Plagiatori ai propriilor trairi, emotionati excesiv, confortabili in spatele scutului incognito-ului ori mandri de lansarea unui mesaj mistic de tip "cine o fi?"?

      Ati observat cata putere ne apropriem sub umbrela anonimatului? Cand nu stie nimeni cine suntem ... cat curaj de a spune ce nu am spune ca purtatori ai numelui nostru, a fiizionomiei noastre, a ochilor nostri, avem! Cata indrazneala sa dam frau liber cuvintelor altfel doar gandite si poate inabusite in gatlej pentru ca "nu vreau sa stie cine sunt."

      La baza acestui comportament sta acelasi principiu care controleaza masele de oameni. Cand nu poti fi identificat, nu poti fi tras la raspundere pentru nimic, astfel ca orice temere dispare. 

      Este ca si cum prin "anonimat" facem apel la toate personalitatile care salasluiesc in noi ... sa se ajute reciproc, sa se consfatuiasca pentru a da nastere unui singur glas ... care iese la iveala sub titlul autodeclarat de "zero barat" sau mai diplomat "avorton".

       Si pana la urma, este acest lucru altceva decat un alt tip de negare a noua insine (in afara de transmiterea mesajului "cineva te apreciaza"/"cineva te critica") ? 

       Care este componenta principala in lantul expeditor-mesaj-destinatar? Unul din cele trei elemente? Numele lor? Identificarea legaturii stabilite prin mesaj intre expeditor si destinatar? Sau esenta mesajului in sine? Nu! Nu exista componenta principala. Pentru ca nu poate exista nici unul dintre elemente fara oricare din celelalte doua*. Si intocmai interdependenta elementelor, a acelor anumitor elemente implicate de acest tip de comunicare, identificabile ca atare in spatiu si timp, fac imperios necesara scoaterea lor din orice tip de anonimat.

       Insa ce te faci cand, daca scoti din anonimat un anonim, acesta devine autist si iese din sfera oricarui tip de comunicare? Risti, totusi? Sau incerci sa explici anonimului ca fara identificare mesajul nu este practic adjudecat si isi refuza destinatarul?
      Nu este pacat sa se lase loc de interpretari si sa ramana un risc permanent ca un alt anonim sa poata oricand sa isi adjudece poate propriul tau gand, tot anonim, dar singurul real?  Si cine s-o stie  mai bine, cine sa poate autentifica autenticul mai clar si mai sigur daca nu tu, cel ce te poti oricand defini conform cu tine insuti?
     A intreprinde orice tip de actiune fara adjudecarea ei ulterioara presupune un plagiat al celui fara chip asupra celui cu o privire de om.

      Si poate ca nu, daca numai incognito mi-as putea descatusa energii altfel estompate pana la anulare, poate ca nu as renunta niciodata la un astfel de privilegiu. Doar ca incerc sa aman pe cat posibil uzitarea lui ... este un bun ce oricand poate fi la indemana, asa ca incerc sa imi spun mereu "de ce chiar acum?" Consider ca nu este bine sa iti irosesti sansele :)

       Categoric nu, daca destinatarul iti merita mesajul, nu iti declini sau inhibi personalitatea pentru ca acest lucru nu ar insemna decat ca denigrezi persoana careia i te adresezi, ca ii transmiti implicit un "uite ce vreau sa-ti spun, dar nu meriti sa stii cine sunt!". Ce rost mai are mesajul daca destinatarul cade cateva trepte numai prin faptul ca tu profiti de un monopol ocazional si intamplator si care in definitiv, in functie de cum este utilizat, iti da masura faptelor?
      Ca atunci cand intentionat ridici altora mingea la fileu ... si doar rareori esti surprins sa constati ca nu se va transforma in acel "orice spus ce poate si va fi folosit impotriva ta" ... in acea minge folosita impotriva ta doar pentru ca "mi-ai ridicat-o la fileu, cum sa n-o folosesc?"

*cu exceptia (partiala si aceasta, a) retoricii ca vector comunicational.