Evolutie

    M-am inselat atata timp cu privire la ce inseamna sa fii prost.    

    De fapt ne nastem (doar) neinvatati si devenim prosti. Prostia este o poveste cu introducere, cuprins, punct culminant si incheiere. Este un proces in sine. Reclama doar cateva lucruri banale si accesibile tuturor: sursa de inspiratie nepotrivita, rateul liniei de start in viata, (lipsa de) efort si devenire, lene si lentoare, desconsiderare si sictir fata de valori intr-un mod natural si intrinsec, imposibilitate de apreciere fata de frumos, incapacitatea producerii involuntare a celor mai elementare sinapse.

     Nu, nu avem cum sa ne nastem asa. Aparatul genetic nu permite un asemenea derapaj din oficiu, fara a exista o forta exterioara care sa dicteze primul pas. Primul pas gresit.

    Prostia are la baza principiul acapararii de teritoriul al iederei. Apare parca din senin, se insinueaza in mai multe puncte de slabiciune si apoi invaluie tot ce poate, prin incercuire, si sugruma complet. Lasa totul fara viata. Si fara posibilitate de renastere de la sine.
    De aceea a spune cuiva ca este prost nu inseamna a-l denunta ca nulitate, ci mai mult, a-l atentiona cu privire la faptul ca a trecut mult in zona negativa a axei, pentru a deveni nulitate mai are de lucru si de depus energie - evident, in sensul opus fata de pana acum.

    Atat cititul a ceea ce inalta si invata suflete cat si existenta permanenta a curiozitatii fata de lucruri, evenimente, istorie, trecut, viitor, nu constituie decat glucoza care picura treptat intr-un corp aproape inert. Pana atinge punctul optim. Cel incepand cu care trupul se descurca singur. Si o ia, din nou sau pentru prima data, in directia buna.