Dragoste de sine în timpul coronei

E o perioadă complicată în care mulți din cei care avem business-uri mici, luptăm pentru supraviețuire.
Și nu e deloc o metaforă.
Dincolo de bucuria de a fi pe cont propriu care nu poate fi egalată de confortul unui salariu care vine la dată fixă, există niște momente neașteptate de incertitudine profundă cu care nu știi exact ce să faci.
Încotro să mergi?
Cum să îți gestionezi resursele?
Ce să nu mai faci?
Ce să începi?

Unii spun să experimentezi, alții să scrii cartea aia pentru care nu ai avut niciodată timp și alții să citești cărțile pe care le ții pe masă de peste un an.

Ca freelancer experimentez continuu, din întâmplare chiar scriu cărți for a living și citesc alte cărți din convingere și nevoie.
Deci la mine nu se aplică.

Acum 18 luni ieșeam din statutul de angajat și intram în cel de muncă pe cont propriu. Habar nu aveam ce va însemna treaba asta ... și cred că nici acum nu știu exact ce înseamnă.
Descopăr în fiecare zi mersul în două picioare și e fain.
Uneori cad, dar procesul rămâne frumos.
Pentru că aveam trei mari pasiuni, Marketingul strategic, Fotografia și Scrisul creativ, am ales să merg mai departe cu toate.
De fapt să le încep pe toate sub identități noi, ale mele.

Așa s-au născut pe rând:

•  Utopic Brain - Creative and Marketing Boutique prin care am ajutat și continui să ajut companii mici și mari să își descopere talentele, viziunea de business și acel ceva care îi face speciali
• Raluca Mihaila Photography  care a adunat laolaltă multele fotografii făcute de-a lungul timpului în așa fel încât să ajungă un portofoliu de fotografii concept care surprind o ipostază irepetabilă și spun o poveste. 
• Raluca Mihaila Stories - platforma pe care scriu inclusiv acest articol și sub egida căruia am scos în peste 10 ani, aproape 1.700 de postări și patru cărți. 

Sunt bucuroasă de tot ce am construit în acest interval de 18 luni care, uitîndu-mă înapoi, seamănă cu o nouă viață trăită. 

Împărtășesc din bucuria trăită în tot timpul ăsta prin tot ceea ce fac și îmi doresc să bucur și alți ochi, și alte suflete.

Spre deosebire de alți jucători din piața de comunicare, eu nu mi-am postat pe site portofoliul de clienți, pentru că nu îmi doresc ca el să fie motivul pentru care interlocutorii mei mă aleg.

Important pentru mine este, mai degrabă, să avem aceleași valori. 

Am lucrat cu firme mici, medii și mari alături de care am construit frumos de tot. 

Dar nici acum, în fața unei iminente crize, nu îmi voi pune pedigree-ul profesional pe website, pentru că mi s-ar părea ca fac rabat de la cine sunt în momente de acalmie.

Am realizat cu această ocazie de izolare socială (care, fac mențiunea, nu mă deranjează foarte tare, eu fiind mai degrabă un om retras care lucrează singur), că activez în cel mai frumos domeniu pentru minte și suflet (arta), dar și în poate cel mai uitat în momente grele.

Doar cei cu viziune pe termen lung și infinite mindset aleg să nu se blocheze în primii cinci metri din fața lor și continuă să comunice și să facă promovare. Ceilalți rămân cu focus pe reducerea pierderilor.

Doar cei care înțeleg că în crize panica demolează caractere și doar dragostea duce lumea înainte sunt cei ce pun preț pe arta fotografică și se lasă purtați de imaginație.

Iar cei care votează literatura și ieșirea din imediat atunci când netul, social media și televiziunile sunt cele mai la  îndemână surse de fraze și informații noi sunt, pentru mine, eroii vieților lor.

M-aș bucura ca lumea să folosească acest prilej pentru a lăsa un pic lucrurile din mână ... să renunțe la ideea de control, o iluzie fantastică în care ne ambiționăm să credem precum în Dumnezeu. Nici eu nu sunt străină de el, mă bântuie deseori, dar încerc să mă țin deoparte.

Prima mea carte publicată printr-o editură a fost lansată cu multă emoție alături de prieteni dragi în noiembrie anul trecut și se numește, simbolic, Glasvand. Este o carte-separeu între minte și suflet. O carte despre durere, despre intrarea într-o criză profesională și personală care obligă personajul principal, o corporatistă de 32 de ani aflată în funcție de conducere, să se uite forțat la ea însăși. Cu lupa.

Și nu îi place deloc ce vede. 

O cheamă Oana.

Cred că este o carte care poate ridica un văl de pe ochii multor profesioniști exemplari ... dar care se complac în medii profesionale și personale mult mai urâte decât ei înșiși. 

Acei oameni care nu iau pauze de gândire, care fac ce se face și care nu își pun întrebări incomode. Sunt cei care, forțați de împrejurarea izolării pe motiv de Coronavirus, pot citi această carte. Și se pot uita la ei înșiși cu lupa. 

Dacă nu acum e cel mai bun moment de o pauză, atunci când?

A ne pune oglinzi mi se pare un exercițiu extrem de util când nu nu avem nevoie de el și obligatoriu când începem cel mai  crunt proces de izolare - izolarea de sine.

Cred că Glasvand este un cadou pe care îl pot oferi în această iminentă criză celor care nu se tem atât de mult de viitorul lor financiar, dar care devin anxioși în fața singurătății datorate izolării.
A celor care nu se mai pot ascunde în spatele gălăgiei sociale din zonele de birouri de teamă să nu-și audă gândurile.
A celor care, din lipsa exercițiului de a sta cu ei înșiși mai mult de cinci minute, pot începe să își pună probleme demult amânate:

• sunt fericit(ă)?
• fac ce îmi place? 
• care sunt pasiunile mele?
• cine îmi sunt prieteni adevărați?
• este munca cel mai important lucru din viața mea?
• sunt autentic(ă)?

Și mai cred că pot ajuta cu ceva.

Cred că pot invita la contemplare prin fotografiile mele de expus absolut oriunde e loc de ferestre spre infinit ... pentru imaginație, introspecție și zâmbete.

M-aș bucura să pot să bucur astfel și în final să ne facem bine reciproc.

ilustrație din Glasvand