Subiectivitate de om

Se spune ca nu stii niciodata foarte bine exact ce iti doresti si ca iti dai seama de ceea ce ti-ai dorit numai atunci cand il intalnesti.

   In primul rand Realitate. Multa realitate. (pentru ca vise am din belsug)

      Imi mai doresc sinceritate si respect.

   Si decenta, foarte multa decenta; m-am saturat sa vad lipsa de bun simt de cand ies pe usa casei mele pana trec din nou dincolo de ea. Pur si simplu m-am saturat sa simt ca ma stramb de fiecare data cand dau de mitocani care imi taie viata, sau doar calea, zi de zi. Plus ca nu-mi face nici bine la ten :)

      Imi mai doresc etica si moralitate. Lipsa framantarilor ca ceea ce faci nu ar putea dauna altuia din punct de vedere interuman.

   Mai vreau sa vad in jur frumusete. Si spirituala si fizica. Frumusete in toate formele si culorile. Pentru ca daca vezi in mod constant ceva frumos, aceasta iti va permite noi si noi vizualizari de frumos altfel ignorat.

      Mi-ar mai placea sa vad oameni demni, oameni mandri de autenticitatea lor sau oameni la care cand te uiti sa constati: da, este genul de om demn de o soarta*!

   Tare mult mi-ar placea sa vad pretutindeni prietenie - nu sunt naiva, stiu ca este nu doar imposibil, dar si ineficient economic (:D); ma refer aici la acea privire de om care degaja caldura eliberand un 'te inteleg' care nu asteapta sa fie scos cu clestele si care exista pentru a-si linisti orice interlocutor de buna credinta ingrijorat.

      Imi doresc sa vad cinste si corectitudine. Pentru ca la cate minciuni se spun zilnic pe post simt uneori ca nimic nu mai este curat in jurul meu, si deci nici eu, prin contagiune ... prin asimilare.

   As vrea sa ma inconjor de oameni apti psihic. Apti mental. Apti emotional. Apti de a fi apti.

      Imi doresc in jur oameni care sa creada. In ceva. BUN. In bunul subiectiv, in bunul obiectiv, mai conteaza? In bun si gata, pastele lui de BUN! Sa creada in el cu toata fiinta lui si sa nu fie de induplecat sub nici o forma si de nimic conjunctural.

   Imi doresc sa vad in jur oameni valorosi care sa stie ca apartin elitei intelectuale contemporane si care sa nu faca niciodata rabat de la acest titlu. Sau de la ei insisi.

      Mi-ar placea sa vad mai multi oameni de bine. Care sa se implice dezinteresat in vietile altora, fara a se gandi nici la ce pierd, nici la castiga daca o fac. Pur si simplu sa simta nevoia de a nu sta deoparte cand altii nu stiu sa ceara.

   Imi doresc sa cunosc oameni increzatori in ei insisi. Si pe care nimeni sa nu fie nevoie sa ii convinga de valoarea lor.

      Oameni - semi-copii pentru cinci minute din zi. Si asta imi mai doresc. Doar cinci minute, la urma urmei sunt adulti :) dar in care trebuie sa ramana loc pentru putina candoare.

   Imi mai doresc sa imi pastrez prietenii destepti si sa castig unii noi. Niciodata nu exista 'suficienta' desteptaciune.
      Da, vreau sa am parte de tot ce am enumerat mai sus. Stiu ca orice valoare (umana sau nu) este susceptibila de a fi subiectiva pe alocuri ... dar astea nu sunt mai mult decat niste polemici "cordiale"** duse intre oameni cu tinute morala si intelectuala de exceptie. Restul dintre noi, care ne pierdem in "ce este etica" sau "ce este adevarul? nu este el altul de la om la om?" pentru a evita niste raspunsuri pe care oricum nu le avem, nu realizam ca ne aflam in pericolul de a nu mai avea despre ce vorbi! Si cum mai poate fi atunci "lipsa valorii" de natura sa inspire discutii si polemici? Cine va mai indrazni sa spuna ca "lipsa valorii" mai depinde semantic de ceva?

      Si imi doresc Realitate. Multa realitate. Dar cred ca ma repet.



Ghilotina-pandantiv a valorilor in care crezi.
Sau "cand pur si simplu nu stii sa fii altfel..."

* (aici) cu sensul de a avea o viata cu impliniri pe toate planurile, nu doar o existenta fada si lipsita de emotie sau freamat.
** mi-am permis sa preiau alocutiunea din cartea cu acelasi titlu al domnului Octavian Paler