"Da"ul dupa care vine "Nu"

      V-ati putea imagina un divort cu dans, buna-dispozitie, mancare si prieteni? Nu, si este clar de ce: nu exista "sali de divorturi" ci doar "sali de nunti".

      De ce este insa imposibila interpretarea unei despartiri printr-un nou inceput? Da, stiu, pentru ca este si un final. Dar totusi, de ce nu s-ar inventa un obicei prin care sa se organizese "ultima noapte cu cei (comun) dragi"?

      Divortul prin definitie inseamna o despartire, un final alaturi de o persoana draga alaturi de care ai investit in ceva ce se va surpa in fata ochilor, inseamna un capat de drum, inseamna reinceperea unei singuratati cu tine si cu ceilalti, inseamna tristete si suferinta, inseamna o ocazie de profunda introspectie si analiza asupra a ceea ce a fost, astfel ca as intelege de ce sa fie un popas in tine insuti, o experienta, deci, individuala si in intimitatea cea mai adanca.

      Dar cuplul care ar organiza o petrecere de divort din respect fata de atasamentul reciproc si fata de toti oamenii din viata lor ar transmite cel mai elegant si senin mesaj vietii:

• am trait impreuna frumos
• a venit momentul in care am constatat ca nu mai mergem in aceeasi directie
• am ales sa transformam momentul acesta intr-o decizie pentru a nu ajunge sa ne privam de respectul pe care ni-l purtam reciproc 
• am hotarat sa ne luam la revedere civilizat si incercam sa ne pastram sobrietatea momentului printr-un zambet
• alaturi de prietenii nostri care ne-au fost si carora le-am fost alaturi!
• si sa ne luam anagajamentul de a face din noi insine o experienta.

      In contextul obiceiurilor zilelor noastre care oricum accepta greu ideea de nunta per se si de abia apoi de nunta fara acord prenuptial, probabil toti m-ar crede ravasita sinapsial, dar tocmai pentru ca este extrem,  mi se pare un profund si deosebit gest*! 

*aplicabil doar cazurilor in care despartirea are la baza "diferentelor ireconciliabile', nicidecum a sechelelor emotionale de orice tip.