Cat de deosebiti suntem vs. cat de deosebiti ne credem?

"Treat a man as he is and he will remain as he is. Treat a man as he can and should be and he will become as he can and should be". (Goethe)

      Personal vad in deosebirea cu care suntem inzestrati forma suprema de apreciere pe care o primim de la cei care vad in noi un "ceva mai altfel". Nu putem fi deosebiti per se ci doar in relatie cu altcineva si mai mult, DATORITA cuiva care ne vede astfel. La fel cum noua ni se poate parea cineva ca fiind deosebit pentru ca a spus ceva intr-un anume moment, s-a uitat cumva la noi ca si cum ne-ar intelege fara cuvinte, a actionat cumva etc. Trebuie sa existe un motiv initial care sa declanseze deosebirea unuia fata de altul. 

      Cu cat este mai mare insa dramul de deosebire capatat de cineva sau atribuit cuiva, cu atat mai mare va fi capacitatea de a nu se ridica sau de a nu se mentine la nivelul acelei distinctii de restul. Adica de a dezamagi. Pentru ca deosebirea se merita, deci faci ceva pentru ea, te porti intr-un anume fel.  Astfel ca daca eu consider pe cineva a fi deosebit de restul populatiei este din doua motive:

- odata pentru ca din punctul meu de vedere a facut ceva distinctiv si onorabil pentru ca asa a simtit sau vrut, nu pentru ca ar fi raspuns la vreun stimul venit de la mine, conform exact cu punctele mele de vedere - deci s-a mulat fara sa o stie pe felul meu de a fi, a iesit in evidenta in fata mea

- apoi pentru ca in conformitate cu criteriile si setul meu de valori s-a incadrat in rigorile in care ma misc eu insami si in care consider ca este bine si onorant sa ma mentin.

      Cu alte cuvinte spun despre cineva ca este deosebit pentru mine pentru ca s-a nimerit sa fie altfel decat restul intr-un fel in care uneori chiar fara s-o stiu, mi-am dorit sa fie. Nu o aflu decat dupa ce s-a petrecut (nu spui niciodata despre cineva "e deosebit" inainte de a apuca sa fie, deosebirea dobandita are rol de concluzie) si este o relatie de apreciere subiectiva intre exact doua persoane, nu mai multe, nu mai putine. 

      A fi deosebit este un atribut dobandit de cineva urmare a unei gandiri si analize neuronale / emotionale strict subiective a altcuiva. Nu poti fi deosebit ca atare decat poate in varianta in care esti un viitor mic geniu ce urmeaza sa isi primeasca laurii internationali. Fiecare om poate fi considerat deosebit in "n" feluri de catre "n" persoane, dar felul in care il recepteaza persoana A nu are nici o legatura cu modul de a-l vedea persoana B. La fel cum daca A va fi dezamagit de purtarea lui nu inseamna ca B va suferi vreo modificare in felul de a-l percepe. Nu. Singurul rezultat este ca esti deosebit cu o persoana mai putin. 

       Poti spune ca cineva e deosebit pentru ca a aratat prin fapte sau vorbe ca este si poate fi intr-un anume fel care pentru tine reprezenta un reper? Da. Poti spune ca daca a luat totul inapoi ulterior te dezamageste si trece de la deosebit la un oarecare? La un etceter-ist? Da. Si totul este subiectiv (atentie, nu egoist), ii acorzi un titlu pentru ca tie ti se pare ca omul este cumva, apoi ii iei titlul pentru ca tot tie nu ti se mai pare, chiar te convingi sau te lasi convins ca nu este deloc cum parea a fi. Poti da vreodata, in conditiile astea, vina pe cel proaspat devenit etceter-ist ca a avut indecenta sa nu mai fie deosebit pentru tine si sa te dezamageasca? Sau  taci din gura si te uiti in oglinda intrebandu-te "Cum este posibil sa ma fi inselat in asemenea hal?"

      Greseala umana este o calitate sau un defect in functie de cum vrem sa o vedem la un anume moment sau in functie de consecintele pe care le va fi creat. Ca  intr-o permutare cu antonime, ca si cum intr-o fraza ai pune in loc de "corect" cuvantul "gresit" si fraza si-ar pastra sensul. Iar pentru cei care nu pot decat ca la un anumit moment in viata, sa greseasca fata de cei care i-au crezut a fi deosebiti, ramane un confort ca dezamagirile nu se transmit* de la un om la altul astfel ca daca cineva iti tranteste un "ai fost un om deosebit pentru mine, acum totul e praf" mai ai inca sanse sa ramai deosebit pentru altii. Tu stii insa daca vrei sa schimbi starea asta de fapt, daca merita sa o faci si cel mai important:  daca cei care te vad in continuare cu ochi buni iti sunt de ajuns doar asa, pentru a sti ca esti deosebit pentru cineva, oricine, totul e "sa fie" ... 

*decat in rare cazuri