(im)pardonabil

cum suna etica dupa care se conduce un avocat care isi apara clientul vinovat?
este el un om reprobabil prin ceea ce face?
este meseria cea care il scapa de responsabilitatea social-morala de a incerca tot ce stie pentru a lasa in libertate un element vatamator?
sau poate de a declara "nevinovat" un "vinovat"?
continuam: devine el cumva laudabil prin aceea ca ofera unei alte fiinte umane dreptul la judecata dreapta?
si mai mult decat atat, este el eroul sacrificat pentru ca, nu-i asa, "cineva trebuie s-o faca si pe asta?"

pastrez intrebarile pentru cazul unui procuror care acuza un om nevinovat

devine intolerabil un om cu toleranta fata de greseala?

uitati-va la multiplele cazuri in care, la o faradelege sociala, aproape nimeni nu intervine sa ajute victima.
poate fi aceasta interpretata ca o forma de aprobare tacita a faptelor agresorului?
sau poate fi dezaprobarea tacita acceptata ca proba in instanta morala a oamenilor cazuti in pacat din a doua secunda de la nastere?

ai fost vreodata in pozitia de a cere cu adevarat iertare pentru ceva gravisim?
si ai fost vreodata in situatia de a sti ca tu nu te-ai ierta ... dar totusi speri la un suflet mai bland decat al tau, pentru ca stii ca poti mai mult? ca puteai mai mult?
cum te-ai simtit cand ceea ce ai facut ti-a devenit eticheta?

s-a dovedit ca cei care au gresit si in care nimeni nu si-a mai pus vreodata nadejdea au toate sansele de a recidiva si de a decadea complet.

cu alte cuvinte, daca eu iti spun ca esti neputincios si limitat, vei incepe sa o crezi si in final, sa te comporti ca si cum ai fi neputincios si limitat - esti mentinut fortat si ulterior ajungi sa te automentii in paradigma etichetei pe care ti-am lipit-o in frunte.
iar eu, in mod evident, conchid dupa o vreme: "ti-am spus ca esti neputincios si limitat!"