Dumnezeule, ce o să fac atâta timp închis în casă? O întrebare pe care o aud cam des, dacă ar fi să judec după gustul meu. Și după el judec. Căci cam sună a văicăreală și ipocrizie. Aș vrea să se ridice în picioare acela / aceea care își petrecea mai mult de zece minute din zi în natură, în afara celor cinci în care se ducea pînă la mașină în care se urca pentru a ajunge la birou și la care mai apoi revenea pentru a se întoarce acasă. Căci nu-i aud plângându-se public pe cei care chiar infuzau natură, ci pe cei care cu mașina ajungeau la bunici, la părinți, la birou, la sală, la coafor, la mall, la restaurant, la mani-pedi. Brusc, nu mai există agora de etalare a ținutelor și vai, trebuie să se admire singuri. Dar asta #nuefun, că ei, pe ei, nu se plac. Trebuie să vină din afară validarea. Dar afară-ul a intrat la carantină. Și pac, se strică jucăria. Așa că ce să facă? Ies pe net. Și încep să se vaite despre cât de greu e, să ceară sfaturi despre #cumtrecempesteastaim