RALUCA MIHĂILĂ

sau despre iesirea din transa  Cred ca ce avem de facut in viata nu este deloc usor ... dar este cu siguranta simplu. Mecanismul este de regula acelasi de fiecare data: intuitia ne spune, creierul se opune. Sau invers. Un soi de knowledge-action gap : stim ce avem de facut, dar "mai greu este sa ne punem in starea de a-l face"*: avem la indemana toate metodele posibile pentru a face orice si cu toate astea ne gandim, ne razgandim, analizam, cadem in introspectie si procrastinam. Nu mai ajungem sa ne apucam pentru ca ne pierdem in capul nostru. Avem in creier un aliat redutabil in lupta cu noi insine, dar care desi ne ofera un suport incontestabil in situatii limita sau decizii de capatai, ne si mutileaza subtil vointa prin apel la autoamagire. Ce isi doreste creierul de la noi este sa o luam usor, sa gandim lucrurile sistematic, sa ne organizam in tipare comportamentale si de gandire, sa luam ca atare in detrimentul analizei, sa ne adaptam cu minim de efort, daca

- ce greu imi citesti mesajele! - nu ti le citesc greu ... dar faceam ceva! in plus, au trecut 8 minute! - e mult. - si tu esti posesiv. - iti displace? - da - pe o scara de la 1 la 10, cat de mult? - 3,24 - deci iti place - de fapt imi place, da. dar cu limite. - esti un pic ciudata ... sigur, esti ciudatica mea, dar ramai ciudata - sunt editie limitata, nu ciudata. - editia mea limitata! - da - si totusi ... - da, stiu ... cred ca trebuie sa ne gandim propriul sfert academic. - de acord. propun sa nu ne lasam sa intarziem mai mult decat "acum", sa ne luam ca reper "intotdeauna impreuna" si sa ne ferim de "niciodata"-uri. - imi place ca ne pastrezi in zone discutabile si echilibrate - ce vrei? imi inspiri limitele. plus ca nu e nimic discutabil in ceea ce ne priveste. - "nimic", "intotdeauna", "niciodata" - da, ce? - loc de nuante? - nu, niciodata. - asta e un fel de "esti superstitios?" / &q

- am făcut asta pentru că trec prin lucruri foarte greu de dus. Și îmi pare rău. - și când ar trebui, atunci, sa am încredere în judecata ta? Când totul merge perfect?

- trezirea-mi de azi a fost una foarte brusca ... aproape ca a fost trezire la realitate - de ce? ce s-a intamplat? - pai m-am trezit in timp ce suna la sonerie ... - cine era? - ... si m-am speriat. Visam, cred, ceva frumos si brusc am iesit din poveste. Nu stiu cine era, nu se vedea nimic pe vizor si nu am deschis. Eram dezbracata si mi-era lene sa ma imbrac. - crezi ca a fost un accident? Poate ti s-a parut. - nu mi s-a parut. Dupa cateva minute m-am mai uitat pe vizor pentru ca am auzit batai in usa vecinei de vizavi. - i-a deschis? - nu. Si pe individ nu l-am vazut decat din spate. Era infofolit de iarna. - te-a speriat? - deloc. adica m-a speriat soneria care m-a trezit, dar nu el. - dar la ce te-a facut sa te gandesti? - la inadaptare si superficialitate. - iti suna unul la usa, te trezeste din somn si tu ajungi la inadaptare? - da. ce, nu e logic? - e posibil sa imi scape, totusi, ceva ... dar am rabdare daca imi explici. - aseara ii povesteam despre un nou con

cum suna etica dupa care se conduce un avocat care isi apara clientul vinovat? este el un om reprobabil prin ceea ce face? este meseria cea care il scapa de responsabilitatea social-morala de a incerca tot ce stie pentru a lasa in libertate un element vatamator? sau poate de a declara "nevinovat" un "vinovat"? continuam: devine el cumva laudabil prin aceea ca ofera unei alte fiinte umane dreptul la judecata dreapta? si mai mult decat atat, este el eroul sacrificat pentru ca, nu-i asa, "cineva trebuie s-o faca si pe asta?" pastrez intrebarile pentru cazul unui procuror care acuza un om nevinovat devine intolerabil un om cu toleranta fata de greseala? uitati-va la multiplele cazuri in care, la o faradelege sociala, aproape nimeni nu intervine sa ajute victima. poate fi aceasta interpretata ca o forma de aprobare tacita a faptelor agresorului? sau poate fi dezaprobarea tacita acceptata ca proba in instanta morala a oamenilor cazuti in pacat din

imi este foarte dor de linistea instalata in mine de fiecare data cand ma desparteam de tine in gand in schimb mi-e greu sa ma gandesc la cat de mare se casca golul linistita si pustiita sau framantata in mijlocul impreunatatii imi vine sa aleg linistea ... pe fondul nelinistilor cu care oricum am venit pe lume, nu cred ca voi avea cu adevarat vreodata pace. mi-e dor de mine! si nu imi face deloc bine sa las acest carusel de framantari infinite sa ma dizolve niciodata nu va putea o viata linistita sa compenseze cu "cum ar fi fost?"-ul niciodata-intamplabilei alternative pline de haos increderea mea nu se castiga pentru ca incep orice prin a o oferi ea, insa, cel mult se poate pierde si asta o singura data - pune-te in papucii mei! - nu! nu si de data asta! - de ce? - pentru ca eu nu as fi ajuns in papucii tai ... e nevoie de mai multe decizii consecutive luate lucid ca sa ajungi intr-atat de departe. - niciodata sa nu spui "niciodata!&quo

Este esential sa nu ne cunoastem viitorul, pentru a putea face greseli, pentru a putea invata din ele, pentru a exista sentimentul urgentei, pentru a putea alege intre mai multe optiuni posibile. Sigur ca ceva tot primim de la viata ... memoria consecintelor deja create si automatizarea extrapolarii rezultatelor greselilor facute ( adica, daca o data m-am ars punand mana pe o cratita incinsa, stiu ca daca a doua oara fac la fel, consecinta va fi aceeasi: durere; asa ca nu mai fac). Singurul lucru pe care il avem la indemana, insa, cand nu ne este nimic clar sau cand pur si simplu nu stim ce sa facem este vocea dinauntru. Intuitia. Careia trebuie sa i se dea ocazia sa se afirme, pentru ca pe fond de zgomot face microfonie cu neadevarurile. Iar pentru ca intuitia sa se manifeste, toate celelalte voci si emotii trebuie reduse la tacere. Toate! Ctrl + Alt + Del  Start Task Manager Applications End Task ... one by one Switch to ... inner voice Cred ca momentele asa numi

vom fi unul pentru celalalt ca lumina sau intunericul pentru o pupila care, la impact, niciodata nu ramane la fel ... vie si perfect functionala, nu are cum sa nu se ajusteze, sa se transforme pentru a-i face loc  celei sau celui care o strafulgera nu e nimeni de vina nici macar tu nici macar eu - îmi doresc atât de tare sa te fac fericita ! - nu am nevoie sa mă faci, ci sa mă lași să fiu!  foto: Alexander Schwarz art 

Doamne, cat s-a mai scris despre ea! Si cat se va mai scrie! Mai mult decat atat, cate sticle vor mai fi baute pe ritmurile ei dulci, cate fapte se vor mai scuza in numele ei, cate delicii culinare isi vor trage aportul caloric din gustul ei carnos si cate nedreptati ne vor mai brazda vietile sub egida 'te iubesc'-urilor! Ce inseamna de fapt? Exista de mai multe feluri? Ca lumea se tot ambitioneaza sa ii dea inainte cu cea 'adevarata'. O sa bezmeticim mult si bine incercand sa ii aflam profunzimile ... dar hei, cine ne opreste? Ultima data cand am verificat, eram liberi sa visam la cai verzi pe pereti (desigur, pentru fiecare din noi limitele se ridica doar pana la nivelul a ceea ce ne-am ingaduit sa traim!) Mmm, dragostea... Ne tine impreuna pe noi, indivizi chiauni ai speciei Sapiens. Ne da un sens. Si ne ambaleaza nimicurile de zi cu zi in frumoase ritualuri de trecere. De ce am o sete nepotolita in a-ti simti mirosul gandurilor tale celor mai profund

Sursa foto: Instagram, M.Rosu

Cat de tare trebuie sa fii ca sa faci totul pentru ceea ce stii ca meriti! Și de cealaltă parte ... treci prin ciclul primirii veștii necruțătoare : furie, negare, negociere, depresie si in final, acceptare ...  Cu toții suntem datori cu adevărul fata de noi înșine.

Daca as ști că mor mâine, aș face-o! Dar daca as ști că mai am ceva de trăit si aș cântări lucrurile prin filtrul logicii, nu aș face-o sub nici o forma. In aceste condiții, ce fac, daca nu cumva, sa îmi doresc să mor mâine? Sau poate să mă bucur că mă faci să simt că mor in fiecare zi? Cred că pe lângă clasicul "getting perspective" pe care îl dobândim când știm că mai avem puțin timp la dispoziție, mai este ceva care ne mana in a face lucruri la care altfel nu ne-am gândi. Lipsa nevoii de a ne mai asuma ceva. Consolarea cu care vine iraționalitatea ceasului de pe urma este însoțita de libertatea de a nu mai da socoteala. Datoria noastră pentru mai târziu este sa ne prezervăm pura aceasta consolare ... și să nu o umbrim cu vreun regret.

Pentru ca iau apărarea a ceea ce îmi face rău.

1. Cum faci sa te crezi meritorie? 2. Cum faci sa simți că te ridici la nivelul celui care te vede astfel? 3. Cum faci sa te oprești  la punctul 1, singurul care contează? Când anume ceea ce îți face rău contenește în a-ți face bine, "calindu-te pentru mai târziu", dar  riscând să te pună pe butuci? Când știi că ai lăsat înăuntrul tău calul troian al subaprecierii de sine? Din nou! Și când știi că nu iubești prea mult pentru a trece cu vederea orice? Atunci când nu mai trebuie sa știi. Cand nu te mai întrebi. Și când e suficient să simți. E cel mai ușor și la îndemâna că atunci când ești nesigur sau când nu mai ai argumente, sa delegi fictiv responsabilitatea celuilalt. - plec, nu mai pot continua așa. - ți-e frica de o relație adevărată și nu știi cum sa fugi. P.s. Poți iubi "prea mult"?

- esti tot ce mi-am dorit vreodata, tot ce imi doresc acum si tot ce imi voi dori de acum incolo! - te-ai intrebat vreodata daca eu simt la fel? Ce usor te revolti si "ma aperi" cand altii nu ma respecta si ce usor iti treci cu vederea propria-ti lipsa de respect conjuncturala!

sunt in metrou cand scriu asta ... stau cu capul inclinat spre ecranul telefonului si butonez ... litera si degetul. imi merg degetele repede pe tastatura ... ai zice ca am multe de spus sau ca ma grabesc de fapt nu e nici una din cele doua imi ridic din cand in cand privirea ... toti fac ce fac si eu: se uita la telefon si butoneaza. doar ca unii mai si scroll-eaza. dau like sau share raspund la emailuri mimica tuturor celor din jurul meu e o combinatie de concentrare si tristete ma uit la ei e usor dezolant cu totii ies din ei intr-o forma sau alta nu le ajunge sa fie cine sunt ii intereseaza ce au ei, ce nu au ei, ce au altii e intristator sa vezi o masa de omuleti care privesc in jos si intra in dedublari, pentru a redeveni ei insisi doar atunci cand coboara si trebuie sa fie atenti pe unde calca 'sunt pe magistrala M4 si apoi schimb la Unirii' ce schimbam de fapt, atunci cand schimbam linia? si ce asteptam cu adevarat atunci cand stam pe peron si ne ui

In ce masura poate egoismul sa fie expresia subsecventa a unui destin care se simte dator cu propriul sacrifiu? A unui destin care simte nevoia sa se conserve si sa se mentina intact doar pentru a se putea oferi cu adevarat in intregime? O fi vorba de acea strategie prin care 'ca sa devii important pentru mine trebuie sa te iubesc ... dar nu vei fi niciodata pe primul loc pentru ca eu trebuie sa fiu impecabil ca sa  pot sa mi te ofer'. Oul sau gaina? Scopul sau mijlocul? Sunt momente in care ti se citeste in ochi ca nu iti pasa despre ce iti vorbesc, desi e important pentru mine. La ce ma ajuta sa stiu ca tu iti conservi mentalul unui prezent pe care il lasi incomplet, pentru un moment viitor dramatic in care imi vei fi alaturi cu tot ce ai mai bun? Pentru cei care au citit la timp tratatele de manipulare, ei bine, ea nu mai este la moda. A fost detronata de convingerea autentica. E la moda sa convingi pe cineva de ceva cu argumente reale.  Merita sa imi penaliz

Cred ca cei mai in siguranta si complet(at)i oameni sunt aceia care si-au vazut adancimile cele mai sumbre ale sufletului lor. Pentru ca si-au supravetuit lor insile.  Intrebarea care se pune: cat de mult isi mai dau ei credit? Iar raspunsul ii izoleaza pe cei care au fost puternici degeaba.  Pointless. Improved & Renewed, Jan Maarten Voskuil

Ce e increderea adevarata, autentica, daca nu sa crezi atunci cand nu ai nici un argument logic? La ce ajuta un "imi pare rau" spus la intervale regulate de timp? De ce sa ne spovedim, daca vedem in actul spovedaniei numai ocazia de a o lua din nou de la zero ... sau de a spoi o tencuiala care, altfel, se cere cazuta? Cum sa masori cu rigla ceva 3D? Ce ma amuza? Printre altele, agnosticii sau chiar ateii care povestesc despre cum cred in ei insisi. Tind sa cred ca oamenii care nu cred in nimic sunt asemeni unor titani alergici la adaptare. Au un sistem imunitar foarte rezistent, dar uita de bresa prin care un simplu fir de praf ii poate scoate din uz. Credinta invita la imaginatie, la un cec in alb cu universul si mai presus de orice, la adaptabilitate in fata a tot ce (nu) intelegem. Si cred ca mai invita la ceva: la un orgoliu smerit: te face sa crezi ca ceva superior tie isi este sursa a sinelui*, dar te si plaseaza pe axa in raport cu el. Immune system,

Imediat ce m-am trezit mi-am pus la fiert o cana de cafea cu săpun de rufe. Simțeam că unele din visele de până atunci se cuvine să dispară ... așa că o combinație între gomaj si eradicarea balastului mi s-a părut de bun augur. Gustul de leșie m-a amețit un pic, dar mi-a trecut când a început să mi se umple gura de balonase de săpun ... Erau atât de multe, că la un moment dat  au început să îmi iasă printre buze. Cate unul pentru fiecare vis. Nu le mai puteam stăpâni. Ce bine! Mă vindec!

Oare înainte de a spune "da" in fata altarului e ca atunci când mori? Îți trec prin fata ochilor minții toti bărbații care  nu au ajuns in finala? (sau cu care nu ai ajuns tu in finala lor) E un moment în care te uiți înapoi, făcând recensaminte, sau mai degrabă înspre ce va urma alaturi de curiosul care vrea sa iti afle răspunsul la întrebarea vieții.

Nu am găsit până acum un motiv de bucurie care sa dureze, neîntrerupt, mai mult de câteva ore. Tot ce a durat mai mult de atât a fost pentru că eu am ales asta. Ce gând cirotic, sa crezi că tot ce ai, ți se datorează! Ce snobism sinistru, să aștepți să-ți bata fericirea în geam!

Nu rata! Oferta speciala! Daca poți anticipa in avans ce îți dorești, plătești mai mult cu 50% decât dacă ai aștepta ceasul al 12-lea. De ce? Pentru că cine știe ce vrea are mai mult(e) de oferit!

Mă simt un boboc floral adăpostit în bulgarasul de zăpadă indecis ... care o ia la vale, se poticnește, iar o ia în jos, iar se blochează în vreun ciot de trotuar. Orice i-ar  apărea în cale, continua. Vreau sa scot capul. Din bulgăraș. Vreau sa îmi văd culoarea viitoarelor petale ... vreau sa înțeleg unde sunt și unde pot sa ajung ... am nevoie sa îmi anticipez aromele fără să știu  dacă ele vor apuca vreodata  să ajungă, cărnoase și pline de nectar nesătul, în lume. Înflorește-mi privirea și sufletul  femeii ascunse in fetița din  bulgăraș! Înmugurește-mi luna plina a pupilelor  căprui! sursa foto: http://www.osnatfineart.com

- Nu o sa mă pierzi niciodată, sa stii! Să nu-ți faci griji, nu plec nicăieri! - Mi-o spui mereu ... Și mă bucur să aud asta. Dar nu e o garanție a faptului că tu nu o sa mă  pierzi. - Te iubesc. - Sau poate  iubești felul în care te iubesc eu pe tine ... cu totul. Cum sa facem sa nu uitam a nu judeca  oamenii prin prisma felului nostru de a vedea și înțelege lumea? Totul se cuvine privit în ambele sensuri: dinspre noi spre vid și dinspre infinit către noi.

se așteaptă  foto: osnofineart.com

Cata incredere am in Romania si romani? Fara o grila obiectiva, greu de spus. Dar am, chiar daca nu e cel mai usor lucru si nicidecum la indemana. Iar celor care isi bat joc de ea si de noi sau sunt de neoprit in a denigra tot ce tine de locul asta le redau un schimb de replici dintr-un film: - why not go some place where you can do the world some good? - as opposed to someplace where good is needed?

pana in secunda asta nu mi-am dat seama de motivul pentru care accept ca poate exista Dumnezeu acum stiu gandul ca eu pot sta langa cineva care nu ma vede (fie pentru ca nu vrea, fie pentru ca nu poate) m-a facut sa sar peste trei respiratii stiu ca e un orgoliu in gandul asta ... orgoliul ca poti fi anulat mai conteaza daca este pe fond de ignoranta sau neputinta, atata vreme cat tu dispari?

- am mai discutat despre asta de cateva ori - ai mai discutat tu - a, adica tu ai fost doar de fata, altfel rupt de conversatia ... pardon, monologul meu. Pai sa ma opresti data viitoare, te rog, inainte sa ma ratez in mod succesiv in incercarile pentru care tu, tacut si las, nu iti dai acordul. - spune un cuvant! - ?! - spune un cuvant si imi vad de drum! - in asta stam, intr-un cuvant de la mine? - pai daca ma iei asa! - ambitie! eu nu te iau nicicum, tu te dai ... pardon, mi te arunci la misto pe podea. 'Ia de-aici!' - asa fac? - pai asa cred ... e posibil sa nu ne cunoastem si sa ne iubim mai degraba pentru ceea ce credem ca putem fi, decat pentru ceea ce suntem acum. - eu ma bazez pe ce vad - si de asta stai intr-un cuvant de la mine?  asta cred ca ne face destul de vulnerabili, sa stii! - de ce? pentru ca ti-ar fi la indemana sa imi spui 'pleaca?' atat de aproape de buze iti e cuvantul? - nu! ci pentru ca daca astepti sa iti dau eu drumul, inseamna

Moon talk si de ce, ma rog, nu putem intoarce perspectiva, gandindu-ne la faptul ca, poate, lumina este lipsa intunericului? doar pentru ca ne-am obisnuit altfel? doar pentru ca am fost educati cu lumina ca element primordial al vietii? sigur ca melatonina isi are rolul binemeritat in lantul fenomenelor biologice ... dar asta nu inseamna ca merita sa ia scena pentru totdeauna. gasesc mult mai multa desfatare in ideea de vid, decat in cea de infinit. si de fapt ma rasfat blasfemic daca spun ca gasesc desfatare ... pentru ca de fapt ar fi corect sa afirm 'imi trag energia', ceea ce inseamna mai degraba ca am acolo un izvor inspirational, mai mult decat ca imi place sa ma caut sau gasesc prin colturi tenebroase de parti de sine. nimic nu e greu pe lumea asta. si nici usor. pentru ca nimic nu e. cam totul ni se pare. ne uitam la o pelicula de cand scoatem primul scancet pana ne dam ultima suflare ... si in acest demers care ne forteaza sa luam parte la un mare sp