Indoiala

"Descoperisem îndoiala şi chiar necesitatea îndoielii. Vechea mea încăpăţânare de a crede fără rezerve mi se părea acum un fel de orbire. Dreptatea nu stă pe un singur talger, mi-am zis, ci în balanţă, în cumpăna dreaptă a ambelor talgere. Oricărei lumini îi căutăm umbra. Oricărei vorbe, îi căutăm ecoul. Nu mai era nimic "curat". Totul era "murdărit" de contrariul acelui lucru." (Octavian Paler în Viaţa pe un peron)

Ce este indoiala? Este chin, este framantare, este fior in rarunchi de vena cava, este tremur de-a lungul fibrei musculare, este capilar prins intre oase, este plaman plin cu aer razgandit, este inima cu atrii venticulare si ventricule atriale, este pupila dilatata, este context plin de plusuri si minusuri care parca nu mai termina sa urle "zeeeero", este cumul de nervi excitabili care tranforma omul in instrumente cu corzi la care canta nestingherita lipsa deciziei.

Fara context am fi siguri de tot, dar intr-un perfect nicaieri.