(I)material
Cat de mult conteaza momentul, starea, emotia unei clipe, pornirea unei secunde!...functie de starea care ne locuieste la un moment dat acelasi lucru ne poate aparea fie tangibil fie imposibil. Acelasi lucru! Emotiile si echilibrul dezechilibra(n)t al interiorului de sine sunt cele care determina ce poate sa devina real in imediatul vecin. Nu este ciudat ca inexistentul si intangibilul sa hotarasca TOTUL relativ la ce pãţeşte tangibilul? Ca non-materia sa ia deciziile vizavi de destinul materiei?
Temerarii au de regula DOAR privilegiul de a traversa mai multe stari care fac lucrurile sa para posibile. Atat! Doar privilegiul de a fi cautati si curtati de astfel de clipe - pentru ca par prietenosi, par a avea potential de reusita, zambesc mai mult. Atata tot si nimic mai mult!
Tind din ce in ce mai mult sa cred ca liniile si curburile fetei, atunci cand zambim, dezobtureaza caile de acces ale energiei si creeaza o orientare epidermica inspre coltul nostru de "esenta tare", inspre ungherul nostru cel mai personal si cu potentialul maxim nedescatusat inca. La capatul opus, stai incruntat, deci pui lacatul pe orice portita de acces.
Priviti in oglinda, zambetul prelungeste, curbeaza intreaga linie a fetei inspre sus, o face cumva sa aspire, sa inspire, sa nadajduiasca. Tristetea o orienteaza inspre pamant, inspre jos, expira inspre ea insasi, si recircula aerul deja trecut prin corp. Indeamna la analiza si introspectie in detrimentul plenaritatii trairii.
Este doar o simpla chestiune de polarizare :)
Temerarii au de regula DOAR privilegiul de a traversa mai multe stari care fac lucrurile sa para posibile. Atat! Doar privilegiul de a fi cautati si curtati de astfel de clipe - pentru ca par prietenosi, par a avea potential de reusita, zambesc mai mult. Atata tot si nimic mai mult!
Tind din ce in ce mai mult sa cred ca liniile si curburile fetei, atunci cand zambim, dezobtureaza caile de acces ale energiei si creeaza o orientare epidermica inspre coltul nostru de "esenta tare", inspre ungherul nostru cel mai personal si cu potentialul maxim nedescatusat inca. La capatul opus, stai incruntat, deci pui lacatul pe orice portita de acces.
Priviti in oglinda, zambetul prelungeste, curbeaza intreaga linie a fetei inspre sus, o face cumva sa aspire, sa inspire, sa nadajduiasca. Tristetea o orienteaza inspre pamant, inspre jos, expira inspre ea insasi, si recircula aerul deja trecut prin corp. Indeamna la analiza si introspectie in detrimentul plenaritatii trairii.
Este doar o simpla chestiune de polarizare :)
Comments