Rictus siliconat

      Vezi si nu mai vrei sa vezi cum nonvalorile iti pun pumnul in gura, cum te tin de cap si cum iti indeasa bocancul in falci.

      Vezi. Si ai vrea sa iti smulga cineva ochii. Te-ar durea mai putin decat te doare sa constati zi de zi realitatea.

      Insa dupa o astfel de oroare ar trebui sa iti extirpe cineva urechile, pentru ca desi nu ii vei mai vedea pe monstri, ii vei auzi. Si dupa ce nu ii vei auzi, vei continua sa le mirosi duhoarea data cu parfum de 5 stele. Si dupa ce vei ramane fara vaz, miros si auz, mai ramane sa te priveze cineva si de simt tactil si apoi sa iti neutralizeze papilele gustative. Si desi te vei afla intr-un intuneric absolut iti va ramane intuitia, intuitia ca nonvaloarea va continua sa isi duca nestingherita existenta manjind tot ce a fost sau va fi vreodata valoros si frumos sub soare. Si poate chiar iti vei dori inapoi simturile in speranta ca te vor ghida cu succes inspre varianta optima si fara dureri de extirpare a celor nascuti sa distruga.

      Doar cei care fara simturi pot continua sa intuiasca vecinatatea accidentelor firii, doar aceia au dreptul si obligatia sa isi spuna punctul de vedere. Restul isi dau cu parerea din lipsa de activitati si din postura celor care se ambitioneaza sa creada ca sunt deasupra nimicniciei celor criticati.

     

      Efectiv te-ai saturat sa construiesti pentru a da ocazia altora sa aiba ce distruge si simti ca ti s-au terminat demult obrajii. Nu mai ai ce intoarce. Poate foaia? Macar acum, pana mai poti sa opui rezistenta nisipurilor miscatoare si pana te mai poti lasa ghidat de simturi...si totusi, daca simti ca ai putea fi in continuare un bun crestin, te-ai mai cauta de niste obraji, poate-poate..."Fraier sa fii", ti-ar sopti gena patimei si a razabunarii. Dar sa fie demonii din tine mai presus decat propria intuitie?