Repere societale
Este pur si simplu incredibil cum sunt detasate "organele de politie" - in Bucuresti cel putin - pe carosabil. De regula, acolo unde anticipati a fi cea mai intortocheata si cea mai aglomerata intersectie, si acolo unde simtiti ca va provoaca o durere de cap faptul ca nu reusiti sa inaintati in coada de masini este pentru ca politistii aflati pe teren iau in propriile maini situatia si detensioneaza un moment de criza pe roti. Unde nu mai pui ca nu este suficient sa dea din maini intr-un stil semi-maniacal, sa fluiere din scula atarnata la gatu-le sau sa se uite sagalnic la cate o domnisoara aflata in vreun ML350 SUV, pentru ca pot si sa strige amenintator la soferii care ii respecta propriile semnale: "unde te bagi, nene? Tu nu vezi semaforul?" O replica interesanta in economia subiectului, daca te gandesti la faptul ca atunci cand soferii chiar urmareau semaforul, traficul era mai fluid.
Da, politistul iesit in trafic* este un reper la nivel de societate, mai mult decat atat, este o autoritate. Spuneti-mi mie unul care caraie in fata unui politist, indiferent daca stie ca el are dreptate. Doar nimeni nu vrea sa-si cumpere aposteriori tacerea**, daca ar fi avut inspiratia sa si-o ofere anterior parerii date, nu?
Un alt reper: tiganusul care 'detine' taxa de protectie in parcarile fara plata. Il stiti pe antipaticul exponent al minoritatii din Romania care, cand te vede doritor de a parca in zona lui de acoperire, iti face un semn expansiv cu mana poftindu-te parca in ograda lui plina de locuri de parcare blocate abuziv. Si daca situatia este stringenta, sau daca nu stii ce vrea de la tine, chiar te bucuri ca iti indica un loc de parcare liber in nebunia bucuresteana. Ce nu stii inca, dar vei afla numaidecat, este ca totul se plateste pe teritorul patriei noastre, chiar si parcarea fara plata. Daca nu, risti sa fii proaspatul detinator al unei masini zgariate cu ura minoritara. Partea proasta este nu faptul ca esti obligat sa platesti pentru, pana la urma, un serviciu facut de un cetatean muncitor al acestei tari, ci faptul ca TOATE locurile de parcare libere sunt apropriate de acesti neica nimeni care ameninta cu fierul vechi din dotare ca daca nu contribui la bunastarea lui futila de moment, risti o zgarietura. O risti oricum, dar asta e partea a doua.
Da, spuneti-mi mie cine nu da bani pentru un loc de parcare gratis? Doar nimeni nu vrea sa isi cumpere un drum la service pe fondul "neglijentei" de gen?
II stiti pe ametitii de la metrou care stau in statie si asteapta urmatorul tren? Ei bine, sunt cei pe care ii vezi de pe partea cealalta a geamului si de care incerci sa treci pentru a putea cobori. Si nu poti pentru ca sunt postati in fata ta si parca au in cap reperele vitejilor romani din vremea lui Stefan cel Mare. Nu s-ar da de la locul de unde sunt nici in ruptul capului. Am incercat toate variantele cu ei: sa le vorbesc frumos (sub forma "daca nu va dati la o parte, nu va urcati in metrou" - stiu, am fost gingasa precum un tantar), sa le vorbesc mai frumos si sa ii rog, galant sa faca loc pentru coborare, am incercat sa dau coate si sa ma imping in ei, varianta in care am primit cel mai bun feedback (pe principiul "recunosti cel mai usor ce ai invatat acasa"), am incercat sa strig la ei sa le spun ca nu este normal sa stea infipti in peron, am incercat sa ma rastesc (nu pentru ca as crede ca varianta asta ar da roade, dar a fost cea mai umana reactie pe care am avut-o in maneca - dincolo de ea, intervenea instinctul animalic). Deci da, carevasazica. Nu poti educa publicul de la metrou pentru ca este format din foarte multi tembeli care asteapta urmatorul tren prin rotatie. Sa apuc sa ma imping in toti mi-ar lua o nemurire. Asa ca incerc sa nu ma enervez. (Dar pot?!)
Cred ca macar o data v-ati luat bilet de tren. Nu de la agentie si nu de la bancomatul de bilete. De la unul din cele cincisprezece spre douazeci ghisee din incinta garii. Este fascinant sa astepti cateodata la coada in fata unui ghiseu prin al carui geam murdar pe care scrie "inchis" zaresti niste Ilenute care screm niste rasete de mahala si isi sorb in tihna cafelele ratate pana atunci. Iti vine sa le dai cu capul de pereti pana se fac tiparnite de bilete CFR. Dar nu au cum. Au genom de nesimtit fara margini, acea specie care de mult timp a inceput sa se inmulteasca nesperat de mult; cred ca nu ar strica sa se deschida sezonul vanatorilor sub forma concedierilor bazat pe ineficienta. Altfel dai degeaba cu ele de pereti (in gand, cum altfel?)
Cred ca stim alimentarele care vand alimente varsate, adica nu ambalate ci la kilogram. Peste cincizeci la suta din mancarea pe care mi-o cumpar face parte din aceasta categorie. Si este fascinant (dar nu la fel de tare ca achizitionarea biletului CFR, trebuie sa recunosc) sa observ ca ori de cate ori cer ceva se incearca sa primesc mai mult. "Va rog doua sute de grame de covrigei", urmeaza cantarirea din ochi, apoi cea pe cantar, si iata rezultatul: cam patru sute de grame. "Ramane asa?". Uneori chiar nu parcurgem etapele acestea, ar fi pacat sa ne pierdem vremea flecarind prostii despre viata, si intreaba direct, dupa un foarte rapid calcul mental care sa dea rotund "Facem de zece lei?". Cum sa nu-ti fie dragi aceste absolvente ale (sigur) training-ului motivational "cum sa vinzi kilograme la kilogram" sau "invata-l tu pe client ce isi doreste". Este minunat sa intind aceste conversatii cu vanzatoarele de la alimentare si resimt zi de zi aportul lor la (non)sanatatea mea mentala.
Un alt reper: tiganusul care 'detine' taxa de protectie in parcarile fara plata. Il stiti pe antipaticul exponent al minoritatii din Romania care, cand te vede doritor de a parca in zona lui de acoperire, iti face un semn expansiv cu mana poftindu-te parca in ograda lui plina de locuri de parcare blocate abuziv. Si daca situatia este stringenta, sau daca nu stii ce vrea de la tine, chiar te bucuri ca iti indica un loc de parcare liber in nebunia bucuresteana. Ce nu stii inca, dar vei afla numaidecat, este ca totul se plateste pe teritorul patriei noastre, chiar si parcarea fara plata. Daca nu, risti sa fii proaspatul detinator al unei masini zgariate cu ura minoritara. Partea proasta este nu faptul ca esti obligat sa platesti pentru, pana la urma, un serviciu facut de un cetatean muncitor al acestei tari, ci faptul ca TOATE locurile de parcare libere sunt apropriate de acesti neica nimeni care ameninta cu fierul vechi din dotare ca daca nu contribui la bunastarea lui futila de moment, risti o zgarietura. O risti oricum, dar asta e partea a doua.
Da, spuneti-mi mie cine nu da bani pentru un loc de parcare gratis? Doar nimeni nu vrea sa isi cumpere un drum la service pe fondul "neglijentei" de gen?
II stiti pe ametitii de la metrou care stau in statie si asteapta urmatorul tren? Ei bine, sunt cei pe care ii vezi de pe partea cealalta a geamului si de care incerci sa treci pentru a putea cobori. Si nu poti pentru ca sunt postati in fata ta si parca au in cap reperele vitejilor romani din vremea lui Stefan cel Mare. Nu s-ar da de la locul de unde sunt nici in ruptul capului. Am incercat toate variantele cu ei: sa le vorbesc frumos (sub forma "daca nu va dati la o parte, nu va urcati in metrou" - stiu, am fost gingasa precum un tantar), sa le vorbesc mai frumos si sa ii rog, galant sa faca loc pentru coborare, am incercat sa dau coate si sa ma imping in ei, varianta in care am primit cel mai bun feedback (pe principiul "recunosti cel mai usor ce ai invatat acasa"), am incercat sa strig la ei sa le spun ca nu este normal sa stea infipti in peron, am incercat sa ma rastesc (nu pentru ca as crede ca varianta asta ar da roade, dar a fost cea mai umana reactie pe care am avut-o in maneca - dincolo de ea, intervenea instinctul animalic). Deci da, carevasazica. Nu poti educa publicul de la metrou pentru ca este format din foarte multi tembeli care asteapta urmatorul tren prin rotatie. Sa apuc sa ma imping in toti mi-ar lua o nemurire. Asa ca incerc sa nu ma enervez. (Dar pot?!)
Cred ca macar o data v-ati luat bilet de tren. Nu de la agentie si nu de la bancomatul de bilete. De la unul din cele cincisprezece spre douazeci ghisee din incinta garii. Este fascinant sa astepti cateodata la coada in fata unui ghiseu prin al carui geam murdar pe care scrie "inchis" zaresti niste Ilenute care screm niste rasete de mahala si isi sorb in tihna cafelele ratate pana atunci. Iti vine sa le dai cu capul de pereti pana se fac tiparnite de bilete CFR. Dar nu au cum. Au genom de nesimtit fara margini, acea specie care de mult timp a inceput sa se inmulteasca nesperat de mult; cred ca nu ar strica sa se deschida sezonul vanatorilor sub forma concedierilor bazat pe ineficienta. Altfel dai degeaba cu ele de pereti (in gand, cum altfel?)
Cred ca stim alimentarele care vand alimente varsate, adica nu ambalate ci la kilogram. Peste cincizeci la suta din mancarea pe care mi-o cumpar face parte din aceasta categorie. Si este fascinant (dar nu la fel de tare ca achizitionarea biletului CFR, trebuie sa recunosc) sa observ ca ori de cate ori cer ceva se incearca sa primesc mai mult. "Va rog doua sute de grame de covrigei", urmeaza cantarirea din ochi, apoi cea pe cantar, si iata rezultatul: cam patru sute de grame. "Ramane asa?". Uneori chiar nu parcurgem etapele acestea, ar fi pacat sa ne pierdem vremea flecarind prostii despre viata, si intreaba direct, dupa un foarte rapid calcul mental care sa dea rotund "Facem de zece lei?". Cum sa nu-ti fie dragi aceste absolvente ale (sigur) training-ului motivational "cum sa vinzi kilograme la kilogram" sau "invata-l tu pe client ce isi doreste". Este minunat sa intind aceste conversatii cu vanzatoarele de la alimentare si resimt zi de zi aportul lor la (non)sanatatea mea mentala.
M-a scos din minti, inca de cand se facea doar promovarea daramite cand a intrat in vigoare, denominarea. Pe langa faptul ca trebuie sa fi facut facultatea degeaba pentru a nu intelege principiul taierii nominale a zerourilor pentru un leu mai puternic, dar sa lasam asta la o parte acum. Asa, deci avem noi diviziuni ale monedei nationale si automat noi preturi exprimate in leul greu. Inca nu am vazut preturi exprimate in zecimale care sa nu permita acoperirea lor exacta in realitate, insa am intalnit foarte frecvent restul incomplet primit la casa. Si la fel de frecvent ofuscarea de pe fata tanticilor cand le spun ca trebuie sa imi mai dea un ban. Conceptia potrivit careia cu sau fara un amarat de ban tot aia e este pretutindeni unde cei care cred altfel nu isi revendica fiecare metal nepretios. Cum sa le explici celor de la casa vorba nemteasca "cine nu pretuieste pfeningul nu merita marca"? Numai cerand fiecare banut si neuitandu-te la ele cand te injura in gand.
Avem o tara foarte faina, in care reperele nu sunt, cum ar zice multi, disparute sau inversate, ci pur si simplu ne-a fost lene sa punem mana sa le invatam sau, pentru cei care le stiu, sa le aplicam. Si cand este multa lene, obligi. Nu tu ONG spalator de banuti, nu tu discurs motivational, nu tu training, nu tu scaderi de salarii (ca atunci si putinul de acum dispare), nu tu "vai, dragu' mamii, hai sa te invat cum e bine", nu tu li-li-li, la-la-la, tri-lu-li si lugu-lugu, gugu-gaga. Obligi si interzici. Obligi bunul simt si interzici nesimtirea. Scurt pe doi. Asa au facut absolut toti pentru ca au inteles ca solidaritatea nu este instinctiva, asa cum asteapta incapabilii (politicieni, politologi, economisti, realizatori TV, mancatori de seminte) de la noi care continua sa vorbeasca de "mentalitatea romaneasca" si cum ea nu este cum trebuie sa fie.
Daca ne propunem sa lasam lumea sa se prinda ca este prost-crescuta, o sa fim invadati de izmene si chiloti pusi la uscat la vedere din orice punct al marilor artere comerciale urbane.
Poate la un moment dat o sa ne bage cineva in cap, fortat, ca Daca "merge si asa" atunci nu merge***
*evident, fara intentia de generalizare la nivelul tuturor exponentilor acestei meserii!
**sau sa-si reduca pedeapsa, dupa caz
***preluare dintr-o reclama Allianz Tiriac
***preluare dintr-o reclama Allianz Tiriac
Comments