Reinterpretarea unei realitati ireale
Nu m-am gandit niciodata ca de fapt cei care aleg altceva-ul o fac din speranta. Ironic, stiu, dar este totusi vorba despre o speranta.
Ei doar se agata, in ultima instanta, de ceva: fie de un bec care simbolizeaza luminita de la capatul tunelului, fie de o lama de ras care inseamna o simpla rupere de ritm, fie de un glont-ghilotina care sugruma parcursul nestingherit al ... limfei, fie de o curea cu rol de garou si care suprima orice gand negativ de la a ajunge de la creier la inima sau corp.
Este o speranta pentru obtinerea a ceva mai mult decat imediatul lumesc, care dintr-o data nu le mai ajunge. Este cea mai acuta si sincera speranta de natura sa taie, sa detroneze, sa umileasca orice alta dorinta puerila de tipul celor cu care suntem obisnuiti sa cochetam noi, cei carora ne ajunge ceea ce avem, si care nu avem motive sa ne agatam de nimic altceva decat de ce este in imediata noastra apropiere.
Ne dau cel mai bun exemplu pentru ce inseamna sa optezi pentru inactiune si pentru ce inseamna sa nu te multumesti cu ce se afla in razele tale fizica, vizuala si mentala de actiune.
Noua, celor infipti in realitate si cu capul pe umeri, ne este suficienta vecinatatea. Lor nu. Si sunt singurii care cu adevarat spera riscand. Noi, ceilalti, stim doar sa spunem mecanic "speranta moare ultima" dar stim oare cu adevarat de ce sau doar asteptam sa ne pice din cer dovada ca nu speram degeaba si ca vorba aceasta populara are cu adevarat un sens?
Nota pentru cei siderati care cu siguranta au inteles totul pe dos :)
Evident, ma refer aici la oricine este sau devine constient ca nimic in lumea aceasta nu are un sens prestabilit, ci unul dobandit ca urmare a subiectivismului sau*. Si ca drobul de sare la care se poate uita la un moment dat este acolo ca urmare a subiectivismului altuia. Un subiectivism pentru care isi aroga dreptul si vizavi de care isi permit luxul de a-si manifesta dezaprobarea profunda.
*sper ca nu vine ca un soc vestea ca nu exista obiectivitate pura, nu? Exista cel mult un subiectivism generalizat intr-un spatiu si timp bine definite.
Ne dau cel mai bun exemplu pentru ce inseamna sa optezi pentru inactiune si pentru ce inseamna sa nu te multumesti cu ce se afla in razele tale fizica, vizuala si mentala de actiune.
Noua, celor infipti in realitate si cu capul pe umeri, ne este suficienta vecinatatea. Lor nu. Si sunt singurii care cu adevarat spera riscand. Noi, ceilalti, stim doar sa spunem mecanic "speranta moare ultima" dar stim oare cu adevarat de ce sau doar asteptam sa ne pice din cer dovada ca nu speram degeaba si ca vorba aceasta populara are cu adevarat un sens?
Nota pentru cei siderati care cu siguranta au inteles totul pe dos :)
Evident, ma refer aici la oricine este sau devine constient ca nimic in lumea aceasta nu are un sens prestabilit, ci unul dobandit ca urmare a subiectivismului sau*. Si ca drobul de sare la care se poate uita la un moment dat este acolo ca urmare a subiectivismului altuia. Un subiectivism pentru care isi aroga dreptul si vizavi de care isi permit luxul de a-si manifesta dezaprobarea profunda.
*sper ca nu vine ca un soc vestea ca nu exista obiectivitate pura, nu? Exista cel mult un subiectivism generalizat intr-un spatiu si timp bine definite.
Comments