Relativ
Inseamna oare compromisul (facut in numele a ceva considerat bun, pozitiv, de durata) anularea sau inhibarea voita si consimtita a propriei personalitati?
Poate ca nu, dar cu siguranta exista un moment incepand cu care nu inseamna altceva decat acest lucru.
Sa fim deci putin, macar din cand in cand, cat sa nu doara prea rau, de plastilina...altfel murim cu orgoliul in jurul gatului, convinsi ca existam pentru a imparti dreptatea in lume. Si (acum foarte serios) nu este nimic mai frustrant decat sa nu ai cui sa ii spui cat de destept te crezi...
:D
Sa fim deci putin, macar din cand in cand, cat sa nu doara prea rau, de plastilina...altfel murim cu orgoliul in jurul gatului, convinsi ca existam pentru a imparti dreptatea in lume. Si (acum foarte serios) nu este nimic mai frustrant decat sa nu ai cui sa ii spui cat de destept te crezi...
:D
Comments
-in mod natural, intrinsec, atunci nu va putea realiza "tragedia"
-urmare a unui act benevol, va acumula frustrari si da, asta va spune probabil in final. Cand oricum va fi inutil pentru ca reprosul va fi indreptat catre el insusi.
Oricum, nu ma refer aici la cei integral din plastilina. Ci doar la cei care au intelepciunea de a considera poate util sa tolereze comportamente contrare alor lor.
Primul moment de plastelina e si inceputul degradarii morale.
Asa cum nu cred ca morala trebuie pusa in relatie cu statutul pe care ni-l acordam noi sau ni-l acorda societatea, ci doar cu masura in care tot ceea ce facem aduce atingere celor din jur. Ce facem noi cu noi (incluzand aici ce permitem altora sa faca cu/din noi)este alta poveste. Si intra in sfera sinceritatii, a valorizarii, a vanitatii etc.
*cand am inclus aici si ce fac altii din noi nu inseamna decat ca tot noi ne dam propria valoare inclusiv prin ce acceptam de la altii, acestia intrand insa prin ceea ce fac (mie, deci altora din perspectiva lui) in sfera moralitatii. Noi cu noi suntem "alta poveste".