Pe plus cu santierul vietii

Trebuie sa fi trecut macar o data prin senzatia aceea surda in care dupa o zi intreaga de stat langa un santier, sau langa un aeroport, sau in sfarsit, langa o sursa de zgomot puternic si relativ constant, in momentul in care galagia se opreste sa fii putin debusolat. "Stai, unde s-a dus? Ce s-a intamplat? De ce e totul ok?" Din obisnuinta de a gandi pe un fundal de zgomote, aproape ai uitat cum e sa fie liniste ... Este ca si cum ai avut probleme cu vederea cu un ochi care dintr-o data se vindeca intregind perspectiva celor 180 de grade, sau ca si cum o rana crancena s-a cicatrizat instant: simti cumva nevoia de a schiopata, din obisnuinta, insa iti dai seama cu o placuta surprindere ca nu mai motive sa o faci! :)