Silogism...de natie

    Noi, romanii, suntem, dupa cum bine spune Ana Blandiana intr-un eseu despre bascalie, "profund complexati, dar nu numai pentru ca ii simtim pe ceilalti superiori, ci si pentru ca ne simtim - in acelasi timp si cu aceeeasi intensitate - noi superiori lor". Iata paradoxala noastra fiinta. Ridicam mandri barbia pentru a spune ca, de fapt, suntem oricum prea mici. E ceva masochist in noi. Ne place sa ne autoflagelam. Dar o facem plini de exhibitionism. Vrem sa fim priviti si compatimiti, fiindca nu ne consideram doar mici si chinuiti, ci si superiori in suferinta noastra. Cand prindem in fata microfonului un strain celebru, incercam sa-i smulgem cuvinte de lauda despre tara noastra. Ce stiti despre Romania? Va place in Romania?, cam acestea sunt intrebarile pe care le repetam obsedant si ridicol, in ciuda faptului ca in particular nu ne sfiim sa injuram "tara de rahat" in care traim. E vorba, insa, de nevoia de a fi mangaiati pe crestetul de "suferinzi exceptionali". Si-atunci cersim, ne milogim. Sunteti minunati, ne spune strainul, si ochii ni se umezesc de emotie. Muuuuuuu!

din "7 seri" (Ciprian Macesaru)