RALUCA MIHĂILĂ

Imi doresc ca romanii sa-si iubeasca tara. Nu exagerat. Dar asa cum ar trebui sa-si iubesca cercurile concentrice. Iubita, familia, orasul, Ardealul. Imi doresc ca romanii sa se iubeasca pe ei insisi, sa se inteleaga, in sfarsit. Imi doresc ca poporului roman sa-i creasca, prin regenerare, capul si inima pe care i le-au taiat cei care nu  le aveau. Imi doresc sa trecem cu bine prin criza. Imi doresc sa uitam complexul saraciei, ca sa ne ajunga ce ne e suficient. Acum, dupa noul an, imi doresc sa apara, de unde a stat ascunsa, o generatie de politicieni pe care sa-i putem admira. Nu pentru siretenie, istetime neslefuita, atitudine sterila de invingator si nu pentru disponibilitatea lor de-a face compromisuri ci pentru inteligenta lor, pentru educatia lor, pentru lupta lor de a-si vedea invingatoare scopurile nobile si nu numele atat de comune, pentru pregatirea lor de-a primi, drepti, lovituri. Imi doresc strazi pecare pot umbla copiii fara a fi muscati de caini, oameni fara a fi injura

      Ma doare organic sa constat ca in vecinatatea ariei mele vizuale cineva face exact ce fac eu, exact cum fac eu, vorbeste exact ca mine, merge exact ca mine, se uita exact ca mine, se isterizeaza exact ca mine si ce mai vreti voi exact ca mine.       Nu am crezut niciodata in turme. Numai alunecatul in afara tiparelor denota imaginatie, uniformizarea reprezentand doar o alternativa dintre cele mai facile.        Mi-am facut un reflex si un obicei din a lua de bun ce am invatat la lectiile de biologie din scoala cand citeam cu pupilele dilatate ca fiecare dintre noi este unic. Si pentru ca am in continuare aceasta impresie si mai ales orgoliul originalitatii per se - nu neaparat din considerente ce tin de structura ADN - ma vad nevoita sa imi continui sirul zilelor de tip "rasarit-apus" traind automat - dar niciodata in slujba! - acestui principiu. Care de fapt nu face decat sa va adreseze voua, tuturor celorlalti in afara mea, cuvintele : "sunteti unici!". Si

      Inca nu ma dumiresc privitor la cum corpul omenesc stie sa se deplaseze plasand un picior in fata celuilalt - ca sa nu mai amintesc de vietatile cu patru sau zeci de picioare. Si cum isi tine echilibrul - dincolo de explicatia cu nucleul rosu. Sau cum mainile stiu sa se coordoneze perfect respectiv sa insoteasca un "au!" verbal exact la locul care doare. Sau cum toate simturile persifleaza un inamic atunci cand vaz, miros, simt tactil sau gust ataca sau se apara impreuna de orice agresiune. Mda...cand imi aduc aminte de faptul ca nu inteleg lucrurile astea (asa cum nu pot percepe modalitatea prin care functioneaza bluetooth-ul asta dat naibii al zilelor noastre) imi rezerv foarte mult timp sa staaaaau..si sa observ minunea in jurul meu. Cum s-ar spune ... pierd vremea? Dar stiti de ce consider ca imi pierd vremea util? Pentru ca, placut surprinsa de ce vad, invat si descopar minunandu-ma.       Zambesc pentru ca am onoarea sa observ niste lucruri deosebite, chiar daca

      Combinatie vegetariana sau animal in sine, cu multe sensuri proprii si/sau figurate, spirit gregar, aspect si atitudine domoale relativ la viata, mici executante cu priviri blajine si cu pretentii de neam ... debordantul spirit si veleitatile mioritice cu care (?!) ne mandrim (sau din contra) pe cartile noastre de vizita, imediat sub "postul ocupat"* nu ne vor fi luate de nimeni pentru ca atunci cand ne merge bine, suntem mioritici, cand o dam in bara, deh, ca la noi pe plaiurile mioritice la nimeni ... argument convenabil cu dublu sens :) Si da, ne mancam intre noi - pe alocuri asezonati cu fresh-uri de fructe exotice, altfel ne-am sta unii altora in gat sau ne-am intra in dinti doar se stie, suntem atosi - pentru ca atat conopida cat si maslinele, stim, da, stim, au o importanta valoare nutritiva si determina un elegant behait de fond.       Pofta buna si numai bine "ciobanului-conducator" de turma! *cumva sub forma lui "ma numesc X...escu si ocup un

"Femeia este cadoul care te alege"

       Nici nu pun la indoiala si nici nu consider ca universal valabile cele doua liste la care fac referire mai jos. Pe acelasi principiu conform caruia nici medicii nu ajung mereu la acelasi diagnostic intr-un caz medical particular. Asa ca da, totul se poate nuanta si parerile noastre alaturi de impactul parerilor noastre asupra celorlalti vor fi mereu impartite. De gustibus... Dar totusi...doua liste: Prima. A doua.       Concluziile lor? In cazul in care aveti prieteni care se confrunta cu depresia - despre care s-au obtinut finalmente niste rezultate, zic eu, importante cel putin din punct de vedere stiintific ( aici detalii) - si ma refer aici la depresia in adevaratul sens al cuvantului, nu la cea superficiala de tip "nu mai au arahide in ciociolata la alimentara, ce ma fac?" abordarea-cheie sugerata este sa empatizati cu persoana de langa voi si sa va exprimati disponibilitatea de a fi alaturi,  nicidecum sa incercati sa o incurajati in a-si gasi singura fortele. A

      Cat de mult conteaza momentul, starea, emotia unei clipe, pornirea unei secunde!...functie de starea care ne locuieste la un moment dat acelasi lucru ne poate aparea fie tangibil fie imposibil. Acelasi lucru! Emotiile si echilibrul dezechilibra(n)t al interiorului de sine sunt cele care determina ce poate sa devina real in imediatul vecin. Nu este ciudat ca inexistentul si intangibilul sa hotarasca TOTUL relativ la ce pãţeşte tangibilul? Ca non-materia sa ia deciziile vizavi de destinul materiei?       Temerarii au de regula DOAR privilegiul de a traversa mai multe stari care fac lucrurile sa para posibile. Atat! Doar privilegiul de a fi cautati si curtati de astfel de clipe - pentru ca par prietenosi, par a avea potential de reusita, zambesc mai mult. Atata tot si nimic mai mult!        Tind din ce in ce mai mult sa cred ca liniile si curburile fetei, atunci cand zambim, dezobtureaza caile de acces ale energiei si creeaza o orientare epidermica inspre coltul nostru de "e

      Care este limita pana la care acceptam sa ne critice prietenii? Nu ar trebui ca ei sa si-o stabileasca singuri pe a lor si sa o anticipeze pe a noastra astfel incat un acord prealabil, implicit si tacit sa fie suficient si firesc? Oarecum si in linii mari cel putin, macar pana la punctul in care incepe sa apara o relationare de tip "win-lose" intre participantii la amicitie.       Cand o prietenie are cele mai mari sanse de reusita si longevitate: cand acordurile intre parteneri se fac tacit si echilibristica emotiilor se calibreaza singura sau cand este nevoie de discutarea fiecarui lucru in parte pentru ajungerea la un acord final? Este cumva nevoia discutiei - pe fondul neintelegerii implicite - un semn ca prietenia este oarecum chinuita? Ca poate ceva este fortat acolo?       Si nu cumva posibilitatea ca oricare dintre prieteni sa-si continue unul altuia frazele in locul unui omniprezent "nu inteleg ce vrei sa spui" este in sine un semn ca da, isi merita

...ca suntem aratati cu degetul de Schengen-isti ca fiind corupti sau ca dincolo de noi sunt adevaratele granite securizate ale bunei cuviinte?       Fereasca Dumnezeu sa ai dreptate in Romania doar din punctul tau de vedere! De ce? Pai de- asta . Cum sa nu devenim un neam excesiv de religios, in care bisericile sunt pretutindeni si au ajuns sa ne guverneze prin rugamintile adresate divinitatii, mall-urile devin cultura urbana predilecta, stiinta ajunge sa primeasca in sictir o frantura peste zero din PIB si profesorii se revolta impotriva dispretului cu care sunt tratati de guverananti purtand masti hilare in fata guvernului? Educatie, norme, etica, moralitate si spirit civic? Parol!       Ne lipseste ceva, ceva ce ar fi trebuit impus la nivel national de ce nu? de chiar statul roman*: definitivatul in a fi un cetatean normal! Suntem scutiti (printr-o optica manipulatoare "de la centru" care ia intocmai chipul propriei vointe) de elementarul simt de raspundere fata de no

Fa altora ce-ti faci si tie! Nu fa altora ce nu-ti place sa ti se faca tie! Si sa ne dorim mereu sa aflam ce ne dorim cu adevarat! Cat avem timp ... pentru ca fara timp nu poti avea nimic. Poate fi timpul in sine o dorinta? Sau cand devine dorinta este un semn ca va fi sosit deja secunda in care e prea tarziu si cand fostul prezent este trecut? Nu la multi ani pentru ca pot fi degeaba, ci la multe momente !

      Cum vine asta "Craciunul este perioada in care trebuie sa fim mai buni, sa ne iertam reciproc..." etc etc... In restul anului ce are? Ne pica rangul daca incercam sa extrapolam la o viata de om zicala pe care o rostim langa brad c u  c am multa candoare ca si cum "eh, lasa, o zi nu murim, dupa aia revenim la ale noastre"?       Nu inteleg ... pentru ca nu vreau sa inteleg un asemenea cliseu inept.       De doua ori pe an trebuie sa fim mai buni (de Craciun  si Paste), de Dragobete trebuie sa iubim si sa ne manifestam sentimentele la unison, de ziua noastra putem face ce dorim ca deh, e ziua noastra ... si in rest ... ce facem cu restul de 358 de zile din an? Ah, da, ramane sa fim noi insine... strasnica treaba, ce sa zic? Pana la urma cand nu suntem cine suntem?        Ce bine ar fi sa reusim sa nu mai fim atat de ipocrito-greţoso-vomitivi!        Asa ca nuuuu domnilor, nu asa se face. Nu poti sa iti permiti constient sa lipesti prost banda adeziva a pr

      Ati observat cata putere ne apropriem sub umbrela anonimatului? Cand nu stie nimeni cine suntem ... cat curaj de a spune ce nu am spune ca purtatori ai numelui nostru, a fiizionomiei noastre, a ochilor nostri, avem! Cata indrazneala sa dam frau liber cuvintelor altfel doar gandite si poate inabusite in gatlej pentru ca "nu vreau sa stie cine sunt."       La baza acestui comportament sta acelasi principiu care controleaza masele de oameni. Cand nu poti fi identificat, nu poti fi tras la raspundere pentru nimic, astfel ca orice temere dispare.        Este ca si cum prin "anonimat" facem apel la toate personalitatile care salasluiesc in noi ... sa se ajute reciproc, sa se consfatuiasca pentru a da nastere unui singur glas ... care iese la iveala sub titlul autodeclarat de "zero barat" sau mai diplomat "avorton".        Si pana la urma, este acest lucru altceva decat un alt tip de negare a noua insine (in afara de transmiterea mesajului "c

desi adevarul este ca atunci Cand vrei sa uiti pe cineva, inseamna ca te gandesti la el - Jean de la Bruyere si te consolezi cu gandul (al carui adevar il cunosti rational dar inteligenta emotionala nu te lasa sa il simti) ca Nu merita sa plangi pentru nimeni, iar cei care merita nu te vor face sa plangi - G.G.Marquez incerci sa transformi ceea ce crezi si speri ca nu se va pierde niciodata, in prietenia aceea adevarata despre care citesti vrute si nevrute, pe care ai apucat poate sa o traiesti si in care stii ca ce este greu nu este sa iti arati defectele tale ci sa il faci pe celalalt sa si le vada pe ale lui ... si te cam chinui sa pastrezi un ton detasat cand iti ascunzi tremurul vocii care vrea sa proclame o despartire - regasire: Nu merge inaintea mea, s-ar putea sa nu te urmez; nu merge in spatele meu, s-ar putea sa nu te conduc bine; mergi alaturi de mine si fii prietenul meu - Albert Camus cand de fapt nu iti doresti decat sa auzi Nu te iubesc pentru ca esti frumoasa, c

      Urmaresc un serial ( "In Treatment" ) - deocamdata nu am vazut mult dar am avansat pana intr-un moment in care insusi psihologul ca personaj principal are probleme mari si ajunge sa isi viziteze in mod regulat propriul psihoterapeut.        Este incredibil cat de stapan pe el este cand isi consiliaza pacientii ... cat de logic, cat de cu picioarele pe pamant, cat de rational ... si cat de enervant, comun si ca toti ceilalti ajunge sa fie cand el insusi e pacient ... total alta persoana ... nesigur, care neaga tot ce i se intampla, care se crede destept cand de fapt nu este decat un alt cliseu pe doua picioare. Este un exponent nou al omului dominat de probleme emotionale.        Puse fata in fata sedintele intre el si pacientii lui si sedintele intre el si psihoterapeutul lui, nu am vedea decat sfaturile pe care ar putea sa si le dea singur (la fel cum le da fara nici un efort celorlalti) dar pe care nu si le va da probabil niciodata. Nu are ochi pentru el insusi ca

Persoana potrivita  presupune autenticul in dozele optime. Restul lumii constituie doar un preludiu.

      Cand urmare a unor evenimente ne ies la iveala emotii opuse celor asteptate de toti ceilalti (sau chiar nu apar emotii deloc), primim o privire ... anume. Care ne provoaca intr-un fel sa ne intrebam "eu chiar nu am sentimente? chiar nu pot simti ... lucruri?". Asta daca nu cumva intrebarea nu ni se rosteste direct de catre public, infipta ca un topor in moalele capului nostru... sub forma unui corolar al privirilor de care orice am face nu vom scapa ... Privirile oamenilor drepti si cu putin "noroc" chiar si intrebarile lor, ne vor da tarcoale acuzator.       Capetele de acuzare: raceala sufleteasca acuta, lipsa emotiilor potrivite , survol deasupra oricarei empatii cu cei din jur...si cea mai importanta stire: imposibilitatea eliberarii conditionate sau pe cautiune. Cu alte cuvinte, daca nu alegem sa plecam in munti, oprobiul public trebuie trait. Asa se vrea, evident pentru binele nostru si intru integrarea in normele si bunele moravuri sociale.        E

      Turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata,de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol.Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel, prin eliminarea celor mai slabi membri, se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei. Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool, dupa cum se stie, omoara celulele creierului, dar in mod normal prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de vin sau palinca distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta. Acesta este si motivul pentru care intotdeauna te simti mai destept dupa cateva pahare! ... sau litri :-j Sau nu..

      Este terifiant si in acelasi timp incredibil cum tot ce se intampla in jurul nostru, cum tot ce auzim la altii, cum tot ce vedem in filme ne influenteaza perceptia despre oameni, idealuri, lucruri, fir-ar sa fie, despre viata in general...       Ganditi-va putin mai mult de doua secunde la asta inainte de a spune "habar n-ai despre ce vorbesti, pe mine nu ma influenteaza nimeni! ".       Si ganditi-va la acest lucru din perspectiva omului care ati fi putut fi daca emotiile si sperantele nascute in voi, in care ati crezut la un moment dat cu intreaga voastra fiinta, in care ati vrea sa credeti in continuare si care v-au locuit mereu nu ar fi fost treptat si sigur, precum picatura chinezeasca, anulate de realitatea ALTORA!! Sa fim doar niste oi care cu priviri goale si la fel merg mecanic in aceeasi directie cu restul turmei? Sa fim doar niste exponenti fara coloana vertebrala a transferului empatic psihoterapeutic*? Sa fim intr-atat de manevrabili si inutili noua insin

      A fi sau a te simti singur . Este un sentiment, o traire, o stare. Atribute posibile pentru/ legate de aceasta stare: - sentiment apasator - senzatie onoranta - presupune pentru posesor si denota fata de ceilalti mandrie, orgoliu - stare magulitoare - sentiment inrobitor - incertitudine fata de orice si oricine - panica in fata celorlalti care se simt singuri, dar mai ales in fata celor care se vede ca sunt in siguranta! Si de bine (daca esti un egoist arogant stapan pe tine) si de rau.       A fi sau a te simti in siguranta . Este un sentiment, o traire, o stare. Atribute posibile pentru/ legate de aceasta stare: - stare confortabila - ofera certitudine - iti da incredere Numai de bine.       Sigur       Si n gur.       La diferenta de o litera zace o alta personalitate.       La diferenta de un (alt) om (in afara de tine si care te-ar completa) zace o alta personalitate.     La diferenta de cine poti fi fata de cine ti-a devenit con

     Stapaneste dublul si o sa fie mai usor pentru simplu. Niciodata invers! Daca incepi cu simplul , n-o sa vrei niciodata sa ai dublul.      Este un principiu pentru canotori.      Care interfereaza antinomic si in mod ciudat cu "regulile" vaslasilor fara vasle. A alora de traiesc zi dupa zi adica :).

     Perfectiunea* sub orice forma, manifestare sau stare de agregare, atunci cand isi are punctul de pornire in incercari repetate, mici chinuri sau elaborari nu doar a ratat startul dar comporta un risc major de a nu ajunge in veci la finisaj. Cu toate acestea, nu este imposibil de ajuns la ea, numai ca odata ajuns acolo, e posibil sa nu o mai recunosti, sa nu mai stii de la ce ai plecat, cat ai parcurs, cine esti sau ai devenit intre timp si unde vroiai acum o viata de om sa ajungi.      Desavarsirea se instaleaza firesc si nu vad sa existe vreo exceptie care sa intareasca aceasta regula. Dar poate vede altcineva... *potentiala si subiectiva

     De acord, poate nu intotdeauna este constructiv sa cauti vina atunci cand exista conflicte. Stiu teoria. Dar totusi, fara vina nu apar conflictele...asa ca: in cazurile in care apare cate o minciuna, a cui este vina? A celui care ajunge sa aiba incredere in cineva, care nu mai pune la indoiala, care se ofera genuin si care astfel ii confera celuilalt ocazia de a jongla cu adevarul-minciuna si de a se manifesta oricum sub umbrela increderii al carei beneficiar este? Sau al celui care cade in patima desfraului cu neadevarurile si care stiind ca nu ridica suspiciuni vizavi de (ne)sinceritatea sa, isi permite sa profite de mimica inrobita a celor care cred in el?      Adevarul este undeva la mijloc, insa tinde in mod categoric sa-l ajunga din urma pe cel ce profita de ceilalti detinand mai multe adevaruri, stiind mai multe lucruri, avand avantajul net al informarii superioare. Adica cel care prin escaladare, neaga adevarul singurei alternative viabile din punctul lui de vedere - minc

"Treat a man as he is and he will remain as he is. Treat a man as he can and should be and he will become as he can and should be". (Goethe)       Personal vad in deosebirea cu care suntem inzestrati forma suprema de apreciere pe care o primim de la cei care vad in noi un "ceva mai altfel". Nu putem fi deosebiti per se ci doar in relatie cu altcineva si mai mult, DATORITA cuiva care ne vede astfel. La fel cum noua ni se poate parea cineva ca fiind deosebit pentru ca a spus ceva intr-un anume moment, s-a uitat cumva la noi ca si cum ne-ar intelege fara cuvinte, a actionat cumva etc. Trebuie sa existe un motiv initial care sa declanseze deosebirea unuia fata de altul.        Cu cat este mai mare insa dramul de deosebire capatat de cineva sau atribuit cuiva, cu atat mai mare va fi capacitatea de a nu se ridica sau de a nu se mentine la nivelul acelei distinctii de restul. Adica de a dezamagi. Pentru ca deosebirea se merita, deci faci ceva pentru ea, te porti int

Nu este loc decat pentru gratie, delicatete, frumos, sarm, eleganta. Celor netranzitati de nici un sentiment la auzul acestor acorduri: Creierul neted nu risca denivelari emotionale. Felicitari pentru banal si platitudine, sunteti la adapost! Celorlalti  :)

      Un singur lucru ramane peste tot ceea ce se intampla cu noi si in jurul nostru: nimeni nu stie ce este in sufletul nostru. Oricat de sinceri am fi cu ceilalti, fie pentru ca nu riscam fie doar pentru ca nu vrem sa spunem ori fie pentru ca nu este posibil sa ne transmitem complet emotiile, ramanem cei care stim cu adevarat prin ce trecem.      Sufletul cu ale lui sunt singurele noastre secrete veritabile pentru ca le detinem in mod involuntar exclusivitatea.       Restul secretelor carora le spunem secrete nu sunt secrete, sunt doar scurte si banale episoade nerelatate inca.       Ori - si eu asta inclin sa cred - pentru ca Biserica are dreptate cand sustine ca "adevăratele patimi sunt cele pe care le ascunzi" ori din cauza a exact opusului celor sustinute de clerici. Nici ca mai conteaza.

Suntem o tara de oameni singuri. Atat de singuri incat nici nefericitii nu sunt solidari intre ei. O.Paler

      Pot. Da, pot sa imi manipulez creierul. Multi nu cred. Daca nu functionez cu emisfera dreapta, pot cu cea stanga. Sau invers. Eu aleg cu care sa ma arat lumii.      Da si nu. Alegem mai mult sau mai putin ce ne dorim sa domine, ratiunea sau emotiile.       A fugi de tristete, ganduri negre si angoase ca forma a lipsei si a refuzului de comunicare cu noi insine. Cu "a sta singur este deprimant" in brate ne pierdem printre lume in speranta ca preocuparile noi ne redirectioneaza atentia. Este ca si cum fugi de tentatii suficient de incet cat sa te poata prinde. Nu scapa nimeni, mai devreme sau mai tarziu lumea cu cetatenii ei si pierderea de vreme printre ei nu ne vor mai folosi drept scut. Tot va trebui sa ne raspundem noua insine la intrebarile destepte sau idioate pe care tot noi insine ni le adresam.       Nu fugi daca totul pare greu! Stai si molfaie-ti realitatea pana ajungi la o concluzie, fa din tine problema de matematica  pe care nu ai stiut sa o rezolvi in li

Frica de a nu cadea victima pledoariei viclene a uratului devenit ubicuu. Si  frica de a nu mai identifica uratul ca atare, prin comparatie ce este frumos si tangibil...riscul si imensa teama de a cataloga uratul ca pe un ceva firesc .

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Și atunci, am putut să mă liniștesc. Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine . In ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate . În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate . În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect . În ziua în care

"No man for any considerable period can wear one face to himself and another to the multitude without finally getting bewildered as to which may be the true". Nathaniel Hawthorne "The Scarlet Letter" Orice prostie isi are varsta ei. Orice varsta isi traieste prostia. Cred in autenticitatea de om aflata dincolo de prostia varstei. Si care cere recunoastere de facto si de iure. Neintarziat! Draga mea prostie,       Te rog să nu te laşi intimidată ori sedusă de formula de adresare fiindcă a devenit un loc comun [Dac-ai şti câte e-mailuri de abordare (zice-se) profesională încep aşa!] şi mă ştii că sunt rezervat-politicoasă cu aceia care nu-mi plac. Aşa că ia-o ca pe o ironie, da?      Mă gândesc de ceva vreme foarte (prea) mult la tine şi uneori mă tem că mă încearcă vecinătatea unei obsesii. Îmi amintesc adesea şi mereu cu nostalgie de vremurile fericite şi naive (o fi pleonasm?) când habar n-aveam că exişti. Ştii tu despre ce vorbesc, nu-i aşa?