spovedania fata de sine

Suntem cu totii, diferiti, din fericire!*

Si cu totii avem un trecut, niste experiente care ne dau de furca sau care din contra, ni se constituie in ancore si ne mentin sanatosi pe toate planurile.

Sunt, insa, momente, in care trecem printr-un soi de trezire viscerala, de regula ca urmare a unui stimul exterior noua: o intamplare, cunoasterea unei persoane noi, ajungerea la un nou grad de intimitate cu cineva, un soc deblocant.

Si atunci, puf! se descatuseaza noi energii, ne privim sub noi unghiuri, ne conectam altfel cu Sursa, simtim sa facem schimbari cu noi insine, ne dorim sa schimbam foaia - fie prin a face ceva ce nu am indraznit sa facem pana atunci sau din contra, sa oprim ceva ce facusem de o viata.

Exista in noi toti o busola morala, o calauza despre care aflam instinctiv la o varsta mica si pe care, mai apoi, avem tendinta sa o renivelam bazat pe niste dorinte pe care nu ne dorim sa ni le infranam ... si astfel, ne gasim justificari pe care le incorporam busolei, setand cromatica unei noi moralitati: a noastra.

Ce rezulta este, de cele mai multe ori, o autoritate bicefala sub care ne organizam binele si raul: busola morala in forma ei nepangarita si argumentatiile prin care ne acordam circumstante atenuante cand actionam, dintr-o pornire si dorinta nemasurate, impotriva celei dintai.

Din pacate sau din fericire, orice fortari impuse rational sunt slabite si, in final, anihilate de timp, de trecerea prin viata, de experiente noi, de maturizare, de transformarile prin care trecem.

Si vine momentul in care busola primordiala ne prinde din urma si face apel la mintea de pe urma, astfel ca 'ne saturam': sa mintim, sa ne ascundem, sa fim critici, sa atacam, sa judecam, sa fim aspri, sa intoleram, sa ne automutilam, sa ne lasam calcati in picioare, sa vrem mai mult decat putem avea, sa negam, sa acuzam, sa batjocorim, sa strivim corola de minuni a lumii.

Si revenim/ajungem la un stadiu de autocompetenta extinsa, pentru ca in acel moment nu ne mai punem la indoiala busola initiala, pe care acum o acceptam convinsi si in deplina cunostinta de cauza. Asa ca ii validam iluminati si cuminti niste semnale epifanice. Ca este mai bine sa fim buni decat sa fim malitiosi. Ca este mai bine sa avem liniste decat sa avem dreptate. Ca este mai util sa oferim un gest care ajuta, chiar daca implica un efort pentru noi, decat sa trecem mai departe gandindu-ne ca o fapta mica 'oricum nu conteaza asa de mult'. Ca este mai onest fata de noi si fata de intreaga energie din care provenim si careia i ne vom oferi inapoi la un moment dat, sa be kind in loc sa be satisified. Ca satietatea nu inseamna plinatate si implinire, ci lipsa de aplomb pentru curiozitate si autodezvoltare. Ca un adevar dureros cicatrizeaza mult mai repede decat o minciuna bine ticluita. Ca daca nu te ierti tu pe tine, degeaba te iarta oricine altcineva.

Si, saturandu-ne, schimbam foaia. Brusc. Intrand, astfel,  intr-o noua era a personalitatii noastre. Si nu numai ca schimbam foaia, dar ne dorim ca in numele apropierii fata de oamenii care conteaza, sa faca si ei acelasi lucru si chiar ne usor-iritam daca nu se intampla asa. Extrapolam la ei preaplinul prin care trecem noi si vrem sa credem ca noul nostru adevar merita absolutizat si aplicat si de cei cu care avem sau ne dorim o viata impreuna.

Pe undeva, aproape ca nu le dam voie sa faca ei insisi greselile pe care le-am facut noi.

Ca si cum ei nu au dreptul la propria terapie.

Dar ghici ce! Acest mod de a gandi implica o pozitie de forta. Trece dincolo de 'ce-ar fi sa...?', ajungand la 'de acum inainte, eu o sa ... si ma astept sa facem amandoi asta'.

Iar aceasta pozitie de forta poate avea un recul: un pas inapoi din partea celui care se simte nevoit sa play along si / sau o revelatie din partea celui care a setat acest scenariu.

Iar revelatia ar spune ca mai presus decat absolut, absolutizari si pozitii de putere este echilibrul armonios liber consimtit.

Dar pentru a ajunge la ea, se cere, probabil, un nou preaplin. 

Lamuririle cer timp.

Si incredere. 

In noi sa fim cum simtim la un moment dat si in ceilalti sa fie cum simt ei la un moment dat, in special cand cele doua optici difera.

*din nou fac apel la acest dicton maret din publicitate