Ne"cum"

    Iar ma intreb ceva. Si ma intreb "cum?", "de ce?", "cand?", "pentru ce?".

    De aceasta data ma intreb ce ratiune sta in spatele fiecarui "nu" sau fiecarui "da" rostit vehement in fata vietii, in fata altor oameni, a prietenilor sau cunostintelor, a propunerilor venite de aiurea?

    Oare chiar argumentele care sa sustina aceste mici raspunsuri conclusive monosilabice?

    Asa ar trebui. Sa fie. Sa facem. Sa gandim. Sa procedam. Toti.

    Ar fi pacat sa ne "scape" micile cuvinte, fara asumari ulterioare.

    Pot fi ingrozitor de antipatice cateodata.
    Si cel mai nociv, de departe cel mai nociv ar fi ca oricare dintre aceste cuvinte sa devina trenuri pierdute.

    Cred ca daca lucrurile ar sta invers si le-am arunca precum niste pietre in apa sinapsele ar deveni redundante. Si efectul Doppler creat (din perspectiva mai ales a faptului ca fenomenele difera atunci cand le tratam din punct de vedere al experientei proprii) s-ar intoarce ca un bumerang inspre noi. Mai exact, ne-ar lovi direct intre ochi.

    Sau poate a proceda in sens invers este chiar ceea ce justifica aparitia acestor sinapse?

    Cat ne ia sa spunem "da" sau "nu"? Si cat ne ia sa ne gandim inainte de a spune ori da ori ba? Cred ca raspunsul sta in datile in care am revenit asupra asa-zisei decizii transante.