Misteriosul firesc

      Inca nu ma dumiresc privitor la cum corpul omenesc stie sa se deplaseze plasand un picior in fata celuilalt - ca sa nu mai amintesc de vietatile cu patru sau zeci de picioare. Si cum isi tine echilibrul - dincolo de explicatia cu nucleul rosu. Sau cum mainile stiu sa se coordoneze perfect respectiv sa insoteasca un "au!" verbal exact la locul care doare. Sau cum toate simturile persifleaza un inamic atunci cand vaz, miros, simt tactil sau gust ataca sau se apara impreuna de orice agresiune. Mda...cand imi aduc aminte de faptul ca nu inteleg lucrurile astea (asa cum nu pot percepe modalitatea prin care functioneaza bluetooth-ul asta dat naibii al zilelor noastre) imi rezerv foarte mult timp sa staaaaau..si sa observ minunea in jurul meu. Cum s-ar spune ... pierd vremea? Dar stiti de ce consider ca imi pierd vremea util? Pentru ca, placut surprinsa de ce vad, invat si descopar minunandu-ma.

      Zambesc pentru ca am onoarea sa observ niste lucruri deosebite, chiar daca nu le inteleg.

     Si in acelasi timp stau incrancenata pentru ca ma chinui sa pricep ceva. Orice.

     Apoi imi destind incruntarile pentru ca imi dau seama ca nu vreau sa stiu totul si nepatrunsul vreau sa ramana acolo ca ceva observabil si la indemana oricand. La indemana oricand pentru cei care intelegand prea multe la cei din jur au nevoie sa se incarce cu intrebari fara raspuns. In caz contrar totul ar deveni masurabil in timp si spatiu si pe mine una m-ar enerva cumplit sa imi cunosc limitele in coordonatele cele mai exacte. Mi-e suficient sa stiu ca le am si ca ori de cate ori am vaga impresie ca le prind din urma, sa le mai alung cu un pas. Daca pot. Daca nu, traiesc in continuare in cotidian dar uneori paralel cu el pentru ca de la distanta unele lucruri se vad altfel. Ca o padure cu copaci. Pe care o poti cuprinde, daca ai noroc, integral cu privirea.