Fier incins

Ati urmarit vreodata transformarea celor mai dure aliaje in ceva ce nu pot fi niciodata fara "ajutor" extrinsec:  adica in lut, smoala, chestii care curg? Ati observat cum sunt invaluite de caldura, cum ele insele invaluie caldura, cum se creaza o comunicare a regasirii unor stari de agregare la inceput diferite dar care in final vor ajunge impreuna la temperatura optima? Ati observat cum dupa aceasta transformare redevin ceea ce au fost plasmuite de natura sa fie: aliajele cele mai dure? Esti cine esti, iti constientizezi limita, apoi asimilezi informatie si etici in noul tau sine buretos care daca nu ai fi, nu te-ai mai povesti! Degeaba esti cine esti fara a incerca sa fii din cand in cand altfel. Adica sa imprumuti din ce vezi in jur, sa asimilezi informatia pe care o poti percepe prin toti porii, prin toate simturile. Si apoi sa stii cum sa te auto-traforezi.
Cand insa nu ai termen de comparatie preceptele absolute de tip "adevar", "falsitate", "minciuna", "etica", "amor" sunt vizualizate alb-negru. Cromatica nu reprezinta o optiune si din pacate nici macar un deziderat. Culoarea este data de curcubeul creat de burete la contactul cu fierul cel mai dur. Un fier pe care initial il esti ... dar vai, pe care il poti deveni cum nici nu stii ca poti spera!

~

Starile de agregare identice nu se vor putea niciodata imbratisa, pentru ca fie nu ar avea aderenta si ar aluneca una pe langa cealalta, fie s-ar intepa la fiecare tentativa de atingere. Trebuie ca uneia dintre stari sa-i lipseasca cel putin...

...o caracteristica a celeilalte pentru a fi posibila comunicarea energetica, fizica ori chimica. Oglindirea intr-o pereche de ochi din afara ta implica, pentru existenta impreuna, si oglindirea acelor ochi in ai tai.  Cum s-ar putea oglindi vreodata doua suprafete lucioase una in cealalta, cum si-ar putea potenta valoarea doua suprafete mate, cum ar putea doua entitati inodore sa imparta lumii un parfum original, cum ar putea placea vederii doua impartialitati incolore si fade?

~

Un fier care urmeaza a fi incins nu anticipeaza niciodata ce forma va lua. Niciodata! Dar intelepciunea sa rezida in faptul ca permite a fi in topit intrucat stie ca in final tot (de) fier va ramane, insa imbogatit sau nu. Lingourile neretusate si care isi fac o ambitie din a ramane astfel nu vor valora niciodata nimic si nu vor avea nici un sens luate individual. In proprii lor ochi, aceste minereuri sunt bijuterii de aur. Dar singura varianta in care va fi pus vreodata un pret pe ele ar fi la kilogram.

A priva un fier de topire = a-i fura dreptul de a deveni cel mai sangvinic si rosu rosu lichid = a-l condamna la griul rece, detasat, si mereu cu neregularitatile si colturile lipsei de forma si proverbiala nedefinitivare, expuse.