Cu si fara fumuri

      In 14 noiembrie 2010 - cum s-ar zice, acum un an si opt luni si imi doresc sa fie un mariaj principial "pe viata" - am decis sa ma las de fumat si recunosc faptul ca aproape ca nu trece zi fara sa imi amintesc de acest lucru. Nu din cauza vreunui sevraj prelungit sau a nostalgiei fata de norul de fum care imi acoperea capul si imi intra in fiecare fibra a corpului si garderobei, ci pentru ca am in jur oameni care fumeaza si pe al caror fum il alatur, fara si chiar contrar vointei mele, oxigenului din alveolele pulmonare.

      Nu voi face din acest post un soi de confesiune a unui fost dependent de nicotina, pentru ca nu este cazul si mai mult decat atat, nu as fi candidatul perfect pentru asa ceva, fumatul fiind mereu pentru mine unul din cele mai placute la gust sporturi si nimic mai mult. Nu am fost nici o secunda dependenta de tigari. Ce vreau insa a reda aici, poate fi interesant pentru unii, este motivatia pentru acest gest pe care il pot cataloga drept extrem, daca tin cont de simbioza de la acea vreme intre mine si foitele-tutun.

      Este ca si cum mi-as interzice acum sa ma mai ating de amandine. Say what?!! Fugi de-aci! Nu mananc zilnic si nu am o dependenta de ele, dar faptul ca POT manca oricand am chef imi da un confort teribil. Asa a fost si cu tigarile.

      Oprobiul public al celor din jurul meu era maxim si continea exprimarea lui in acest sens, mai mult tacit sau mai putin ferm, de toata paleta cunoscutilor pornind de la familie pana la persoane indiferente mie. Si asa cum stiu sigur ca am de ce sa merg pe jos o ora juma in fiecare zi, indiferent de ce altii ar sustine, tot asa stiu ca indiferent de parerea celor din jur continuam sa fumez fara sa ma gandesc la ei, la mine sau la orice altceva. De ce? Pentru ca imi placea, sac! Nu era pentru a face in ciuda, nu era pentru a enerva pe cineva, nu era pentru ambitie, nu, era doar o placere la care indiferent de costuri (materiale si fizice) nu doream si nici nu intentionam sa renunt. Era placerea mea si ma facea (pe moment) sa ma simt bine. Zilnic si la fiecare tigara aprinsa imi treceau prin cap toate motivele logice si pline de talc pentru care ar fi fost recomandabil sa renunt la "ocupatie", dar degeaba, asta nu imi scadea din utilitatea marginala a fiecarei tigari si nici nu doream sau intentionam sa imi doresc asta in viitorul previzibil, astfel incat imi continuam placerea de a "trage insetata din tigara" ori de cate ori imi ofeream ocazia.

      Pentru mine a fuma era un ritual neimpartasit in intregime nimanui vreodata - primul fum din orice tigara avea un gust aparte, urmand ca fiecare din celelalte "respirari" sa isi evoce propria aroma. In functie de gustul de fond (poate mancasem inainte o lamaie, o prajitura, un covrig sarat sau un gref) obtineam un gust-efect diferit pe care il savuram ca pe nimic altceva. Uneori imi luam masa pentru tigara pe care stiam ca o voi fuma dupa aceea, uneori mancam sarat tocmai pentru ca mancasem prea mult dulce si imi era dor de aroma de fum-sarat, alteori ma culcam cu gandul ca ma trezesc dimineata si imi beau cafeaua alaturi de doua tigari. Superb gand de inceput de noapte. Imi placea sa ma joc cu tigara in mana, sa o alint, sa o mut de la stanga la dreapta si invers, sa fac norisori ... Ah, si imi aduc aminte de gustul tigarii iarna, un anotimp in care fumul, in contact cu aerul rece, capata o aroma dulceaga deosebita. Iar de placerea de a simti combinatia olfactiva de parfum si fum de tigara sau mirosul de fum al degetelor "gazda" nici nu mai zic, delir, m-as fi mirosit non-stop. Nici o tigara - nici macar cele fumate rapid din maxim patru fumuri adanci - nu era irosita, mi se parea ca imi bat joc de mine daca permit asta.
      Tigara era, dupa cum se vede, un soi de modus vivendi, o moda, o imbinare de stil vestimentar cu stil atitudinal. Da, a sti  sa fumezi este o atitudine. Si nu dezaprob nimic mai puternic decat surogatele de prost gust, adica papitoii si pitipoancele care fumeaza "for fun, decat la chefuri". Sunt genul de oameni care nu merita tigari, ci chistoace intre ochi.

      Viata a facut sa-mi "pice" in mana (a se citi "mi-a fost inmanata cu rabdare si cele mai bune intentii") cartea (un pdf. din care am citit prima pagina si am lasat-o balta, considerand-o o alta porcarie literara pentru viciosii secolului) si ulterior audio book-ul lui Alan Carr "The easy way to give up smoking". Aproape imediat ce l-am primit, am inceput sa ascult din el, dar minunea nu a durat prea mult, vreo 20 minute, si acestea usor scremute si din respect pentru ca eram insotita de persoana care mi l-a dat cu intentii bune. "Hai, asculta, ca nu ai nimic de pierdut" si eu gandeam "Mda, in afara de timp, nu am ce pierde, corect". Ulterior m-am apucat de altceva pentru ca stilul cartii nu era unul dintre cele mai placute: tehnica autorului este, printre altele, sa te faca sa te simti prost pentru ceea ce esti ca fumator. Deci nu numai ca nu intentionam sa ma las de fumat, dar sa si stau sa ma faca unul albie de porci pentru asta mi se parea putin cam mult. Asa ca daca s-ar putea pune praful pe un fisier, ar fi facut-o cu varf si indesat in toate lunile in care l-am lasat balta. No bun, si se face ca venise o zi, mai exact o dupa amiaza fericita, in care nu aveam ceva important de facut in casa si pentru lucrurile importante nu aveam chef ... so, am decis sa ma pun pe ascultat pe principiul corect, de altfel, ca "nu aveam ce pierde". Plus ca vroiam sa fac ordine in calculator si sa sterg ce era inutil. Si am inceput "lectura" audio. Daca ma intrebati pe mine, toata cartea este o insiruire tristo-veselo-enervanta de lailai-uri adevarate si plictisitoare. Cu alte cuvinte, cartea aduce la suprafata lucruri spuse pe sleau si fara acoperisuri sau demnitati false cu privire la ce are de pierdut un fumator, dar nu este inovativa, oricine cu putin bun simt si realism putand face oricand exact acelasi lucru. Lucrurile spuse acolo insa raman adevarate.

      Am cateva teorii cu privire la strategiile de baza uzitate intelept de carte, printre care:

-psihologia inversa

-pironirea de scaun si aruncarea cu invective in "vinovat" cu un disclaimer de tip "dar nu trebuie sa te lasi acum"

-puterea exemplului

-analogia

-instaurarea fricii

-amagirea (vezi "nu te lasa de fumat cat timp citesti aceasta carte")

-intimidarea

     Folosindu-ma pe mine drept exemplu, pot spune cu mana pe inima ce a functionat in cazul meu: frica (nu degeaba am convingerea ca frica sta la baza tuturor actiunilor omului). Atat! Restul, apa de ploaie. Dar nu irelevante! De ce? Pai pentru ca atata vreme cat am ascultat pledoaria pentru non-fumuri stateam cuminte pe scaun (sau faceam pauze "radiofonice" si fumam) si ma aratam complet indiferenta fata de enumerarea cu chemare a arsenalului de argumente profund logice, cu un "whatever, dude" lung pe fata. In sinea mea - de atunci dar si de luni de zile deja - doream sa doresc sa ma las de fumat dar nu insistam energetic si motivational pe asta. Asa ca stateam tolanita pe scaun si ascultam. Pana cand am ajuns la ultimul capitol al cartii, foarte scurt, si dupa care m-am gandit "Wow, asta a fost tot?!! Mai vreau! Cum adica s-a terminat?" Am ramas interzisa de faptul ca nu se produsese nici cea mai mica modificare structural-comportamentala in creierul meu. Undeva in sinea mea doritul de a dori sa ma las se simtea profund si iremediabil tradat de faptul ca nici macar aceasta carte despre care se spune ca a facut zeci de mii de oameni sa se lase de fumat nu a avut efect. Nu am facut, altfel, nici un pas in directia renuntarii la aceasta placere, si acum tocmai statusem timp de cateva ore (!! si nici macar la initiativa mea!!, sa vezi aici orgoliu ranit... ) atenta la cum mi-au fost enumerate cu voce tare toate posibilele argumente logice care ar fi putut convinge un om normal (dar motivat!, atentie) sa se lase de fumat. Nimic nu a functionat. Puteam la fel de bine sa ascult imnul Romaniei pe repeat, ar fi avut exact acelasi efect.

      Rezultat? Om fiind, mi s-a facut frica ca nu m-a convins nici un argument uman.
      Plus ca in dorinta de a ma lasa, imi pusesem toate bazele in aceasta carte, stiind ca motivatia mea nu era suficient de puternica. Dar se pare ca fost :).

     Si da, am o mare problema cu faptul ca nu exista spatiu public inchis - si nu ceainarii - in care fumatul sa fie interzis si ca astfel, sunt nevoita sa ma orientez pe socializarea in strada.