Locvace

Moon talk

si de ce, ma rog, nu putem intoarce perspectiva, gandindu-ne la faptul ca, poate, lumina este lipsa intunericului?
doar pentru ca ne-am obisnuit altfel?
doar pentru ca am fost educati cu lumina ca element primordial al vietii?
sigur ca melatonina isi are rolul binemeritat in lantul fenomenelor biologice ... dar asta nu inseamna ca merita sa ia scena pentru totdeauna.

gasesc mult mai multa desfatare in ideea de vid, decat in cea de infinit.
si de fapt ma rasfat blasfemic daca spun ca gasesc desfatare ... pentru ca de fapt ar fi corect sa afirm 'imi trag energia', ceea ce inseamna mai degraba ca am acolo un izvor inspirational, mai mult decat ca imi place sa ma caut sau gasesc prin colturi tenebroase de parti de sine.

nimic nu e greu pe lumea asta.
si nici usor.
pentru ca nimic nu e.
cam totul ni se pare.
ne uitam la o pelicula de cand scoatem primul scancet pana ne dam ultima suflare ... si in acest demers care ne forteaza sa luam parte la un mare spectacol lumesc, ne propunem instinctiv sa ne jucam cat mai bine rolurile....
... desi de multe ori habar nu avem care e ala, cine ne-a distribuit, cine regizeaza povestea si unde trebuie sa ne uitam la camera cand avem de spus ceva 'in direct'

ce chestie!
dupa ce ca deseori nu facem fata propriilor roluri, ajungem sa intram in pielea altor personaje si sa ne dedublam in alter ego-uri pe care le punem in scena de 100 de ori mai bine decat o facem cu rolul in care am fost distribuiti la nastere.
poate tocmai de asta vrem sa iesim din noi si sa ... intram in altcineva pentru o ora - ca supapa pentru ca nu ne ajungem sau pentru ca avem nevoie de experiementul altor vieti in care nu trebuie sa ne asumam nimic.
ce facem ca actori? ne framantam in pielea altcuiva.
ce facem ca spectatori de film sau teatru? ne identificam cu cei care ne joaca rolurile, ne privim in ochi si la final de piesa, aplaudam si ne gandim 'da, m-a jucat bine!'. Si apoi ne intoarcem la rolul nostru facut prost.

pentru un om lipsit in mod intentional de focus - ca mine - este uneori necesar sa spun stop si sa ma opresc pentru a ma intreba, daca nu pentru a intelege, ce ma determina si ce determin.
ajuta la intrarea temporara pe o orbita datatoare de sens.
concluzia la care am ajuns este impartita in doua:

• pe de o parte am realizat ca odata ce am identificat niste cauzalitati, ele dispar si se redefineste modul in care creez consecinte - cand constat ca daca jignesc, ajung sa indepartez oameni si pe mine sa ma autodesconsider, atunci umplu acest sant si fac unul nou, bazat pe buna cuviinta. Degeaba nu arunc hartiile pe jos si spun 'multumesc', daca sunt oprit in demersurile mele de alte lacune. Asa ca, odata constientizata, succesiunea cauza-efect este eliminata, chestiune care alunga ideea de determinism in viata si incurajeaza teoriile despre haos.

• pe de alta parte, am constatat ca ma irit cand constat ca numai eu alerg dupa sens si sensului i se rupe ... asa ca il las pe el sa ma caute si poate, daca e atent la indicii, sa ma gaseasca. Sau nu.

dear fate,

breaking news: it takes two to tango!

sigur ca totul in lumea asta are o limita ... si nu o sa spuna nimeni ca in camp gravitational apa va curge in sus ... dar sa te bazezi pe ideea de lumina ca punct primordial si punct terminus este nu doar necuviincios la adresa fortelor intunericului si ale lipsei & absentei, dar si imprudent in raport cu plinatatea momentelor de deziluzie extrema.

We can talk.