discutie anorganica
- trezirea-mi de azi a fost una foarte brusca ... aproape ca a fost trezire la realitate
- de ce? ce s-a intamplat?
- pai m-am trezit in timp ce suna la sonerie ...
- cine era?
- ... si m-am speriat. Visam, cred, ceva frumos si brusc am iesit din poveste. Nu stiu cine era, nu se vedea nimic pe vizor si nu am deschis. Eram dezbracata si mi-era lene sa ma imbrac.
- crezi ca a fost un accident? Poate ti s-a parut.
- nu mi s-a parut. Dupa cateva minute m-am mai uitat pe vizor pentru ca am auzit batai in usa vecinei de vizavi.
- i-a deschis?
- nu. Si pe individ nu l-am vazut decat din spate. Era infofolit de iarna.
- te-a speriat?
- deloc. adica m-a speriat soneria care m-a trezit, dar nu el.
- dar la ce te-a facut sa te gandesti?
- la inadaptare si superficialitate.
- iti suna unul la usa, te trezeste din somn si tu ajungi la inadaptare?
- da. ce, nu e logic?
- e posibil sa imi scape, totusi, ceva ... dar am rabdare daca imi explici.
- aseara ii povesteam despre un nou concept la care am lucrat de ceva timp si care implica niste cunostinte despre care spuneam ca "am citit mult".
- cool. Despre ce proiect e vorba?
- nevermind now. Ideea e ca in secunda in care am vrut sa intru in detalii m-am blocat. Era dincolo de lapsusuri, era lipsa de concretete, era superficialitate. Nu puteam deveni specifica asa cum credeam ca o pot face.
- poti fi mai clara?
- adica, desi aveam impresia ca "am citit mult", nu stiam sa leg idei clare si la obiect despre ceea ce citisem.
- nu ai putut povesti nimic?
- ba da, dar cumva din avion. Stiam principii, intelegeam conceptul, dar a fost ca si cum nu mi-am putut duce povestea pana la capat, ca si cum mi-a lipsit momentul decisiv al argumentarii pentru tot ce am povestit pana atunci.
- pai si de ce crezi ca nu ai stiut sa dai detalii? Poate le-ai uitat.
- asta am facut de aproape doua saptamani ... de cateva ori pe zi am citit despre aceste detalii.
- atunci ce crezi ca e?
- ori sunt bolnava, ori ma adaptez fara a ma integra.
- nu inteleg nimic in afara de faptul ca ma bucur ca nu te-ai oprit la gandul ca ai fi bolnava. Sa continuam, te rog.
- cand faci ceva care iti place, care te pasioneaza, care te incarca energetic si care iti provoaca cea mai autentica stare de bine, nu uiti! Si asta dupa ce citesti o singura data!
- ahaaaaaa ... tu te adaptezi la un context care nu crezi ca e pentru tine si de-asta informatia nu intra firesc, trebuie fortata!
- exact.
- contextul asta in care esti ...
- asa...
- ... iti displace, iti e indiferent sau iti place?
- imi place.
- ai nevoie de el, iti e indiferent sau ti-l doresti?
- pot trai foarte bine fara el, dar imi place acum ca am acces.
- ai raspuns a doua oara la prima intrebare ... macar ai raspuns la fel, esti consistenta. Revenind: ai nevoie de el, iti e indiferent sau ti-l doresti?
- nu stiu.
- ok ... dar ce poti spune despre el?
- ma copleseste.
- bun ... de ce te copleseste?
- pentru ca e nou. Foarte nou. Si extrem de vast. Intr-atat de nou si totusi raspandit, incat ma intreb cum de am venit atat de putin in contact cu el pana acum.
- si ... de ce ... nu ai putea crede ... ca, de exemplu ... lipsa memoriei cu privire la niste detalii ... poate fi legata exact de aceasta senzatie de copleseala? De ce nu ar fi rezonabil de crezut ca poate ai citit extrem de multe, tocmai pentru ca inteleg ca este un domeniu complet nou, si in valtoarea atator informatii, sa dea eroare RAM-ul?
- nu are voie.
- zice cine? Tu?
- pai da ... daca e pentru tine, nu uiti ... nu astepti sa iti aduci aminte, nu te intrebi.
- nu cred asta, mai ales stiindu-te pe tine care lupti pana cazi pe baricade. Plus ca stii bine ca te consider desteapta, dar draga mea, nu le stii pe toate! Senzatia pe care o afisezi este una de nou. Din contra fata de ce spui tu, este vorba de adaptare, nu de inadaptare. Ti se pare invers pentru ca vrei sa se intample instant, ceea ce ma face sa iti amintesc de ceea ce imi spui tu mereu "ghinda nu vrea sa devina stejar a doua zi". Lucrurile iau timp. acorda-ti timp sa asimilezi.
- ma supara ca m-a furat gandul ca stiu ... si de fapt nu stiu.
- eu cred ca esti pe drumul cel bun.
- nu vreau sa ma consolezi.
- eu nu consolez, remember? De ce spun ca te vad pe drumul cel bun? Pentru ca in timp ce afli, vorbesti despre cat de multe nu stii! Asta e vocea eereniei, a modestiei si a ambitiei.
- ma consolezi si ma magulesti. Trebuie sa imi gasesc alt prieten imaginar.
- dear, eu te-am gasit pe tine, remember? Intrebare: nu cumva ai citit ceva despre oameni si pasiunile lor? Si despre cat de tare simt ei ca traiesc facand ceea ce le-a fost menit si asa mai departe?
- ba da.
- draga mea, tu nu esti acolo! Nu te lasa nefericita de felul diferit de a fi al celorlalti.
- dar nu inteleg extazul asta, intelegi? Nebunia asta pe care o vad la ei, plinatatea si reveria neintinata de nimic. Eu nu le am. Si cred ca vreau sa le am, vreau sa ma simt fericita. Plus ca am senzatia ca fara o pasiune, avansez cate foarte putin intr-o suta de directii.
- in primul rand nu e asa ... toti pasionatii veritabili si toti cei care aspira inalt au framantari. Toti! Doar ca unii vorbesc despre asta, altii nu. In al doilea rand: asocierile pe care le faci tu sunt limbi straine pentru toti cei axati pe perfectionarea intr-un singur domeniu. Acum, spune-mi ceva: da-mi un exemplu de un moment in care ai fost fericita ... sau cel putin extaziata de ceva care sa iti dea sens si sa te faca sa continui.
- habar n-am.
- ei hai!
- cand vad ca schimb ceva in bine in altcineva.
- schimbi ceva in bine in altcineva prin ceea ce faci acum?
- da, cred ca da. Dar nu despre asta e vorba. Nu intelegi! Am anxietate cand ies din mine ... vreau sa contribui, dar toate pregatirea pana la momentul in care fac pasul si lucrurile ies bine imi creeaza stari de stres, nervozitate.
- pentru ca la tine sunt, ca de obicei, doua extreme: ori contribui, ori clachezi. Tu asa le vezi in conditiile in care eu as muta panta spre "ori contribui, ori continui sa te pregatesti sa o faci"
- bla bla.
- ma onoreaza aprecierea ta.
- vreau sa dorm ... simt ca vreau sa plec in lume, sa ... fug.
- atata vreme cat nu fugi de tine, du-te unde vezi cu ochii (mintii). Intrebare!
- da.
- nu cumva asta nu e singurul element semnificativ de noutate din viata ta?
- poftim?
- tu te simti, daca nu cumva chiar esti, intr-o perioada de proba ... nu cumva extrapolezi asta si pe alte paliere ale vietii tale?
- ma enervezi.
- nu, ma iubesti. Asta e emotia de care te aperi prin a o numi "nervi".
- de ce? ce s-a intamplat?
- pai m-am trezit in timp ce suna la sonerie ...
- cine era?
- ... si m-am speriat. Visam, cred, ceva frumos si brusc am iesit din poveste. Nu stiu cine era, nu se vedea nimic pe vizor si nu am deschis. Eram dezbracata si mi-era lene sa ma imbrac.
- crezi ca a fost un accident? Poate ti s-a parut.
- nu mi s-a parut. Dupa cateva minute m-am mai uitat pe vizor pentru ca am auzit batai in usa vecinei de vizavi.
- i-a deschis?
- nu. Si pe individ nu l-am vazut decat din spate. Era infofolit de iarna.
- te-a speriat?
- deloc. adica m-a speriat soneria care m-a trezit, dar nu el.
- dar la ce te-a facut sa te gandesti?
- la inadaptare si superficialitate.
- iti suna unul la usa, te trezeste din somn si tu ajungi la inadaptare?
- da. ce, nu e logic?
- e posibil sa imi scape, totusi, ceva ... dar am rabdare daca imi explici.
- aseara ii povesteam despre un nou concept la care am lucrat de ceva timp si care implica niste cunostinte despre care spuneam ca "am citit mult".
- cool. Despre ce proiect e vorba?
- nevermind now. Ideea e ca in secunda in care am vrut sa intru in detalii m-am blocat. Era dincolo de lapsusuri, era lipsa de concretete, era superficialitate. Nu puteam deveni specifica asa cum credeam ca o pot face.
- poti fi mai clara?
- adica, desi aveam impresia ca "am citit mult", nu stiam sa leg idei clare si la obiect despre ceea ce citisem.
- nu ai putut povesti nimic?
- ba da, dar cumva din avion. Stiam principii, intelegeam conceptul, dar a fost ca si cum nu mi-am putut duce povestea pana la capat, ca si cum mi-a lipsit momentul decisiv al argumentarii pentru tot ce am povestit pana atunci.
- pai si de ce crezi ca nu ai stiut sa dai detalii? Poate le-ai uitat.
- asta am facut de aproape doua saptamani ... de cateva ori pe zi am citit despre aceste detalii.
- atunci ce crezi ca e?
- ori sunt bolnava, ori ma adaptez fara a ma integra.
- nu inteleg nimic in afara de faptul ca ma bucur ca nu te-ai oprit la gandul ca ai fi bolnava. Sa continuam, te rog.
- cand faci ceva care iti place, care te pasioneaza, care te incarca energetic si care iti provoaca cea mai autentica stare de bine, nu uiti! Si asta dupa ce citesti o singura data!
- ahaaaaaa ... tu te adaptezi la un context care nu crezi ca e pentru tine si de-asta informatia nu intra firesc, trebuie fortata!
- exact.
- contextul asta in care esti ...
- asa...
- ... iti displace, iti e indiferent sau iti place?
- imi place.
- ai nevoie de el, iti e indiferent sau ti-l doresti?
- pot trai foarte bine fara el, dar imi place acum ca am acces.
- ai raspuns a doua oara la prima intrebare ... macar ai raspuns la fel, esti consistenta. Revenind: ai nevoie de el, iti e indiferent sau ti-l doresti?
- nu stiu.
- ok ... dar ce poti spune despre el?
- ma copleseste.
- bun ... de ce te copleseste?
- pentru ca e nou. Foarte nou. Si extrem de vast. Intr-atat de nou si totusi raspandit, incat ma intreb cum de am venit atat de putin in contact cu el pana acum.
- si ... de ce ... nu ai putea crede ... ca, de exemplu ... lipsa memoriei cu privire la niste detalii ... poate fi legata exact de aceasta senzatie de copleseala? De ce nu ar fi rezonabil de crezut ca poate ai citit extrem de multe, tocmai pentru ca inteleg ca este un domeniu complet nou, si in valtoarea atator informatii, sa dea eroare RAM-ul?
- nu are voie.
- zice cine? Tu?
- pai da ... daca e pentru tine, nu uiti ... nu astepti sa iti aduci aminte, nu te intrebi.
- nu cred asta, mai ales stiindu-te pe tine care lupti pana cazi pe baricade. Plus ca stii bine ca te consider desteapta, dar draga mea, nu le stii pe toate! Senzatia pe care o afisezi este una de nou. Din contra fata de ce spui tu, este vorba de adaptare, nu de inadaptare. Ti se pare invers pentru ca vrei sa se intample instant, ceea ce ma face sa iti amintesc de ceea ce imi spui tu mereu "ghinda nu vrea sa devina stejar a doua zi". Lucrurile iau timp. acorda-ti timp sa asimilezi.
- ma supara ca m-a furat gandul ca stiu ... si de fapt nu stiu.
- eu cred ca esti pe drumul cel bun.
- nu vreau sa ma consolezi.
- eu nu consolez, remember? De ce spun ca te vad pe drumul cel bun? Pentru ca in timp ce afli, vorbesti despre cat de multe nu stii! Asta e vocea eereniei, a modestiei si a ambitiei.
- ma consolezi si ma magulesti. Trebuie sa imi gasesc alt prieten imaginar.
- dear, eu te-am gasit pe tine, remember? Intrebare: nu cumva ai citit ceva despre oameni si pasiunile lor? Si despre cat de tare simt ei ca traiesc facand ceea ce le-a fost menit si asa mai departe?
- ba da.
- draga mea, tu nu esti acolo! Nu te lasa nefericita de felul diferit de a fi al celorlalti.
- dar nu inteleg extazul asta, intelegi? Nebunia asta pe care o vad la ei, plinatatea si reveria neintinata de nimic. Eu nu le am. Si cred ca vreau sa le am, vreau sa ma simt fericita. Plus ca am senzatia ca fara o pasiune, avansez cate foarte putin intr-o suta de directii.
- in primul rand nu e asa ... toti pasionatii veritabili si toti cei care aspira inalt au framantari. Toti! Doar ca unii vorbesc despre asta, altii nu. In al doilea rand: asocierile pe care le faci tu sunt limbi straine pentru toti cei axati pe perfectionarea intr-un singur domeniu. Acum, spune-mi ceva: da-mi un exemplu de un moment in care ai fost fericita ... sau cel putin extaziata de ceva care sa iti dea sens si sa te faca sa continui.
- habar n-am.
- ei hai!
- cand vad ca schimb ceva in bine in altcineva.
- schimbi ceva in bine in altcineva prin ceea ce faci acum?
- da, cred ca da. Dar nu despre asta e vorba. Nu intelegi! Am anxietate cand ies din mine ... vreau sa contribui, dar toate pregatirea pana la momentul in care fac pasul si lucrurile ies bine imi creeaza stari de stres, nervozitate.
- pentru ca la tine sunt, ca de obicei, doua extreme: ori contribui, ori clachezi. Tu asa le vezi in conditiile in care eu as muta panta spre "ori contribui, ori continui sa te pregatesti sa o faci"
- bla bla.
- ma onoreaza aprecierea ta.
- vreau sa dorm ... simt ca vreau sa plec in lume, sa ... fug.
- atata vreme cat nu fugi de tine, du-te unde vezi cu ochii (mintii). Intrebare!
- da.
- nu cumva asta nu e singurul element semnificativ de noutate din viata ta?
- poftim?
- tu te simti, daca nu cumva chiar esti, intr-o perioada de proba ... nu cumva extrapolezi asta si pe alte paliere ale vietii tale?
- ma enervezi.
- nu, ma iubesti. Asta e emotia de care te aperi prin a o numi "nervi".
Comments