri si vrei sa nu mai speri pentru a nu cadea mereu din ce in ce mai de sus. Insa gasesti o mare voluptate in faptul ca mai poti spera.
Lucrurile care azi te pot motiva mai tare decat orice altceva maine pot constitui cauze ale renuntarii. O dualitate prin care te crezi speciala, chiar daca pentru altii aceasta atitudine inseamna ciudatenie sau nestatornicie. Iti stii atat limitele cat si taria angajamentelor care reclama stabilitate .
Te sensibilizeaza dramele altora insa povestile tale triste te lasa aproape rece, considerand insa ca fiecare din ele isi are rolul ei, deci le asumi ca pe niste mici poveri binemeritate.
Cand razi o faci din suflet, fara sa iti pese daca te aude, vede sau judeca lumea ori daca te displac invidiosii. Iti respecti atat rasul cat si motivele care ii dau nastere.
Cand plangi o faci din suflet, fara insa a te auzi ori vedea lumea si nu pentru ca nu vrei sa te judece ci pentru ca regasirea de sine pe care o traiesti cand suferi nu lasa loc privirii curiosilor. Exista si momente in care iti vine sa plangi cand altii sunt prezenti ... si tentatia de a te lasa prada emotiilor este mare. Pentru ca ce nu plangi cand simti nevoia sa reporteaza.
Iti pui asteptari in oameni desi te scoate din sarite cand constati adevarul din "nu te astepta la nimic pentru a nu fi dezamagit".
Esti impulsiv si desi esti constient ca nu se iau decizii "la cald" le iei deseori. Este interesant totusi ca nu le regreti niciodata, se pare ca le nimeresti si impulsivitatea este o aparenta pentru o judecata mai profunda.
Iti plac copiii dar iti e teama de adevarurile lor. Ca de animalele care simt frica. Iti e teama sa te joci cu ei, cu ele si iti este rusine. Parca nu indraznesti. In schimb ai sta si i-ai urmari cu privirea ore intregi.
Iti e teama de intimitatea oferita dar neimpartasita si care te lasa dezgolit inutil.
Lasi garda jos cand simti incredere insa te aricesti cand vezi ca si celalalt incepe sa renunte la "ziduri". Lumea vede in asta ceva negativ, vede o strategie de lupta. Tu nu o faci decat din dorinta (pe alocuri, maladiva) de a corija, de a scoate la lumina un potential nefolosit, de a-ti manifesta dur umanitatea si dorinta de a incuraja pe celalalt. Cu toate astea, cand este nevoie, stii si sa "lovesti" cu vorbe bune pana la knock out.
Gasesti suficiente motive pentru a te placea, insa stii ca a o afirma public denota aroganta si prost gust. Stii insa a o semnala atunci cand lumea nu iti intelege autoironiile si chiar are impresia ca atunci cand zici ca nu te suporti vorbesti serios :).
Ai masti si iti ridici in juru-ti ziduri nu din nevoia de a te ascunde si de a nu fi vazut cu adevarat, ci pentru a te apara si a te pastra la adapost de curent.
Nu intelegi de ce lumea isi incepe deseori raspunsul la o intrebare "sincer, cred ca ..." si te intrebi daca nu cumva in rest minte. Oricum, din punctul de vedere al veridicitatii, barezi din start aproape tot ce ti se spune, analizezi, judeci si decizi ulterior si singura daca ceea ce ti s-a spus poate fi adevarat.
Desi esti dezamagita de persoane de la care te asteptai si consideri ca meritai mai mult, continui sa crezi in ei si chiar sa le oferi circumstantele atenuante care sa-i fi condus la aceasta deziluzie. Aproape ca uneori le gasesti scuzele mai bine decat si le formuleaza ei. Dar tot asa, cand au impresia ca au fost iertati si li se urca la cap, stii sa ii pui pe branci.
Mai ai de invatat cum e cu iubirea de sine si cu increderea in propriile forte. Te lasi prea usor doborata de viermi, serpi, vipere, rame, tenii si alte vietati care se tarasc.
Iti stii valoarea, dar preferi sa te mentii modesta pentru a ti-o si certifica. Rabufniri de egoism exista, insa, in momentele critice.
Te cunosti dar uiti sa te si potentezi.
Cu drag,
Al tau eu.
Comments