PUZ de rasa

      Traiesc o dezamagire. Sunt plina de revolta si sunt profund trista in fata realitatilor de secol XXI, mai bine zis "secol xxx". Traim un urbanism de ultim rang din punct de vedere emotional, suntem egoisti, egocentristi, stupizi, rai, ipocriti, perfizi, vanam ocazii de furtisag, suntem superificiali, nerozi, cretini, dar avem grija ca in fiecare discurs pe care il sustinem sa mentionam ca "toti sunt...." si ca "eu nu sunt asa". Poate va parea ca si eu fac asemenea, cine stie? Dar cand sustin ca ma ambitionez, in ciuda tuturor ingalatilor empatic, sa sustin ca mai cred in iubire, ca mai cred in casatorie, ca mai cred in prietenii, ca mai cred in simboluri si semne, ca mai cred in puritate, ca mai cred in renasterea si reintoarcerea la natura si la simplitate, ca mai cred in sarut, gingasie, tandrete si calm, ca mai cred in naturalul unui luat de mana in detrimentul ciupirii de fund, ca mai cred in compromis cand se justifica, ca mai cred in inegalitatea femeilor cu barbatii, ca mai cred in unitatea familiei, ca mai cred in curcubeu, ca mai cred in somn si vise, ca mai cred in modestie, stiu ce zic! 

       Exista totusi un paradox in toate: desi contemporanii nostri se cred deosebiti (sau daca nu se cred, aspira la asta) si vor sa iasa din tipare spunand ca marile valori umane nu mai sunt "la moda", totusi spiritul gregar ii domina mai mult decat orice. Se inspira unul de la altul mai mult decat "demodatii" au facut-o vreodata  pentru ca falsul nonconformism in care se auto-inunda le incetoseaza mintile. Nu vad nimic mai greoi - si pe alocuri futil - decat a demonstra prostului ca este prost sau a incerca sa convingi un neavenit spiritual ca modestia nu este sinonim cu a fi fraier. 

       Cine sa le explice micilor copii ca nu concubinajul a facut omenirea sa ajunga in secolul XXI, ca nu ura a format familii si a nascut copii, ca nu rautatea a dus la solidaritate umana, ca nu prostia a dat nastere milioanelor de kilometri patrati de literatura, ca nu cacatul trebuie bagat in gura ci hrana spirituala asezonata cu carbohidrati, zaharuri si lipide neprocesate, ca nu privirea tampa naste genii, ca nu cretinii trebuie sa conduca institutiile unei societati sau ca nu mitocanii urbani trebuie sa predea stafeta invaliditatii intelectuale auto-intretinute? Cine sa le explice toate acestea? Cei ca ei? Parintii? Profesorii? Organizatiile non-guvernamentale? Statul?
       Cei care sustin "nu cred in casatorie, ce poate schimba o hartie intre doi oameni?"  sau "nu exista iubire, cei care cred ca iubesc sunt niste ametiti care spera in absolut" nu au repere si nu au gandit  cu capul lor ceea ce au zis, ci pur si simplu se uita in jur si vad ca lumea nu se mai casatoreste sau daca o face vine la pachet cu prenuptialul. Aceasta este norma lor. Cetateni-esec ale unei societati maladive.

       Cine sa le explice ca exceptia imorala devenita norma prin contagiune nu este decat un auto-afront, un scuipat contra vantului, un fals reper? Cine sa le explice ca toti sunt exceptia de la o normalitate pe cale de disparitie?

       Nimeni nu mai crede in nimic. Pentru ca majoritatea vrea sa fie cool. Sau ii este frica de anturaj; pe drept cuvant.  

      Consider ca Dumnezeu si natura trebuie sa recheme in service rasa umana...pentru o noua aprobare de PUZ la nivelul cortexului.