RALUCA MIHĂILĂ

      Cum vine asta "Craciunul este perioada in care trebuie sa fim mai buni, sa ne iertam reciproc..." etc etc... In restul anului ce are? Ne pica rangul daca incercam sa extrapolam la o viata de om zicala pe care o rostim langa brad c u  c am multa candoare ca si cum "eh, lasa, o zi nu murim, dupa aia revenim la ale noastre"?       Nu inteleg ... pentru ca nu vreau sa inteleg un asemenea cliseu inept.       De doua ori pe an trebuie sa fim mai buni (de Craciun  si Paste), de Dragobete trebuie sa iubim si sa ne manifestam sentimentele la unison, de ziua noastra putem face ce dorim ca deh, e ziua noastra ... si in rest ... ce facem cu restul de 358 de zile din an? Ah, da, ramane sa fim noi insine... strasnica treaba, ce sa zic? Pana la urma cand nu suntem cine suntem?        Ce bine ar fi sa reusim sa nu mai fim atat de ipocrito-greţoso-vomitivi! ...

      Ati observat cata putere ne apropriem sub umbrela anonimatului? Cand nu stie nimeni cine suntem ... cat curaj de a spune ce nu am spune ca purtatori ai numelui nostru, a fiizionomiei noastre, a ochilor nostri, avem! Cata indrazneala sa dam frau liber cuvintelor altfel doar gandite si poate inabusite in gatlej pentru ca "nu vreau sa stie cine sunt."       La baza acestui comportament sta acelasi principiu care controleaza masele de oameni. Cand nu poti fi identificat, nu poti fi tras la raspundere pentru nimic, astfel ca orice temere dispare.        Este ca si cum prin "anonimat" facem apel la toate personalitatile care salasluiesc in noi ... sa se ajute reciproc, sa se consfatuiasca pentru a da nastere unui singur glas ... care iese la iveala sub titlul autodeclarat de "zero barat" sau mai diplomat "avorton".        Si pana la urma, este acest lucru altceva decat un alt tip de negare a n...

desi adevarul este ca atunci Cand vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gandesti la el - Jean de la Bruyere si te consolezi cu gandul (al carui adevar il cunosti rational dar inteligenta emotionala nu te lasa sa il simti) ca Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care merita nu te vor face sa plangi - G.G.Marquez incerci sa transformi ceea ce crezi si speri ca nu se va pierde niciodata, in prietenia aceea adevarata despre care citesti vrute si nevrute, pe care ai apucat poate sa o traiesti si in care stii ca ce este greu nu este sa iti arati defectele tale ci sa il faci pe celalalt sa si le vada pe ale lui ... si te cam chinui sa pastrezi un ton detasat cand iti ascunzi tremurul vocii care vrea sa proclame o despartire - regasire: Nu merge inaintea mea, s-ar putea sa nu te urmez; nu merge in spatele meu, s-ar putea sa nu te conduc bine; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu - Albert Camus cand de fapt nu iti doresti decat sa auzi Nu te iubesc pentru ca es...

      Urmaresc un serial ( "In Treatment" ) - deocamdata nu am vazut mult dar am avansat pana intr-un moment in care insusi psihologul ca personaj principal are probleme mari si ajunge sa isi viziteze in mod regulat propriul psihoterapeut.        Este incredibil cat de stapan pe el este cand isi consiliaza pacientii ... cat de logic, cat de cu picioarele pe pamant, cat de rational ... si cat de enervant, comun si ca toti ceilalti ajunge sa fie cand el insusi e pacient ... total alta persoana ... nesigur, care neaga tot ce i se intampla, care se crede destept cand de fapt nu este decat un alt cliseu pe doua picioare. Este un exponent nou al omului dominat de probleme emotionale.        Puse fata in fata sedintele intre el si pacientii lui si sedintele intre el si psihoterapeutul lui, nu am vedea decat sfaturile pe care ar putea sa si le dea singur (la fel cum le da fara nici un efort celorlalti) dar p...

Persoana potrivita  presupune autenticul in dozele optime. Restul lumii constituie doar un preludiu.

      Cand urmare a unor evenimente ne ies la iveala emotii opuse celor asteptate de toti ceilalti (sau chiar nu apar emotii deloc), primim o privire ... anume. Care ne provoaca intr-un fel sa ne intrebam "eu chiar nu am sentimente? chiar nu pot simti ... lucruri?". Asta daca nu cumva intrebarea nu ni se rosteste direct de catre public, infipta ca un topor in moalele capului nostru... sub forma unui corolar al privirilor de care orice am face nu vom scapa ... Privirile oamenilor drepti si cu putin "noroc" chiar si intrebarile lor, ne vor da tarcoale acuzator.       Capetele de acuzare: raceala sufleteasca acuta, lipsa emotiilor potrivite , survol deasupra oricarei empatii cu cei din jur...si cea mai importanta stire: imposibilitatea eliberarii conditionate sau pe cautiune. Cu alte cuvinte, daca nu alegem sa plecam in munti, oprobiul public trebuie trait. Asa se vrea, evident pentru binele nostru si intru integrarea in normele si bunel...

      Turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata,de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol.Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel, prin eliminarea celor mai slabi membri, se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei. Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool, dupa cum se stie, omoara celulele creierului, dar in mod normal prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de vin sau palinca distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta. Acesta este si motivul pentru care intotdeauna te simti mai destept dupa cateva pahare! ... sau litri :-j Sau nu..

      Este terifiant si in acelasi timp incredibil cum tot ce se intampla in jurul nostru, cum tot ce auzim la altii, cum tot ce vedem in filme ne influenteaza perceptia despre oameni, idealuri, lucruri, fir-ar sa fie, despre viata in general...       Ganditi-va putin mai mult de doua secunde la asta inainte de a spune "habar n-ai despre ce vorbesti, pe mine nu ma influenteaza nimeni! ".       Si ganditi-va la acest lucru din perspectiva omului care ati fi putut fi daca emotiile si sperantele nascute in voi, in care ati crezut la un moment dat cu intreaga voastra fiinta, in care ati vrea sa credeti in continuare si care v-au locuit mereu nu ar fi fost treptat si sigur, precum picatura chinezeasca, anulate de realitatea ALTORA!! Sa fim doar niste oi care cu priviri goale si la fel merg mecanic in aceeasi directie cu restul turmei? Sa fim doar niste exponenti fara coloana vertebrala a transferului empatic psihoter...

      A fi sau a te simti singur . Este un sentiment, o traire, o stare. Atribute posibile pentru/ legate de aceasta stare: - sentiment apasator - senzatie onoranta - presupune pentru posesor si denota fata de ceilalti mandrie, orgoliu - stare magulitoare - sentiment inrobitor - incertitudine fata de orice si oricine - panica in fata celorlalti care se simt singuri, dar mai ales in fata celor care se vede ca sunt in siguranta! Si de bine (daca esti un egoist arogant stapan pe tine) si de rau.       A fi sau a te simti in siguranta . Este un sentiment, o traire, o stare. Atribute posibile pentru/ legate de aceasta stare: - stare confortabila - ofera certitudine - iti da incredere Numai de bine.       Sigur       Si n gur.       La diferenta de o litera zace o alta personalitate.       La diferenta de un (al...

     Stapaneste dublul si o sa fie mai usor pentru simplu. Niciodata invers! Daca incepi cu simplul , n-o sa vrei niciodata sa ai dublul.      Este un principiu pentru canotori.      Care interfereaza antinomic si in mod ciudat cu "regulile" vaslasilor fara vasle. A alora de traiesc zi dupa zi adica :).

     Perfectiunea* sub orice forma, manifestare sau stare de agregare, atunci cand isi are punctul de pornire in incercari repetate, mici chinuri sau elaborari nu doar a ratat startul dar comporta un risc major de a nu ajunge in veci la finisaj. Cu toate acestea, nu este imposibil de ajuns la ea, numai ca odata ajuns acolo, e posibil sa nu o mai recunosti, sa nu mai stii de la ce ai plecat, cat ai parcurs, cine esti sau ai devenit intre timp si unde vroiai acum o viata de om sa ajungi.      Desavarsirea se instaleaza firesc si nu vad sa existe vreo exceptie care sa intareasca aceasta regula. Dar poate vede altcineva... *potentiala si subiectiva

     De acord, poate nu intotdeauna este constructiv sa cauti vina atunci cand exista conflicte. Stiu teoria. Dar totusi, fara vina nu apar conflictele...asa ca: in cazurile in care apare cate o minciuna, a cui este vina? A celui care ajunge sa aiba incredere in cineva, care nu mai pune la indoiala, care se ofera genuin si care astfel ii confera celuilalt ocazia de a jongla cu adevarul-minciuna si de a se manifesta oricum sub umbrela increderii al carei beneficiar este? Sau al celui care cade in patima desfraului cu neadevarurile si care stiind ca nu ridica suspiciuni vizavi de (ne)sinceritatea sa, isi permite sa profite de mimica inrobita a celor care cred in el?      Adevarul este undeva la mijloc, insa tinde in mod categoric sa-l ajunga din urma pe cel ce profita de ceilalti detinand mai multe adevaruri, stiind mai multe lucruri, avand avantajul net al informarii superioare. Adica cel care prin escaladare, neaga adevarul singurei alternative viabil...

"Treat a man as he is and he will remain as he is. Treat a man as he can and should be and he will become as he can and should be". (Goethe)       Personal vad in deosebirea cu care suntem inzestrati forma suprema de apreciere pe care o primim de la cei care vad in noi un "ceva mai altfel". Nu putem fi deosebiti per se ci doar in relatie cu altcineva si mai mult, DATORITA cuiva care ne vede astfel. La fel cum noua ni se poate parea cineva ca fiind deosebit pentru ca a spus ceva intr-un anume moment, s-a uitat cumva la noi ca si cum ne-ar intelege fara cuvinte, a actionat cumva etc. Trebuie sa existe un motiv initial care sa declanseze deosebirea unuia fata de altul.        Cu cat este mai mare insa dramul de deosebire capatat de cineva sau atribuit cuiva, cu atat mai mare va fi capacitatea de a nu se ridica sau de a nu se mentine la nivelul acelei distinctii de restul. Adica de a dezamagi. Pentru ca deosebirea se merita, deci faci ceva...

Nu este loc decat pentru gratie, delicatete, frumos, sarm, eleganta. Celor netranzitati de nici un sentiment la auzul acestor acorduri: Creierul neted nu risca denivelari emotionale. Felicitari pentru banal si platitudine, sunteti la adapost! Celorlalti  :)

      Un singur lucru ramane peste tot ceea ce se intampla cu noi si in jurul nostru: nimeni nu stie ce este in sufletul nostru. Oricat de sinceri am fi cu ceilalti, fie pentru ca nu riscam fie doar pentru ca nu vrem sa spunem ori fie pentru ca nu este posibil sa ne transmitem complet emotiile, ramanem cei care stim cu adevarat prin ce trecem.      Sufletul cu ale lui sunt singurele noastre secrete veritabile pentru ca le detinem in mod involuntar exclusivitatea.       Restul secretelor carora le spunem secrete nu sunt secrete, sunt doar scurte si banale episoade nerelatate inca.       Ori - si eu asta inclin sa cred - pentru ca Biserica are dreptate cand sustine ca "adevăratele patimi sunt cele pe care le ascunzi" ori din cauza a exact opusului celor sustinute de clerici. Nici ca mai conteaza.

Suntem o tara de oameni singuri. Atat de singuri incat nici nefericitii nu sunt solidari intre ei. O.Paler

      Pot. Da, pot sa imi manipulez creierul. Multi nu cred. Daca nu functionez cu emisfera dreapta, pot cu cea stanga. Sau invers. Eu aleg cu care sa ma arat lumii.      Da si nu. Alegem mai mult sau mai putin ce ne dorim sa domine, ratiunea sau emotiile.       A fugi de tristete, ganduri negre si angoase ca forma a lipsei si a refuzului de comunicare cu noi insine. Cu "a sta singur este deprimant" in brate ne pierdem printre lume in speranta ca preocuparile noi ne redirectioneaza atentia. Este ca si cum fugi de tentatii suficient de incet cat sa te poata prinde. Nu scapa nimeni, mai devreme sau mai tarziu lumea cu cetatenii ei si pierderea de vreme printre ei nu ne vor mai folosi drept scut. Tot va trebui sa ne raspundem noua insine la intrebarile destepte sau idioate pe care tot noi insine ni le adresam.       Nu fugi daca totul pare greu! Stai si molfaie-ti realitatea pana ajungi la o concluzie, fa di...

Frica de a nu cadea victima pledoariei viclene a uratului devenit ubicuu. Si  frica de a nu mai identifica uratul ca atare, prin comparatie ce este frumos si tangibil...riscul si imensa teama de a cataloga uratul ca pe un ceva firesc .

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Și atunci, am putut să mă liniștesc. Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine . In ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate . În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate . În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect . În ziua în care ...

"No man for any considerable period can wear one face to himself and another to the multitude without finally getting bewildered as to which may be the true". Nathaniel Hawthorne "The Scarlet Letter" Orice prostie isi are varsta ei. Orice varsta isi traieste prostia. Cred in autenticitatea de om aflata dincolo de prostia varstei. Si care cere recunoastere de facto si de iure. Neintarziat! Draga mea prostie,       Te rog să nu te laşi intimidată ori sedusă de formula de adresare fiindcă a devenit un loc comun [Dac-ai şti câte e-mailuri de abordare (zice-se) profesională încep aşa!] şi mă ştii că sunt rezervat-politicoasă cu aceia care nu-mi plac. Aşa că ia-o ca pe o ironie, da?      Mă gândesc de ceva vreme foarte (prea) mult la tine şi uneori mă tem că mă încearcă vecinătatea unei obsesii. Îmi amintesc adesea şi mereu cu nostalgie de vremurile fericite şi naive (o fi pleonasm?) când hab...

Inceput de discutie la telefon cu bunica mea. - Saru'mana, mama, ce faci, esti bine? - Bine, ce sa fac? Eram la geam...ma uitam pe strada. Ii inteleg reactia pentru ca durerile cenzureaza intr-un mod pervers si nepermis elanul... dar la mine, cu o diferenta de peste 50 de ani?! Nu eu ar trebui sa fiu cea la care se uita batranii de la geam? O sa pricep acest adevar cand voi ajunge in punctul in care ma voi intreba daca sa il regret sau nu. Poate peste vreo 50 de ani...Orice atu neutilizat cand trebuie devine bumerang in timp.

Hazard. Dai...la picioare. Si crapa...capul caprei in patru. Legatura intre picioare si cap o face cotul usii in care intri cand vrei sa dai la picioare ca sa crape la cap. O usa care niciodata nu ti se deschide fara efort. Si doua praguri ascutite in care te lovesti  cand nu stii cum sa te feresti de impact. Cand in definitiv reusesti sa afli, se modifica amplitudinea usii si pragurile se deplaseaza, fentandu-te. Ma uit in sus si vad pragul de jos de care urmeaza sa ma impiedic pentru ca imi tarasc picioarele a lene si alene. Ma uit in jos. Vad pragul de sus al usii de care as vrea sa dau cu capul daca as fi puuutin mai inalta. Ca si cum ar incepe sa-ti creasca stalactite si stalagmite inspre interior. Inchipuiti-va ce grozavie si cate fisuri producem in noi insine, fisuri pe care altfel, doar prin rostirea fara teama a adevarurilor in care zacem tacut, le-am evita. 

     A-ti permite sa spui adevarul si sa te manifesti 100% natural cu persoana din fata ta presupune automat o familiaritate cat se poate de sincera si lipsita de orice tip de inhibitii...dincolo de orice sentiment de amicitie, de iubire, de atasament, presupune familiaritatea ca si cumul de conditii care trebuie indeplinite pentru ca acest confort comunicational si relational sa se instaleze intre tine si ceilalti (prieteni, rude, amici, iubiti, colegi de serviciu).      A ne manifesta 100% sincer in fata cuiva este genul de interactiune interumana care ne umple sau goleste sufletele - functie de caz, care ne completeaza sau decompleteaza - tot functie de caz, dar care cu siguranta nu ne chinuie si nu ne cere trairi de un anume tip, nu ne costa reactii false, programate sau masluite. Ne descarca. Ne incarca. Ne intareste propriul sine si ni-l reconfirma cu fiecare traie a noastra autentica. Ne ajuta sa fim mai noi insine decat noi...

     Sa fie acesta un motiv pentru care "ratacitii" prin lume fortati de imprejurari ori dotari intelectuale superioare sau diferite structural de zona in care s-au nascut dobandesc acel aer de diagnostic fara drept de apel care incepe cu "problema cu Romania este ca..." dar care difera in functie de zona geografica (recte limba "adoptiva") aleasa?       Mai in gluma, mai in serios, semi-glumesc.       Si intreb aceasta intrucat nu mai tarziu de ieri, la un pahar de vorba cu un conational onorabil, am ajuns fara sa ma chinui deloc tare la concluzia ca Romania este un mini-glob pamantesc. De ce spun asta? Pentru ca in afara limitarilor climatice pe care nu le putem schimba, nu stiu sa existe lucruri, tipologii umane, istorie in strada, arta, cultura, gastronomie etc etc regasite oriunde in lume si care sa nu aiba o interfata in Romania. Vrei saracie? Ai. Vrei lux? Ai. Vrei mitocanie? Ai. Vrei ...

     O mana isi gaseste suportul in alta mana. O mangaie. Iar aceasta nu se opune, accepta mangaierea celeilalte. Desincronizare totusi: orizonturile catre care priveste fiecare din maini sunt substantial diferite.      Ati trait vreodata senzatia de backwards deja-vu ?     Adica sa simtiti ca traiti exact aceleasi lucruri intamplate la o data anterioara, dar din perspectiva interlocutorului vostru de atunci, nu a voua insiva?     Este foarte ciudat! Incepi sa intelegi astfel, fara sa vrei dar fortat de imprejurari, optica celor care iti spuneau niste lucruri pe care atunci refuzai sa le vezi si care iti pareau, venind de la ei inspre propria-ti mimica siderata, irascibila, nervoasa, sictirita si plictisita, drept revoltatoare, inutile, jignitoare.     Dintr-o data aceleasi vorbe iti stau tie pe limba, le adresezi la randul tau acum altcuiva care se uita la tine cu o mimica siderata, ir...

     Este cel mai mare lux sa poti sa iti permiti sa te indoiesti de cineva atunci cand acel "cineva" crede in tine. Sau cel putin nu se indoieste indiferent de feedback-ul oferit de tine. La adapostul increderii altcuiva, crezi ca ai dreptul, poate si obligatia de a te face ca pui in balanta argumentele pro cu cele contra, dreptul sa te crezi destept, sa o lalai , sa te gandesti si apoi sa te razgandesti, sa zici "da" pentru a avea de ce sa zici "nu" si invers, sa te bazezi pe speranta altuia cand a ta e de negasit, cand este subinteleasa sau cand nu o cere nimeni. Iti permiti tie insuti sa ai ifose.       Ca asa se intampla, a primi confirmari iti da incredere.       In conditiile astea totusi te miri cand te izbeste clipa in care ti se spune ca nu mai este loc de jocuri. Cu alte cuvinte omul care ti-a oferit incredere s-a saturat de ghimpi si vrea un teren mai putin accidentat. Isi vrea libertatea...

De regula tristetea imbie la meditatie, la ganduri. Si tot de regula buna dispozitie te fura ei insasi. Nu mai ai timp decat pentru a trai. De ce nu se intampla invers? Pentru ca starile emotionale, in manifestarea lor autentica, nu accepta prefacatorii. Sau prefacuti. Nu poti da din aripile pe care ti le imaginezi, nu?

"Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur." - Marin Preda

     Cum se face ca de multe ori realitatea se poarta cu noi precum in jocurile mecanice in care uiti semnificatia butoanelor? Vrei sa iti directionezi masinuta, si apesi butonul albastru stiind ca o vei lua la dreapta. Surpriza: masina o ia la stanga. Apesi apoi pe cel rosu, in speranta ca macar acum ai nimerit directia dreapta. Aiurea, masina merge cu spatele. Treaba asta te debusoleaza si te pierzi, nu mai intelegi nimic. Iti vine sa innebunesti. Numai tu detii telecomanda si totusi singurul impuls este sa dai cu ea de pereti. Pentru ca toate corelatiile functiuni-culori s-au reconfigurat fara sa te anunte nimeni in prealabil. Si te trezesti in situatia in care nu iti doresti decat ca ceea ce gandesti sa se transpuna in realitate. Astfel ca singura posibilitate o reprezinta re-invatarea lucrurilor deja presupuse a fi stiute. Apesi usor albastru si vezi incotro o ia masina. Iti notezi ca sa nu uiti. Din cand in cand reapesi albastrul pentru a verifica inf...

     Din cand in cand au loc batalii pe cele doua fronturi ale zonei cerebrale: cel de vest cu cel de est. Astfel ca din cand in cand exista dimineti ca cea de azi in care imi este foarte clar ca subconstientul nu isi mai gaseste locul si constientul isi intra in drepturi si ajunge sa domine. Cu alte cuvinte, de la 4 A.M. nu am mai avut somn. Si bine a fost. As fi pierdut vremea. Mi-am baut cafeaua, m-am uitat pe geam la noaptea nesfarsita si din melodie in melodie am constatat ca se facu lumina. Nu imi este clar momentul rasaritului, imi este insa clara clipa in care am iesit afara. Parca am patruns intr-un peisaj de incremeneala bolnavicioasa. Era ceata, nu era nici o miscare sau urma de fiinte vii, senzatie de semi-amorteala. Superb. De mult imi doresc sa ies ziua pe o strada goala fara oameni. Am luat-o incet la pas inspre viata sociala pe care vreau-nu vreau, ajung sa cred ca vreau sa o traiesc, cel putin la nivel de prefacatorie emotionala cotidiana. Eh, este d...

    The existence of a shrink in your life is bad enough not to experience anything more besides the demons in your head.      So, take my advice: only after having learnt to tame and deal with yourselves, only after having dealt with your wounds and  your struggles and the salt you finally had the courage to place on the painful spots in the end made crusts from the little monsters in you, please engage in dwelling in the list of neverending worst-case-scenarios sorrounding us.     Seriously!     Is everything out there a danger lurching?          Or is it just a beautiful yet deranged imbalance pulling us together whenever we feel like flipping out or when the centrifugal forces within us strike like the worst storm? That is, is the danger outside us the reason why we need to temper the danger within us?  ...

- 3.05.2000 - 14.11.2010 - ... o deturnare in sens pozitiv de la directia actuala ... - (De ce tin minte prima zi? Habar nu am si nici nu ma intereseaza sa aflu. Ah, e posibil sa am memoria vizuala a paginii, de atunci, de jurnal in care am marcat cu majuscule data primului fum. E ca un numar de telefon tinut minte fara motiv. Daca stau sa ma gandesc, tot cam atatea cifre are) - - 10 ani 6 luni 11 zile si 5 ore- - cauza: voi spulbera mitul anturajului. Pentru ca de regula convivialitatea si alegerile de viata ale anturajului meu imi sunt aproape irelevante (imi aleg prietenii din anumite motive, nu le voi adopta si comportamentul adiacent celui care mi-a placut la ei), un film a fost deci motivul care m-a lasat cu un mesaj din care am avut de ales: tigari sau viata de cuplu. Am ales ce era mai potrivit momentului -  - total 3901 zile, vreo peste- jj de mii de hartiute pline de frunze uscate maruntite - - peste 20 marci incercate din care in final doar uneia fidela -...

     Se spun multe, ni se spun multe, ne spunem multe.      Unele lucruri pot fi adevarate daca stam sa ne gandim la ele serios. Ca de exemplu ca prima dragoste nu se uita, ca ce e al tau e pus deoparte, ca ce ti s-a intamplat in copilarie te domina la maturitate, ca Life is what happens while you're making other plans , ca ochii care nu se vad se uita, ca dragostea invinge, ca ca ca ca ca ca ca...      "Ca ca"-urile acestea sunt chiar motive pentru care uneori alegem la un moment dat. Fie pentru ca le simtim, fie pentru ca le auzim si ne conformam lor. Sunt ca niste mini-reguli, ca un manual nescris de conduita sentimentalo-emotionala.      Pana ieri credeam ca am iubit. Si cum iubirea adevarata este greu de gasit, la fel persoana care sa te iubeasca adevarat, cand te uiti la tine retrospectiv si vizualizezi pe rewind-fast forward episoade din viata cand stii cate ai simtit si de ce pentru o anumita p...