Iluzia din oglinda

Acum vreo cateva saptamani mi-am luat pantofi cu toc de 15 cm. Nimic mai normal, "decat" ca eu eram innebunita ca in copilarie sa umblu desculta pe ulitele satului bunicilor mei, la scoala primara m-am civilizat cu adidasi, in generala cu niste papuci ortopedici moartea-pasiunii, in liceu cu bocanci si cizme, in facultate cu bocanci si cizme, si acum cochetez cu slapii pentru ca nu mai gasesc nimic sa nu ma roada. Deci nici o treaba cu expunerea marcanta a feminitatii mele. Dar in fine, mi s-a pus pata pe pantofii astia, pata insemnand clasicul "gotta have 'em" si asta a fost. Nu m-a ajutat nici faptul ca aveam cardul la mine, o mare inventie idioata a secolului nostru - macar daca nu ai bani (cash) stii o treaba. Nu, cu cardul ai mereu bani, pana in momentul in care din lipsa de dramuire si urmarire a traseului lor, iti dai seama ca "fonduri insuficiente" si te crizezi. In fine, alta discutie. Deci, pantofii.  Pentru cand si daca va veni ziua in care ii voi purta, in ideea de a evita sa par o gasculita rupta de spate, fara rotula si cu IQ subunitar, am decis sa ii port prin casa pentru a ma acomoda si cu ideea si cu ei. Arat misto, ce sa mai! :) Si mai mult decat atat, sunt convinsa ca in curand o sa par nascuta in ei, exact ideea chinului pe care il accept acum cu o mutra asezonata de un zambet simpatic si tamp. Iata insa o consecinta neanticipata: dupa ce fac eu ture infinite prin camera, si dupa ce ma admir penibil in oglinda in timp ce imi beau cafeaua de dimineata, ma duc la baie sa ma spal pe dinti. Ia chiuveta de unde nu-i, ca sa zic asa: eram cu 15 cm mai inalta fata de pozitia curenta a picioarelor mele, motiv pentru care a ma apleca deasupra chiuvetei pentru a nu stropi in jur a fost mai dificil decat de obicei pentru ca trebuia sa ma efortez deranjant de mult in acest sens. Ma rog, intr-un final mi-am gasit noua pozitie optima de stat deasupra chiuvetei, dat fiind training-ul de mers corect pe enormitati pe care vroiam sa il promovez. Dupa ce ma spal pe dinti si pe fata, dau sa pun periuta la loc pe etajera, moment in care in incercarea de a ma indrepta de spate, dau un cap de toata frumusetea de bucata de sticla infipta in dibluri, mai mai sa simt si vad stele de un verde crud rarisim. Ce fir-ar sa-nnebunesc in pisici e asta? Cine mi-a mutat etajera, frate, si cand s-a intamplat asta? Va bateti joc de mine?! Intre timp se dusese si planul de a nu imprastia apa pe pereti ca deh, cand mi-am scuturat mintile am reusit involuntar sa dau drumul la robinet la maxim. No bun, zic, asta e, mergem inainte, stiam de ceva timp ca viata nu e simpla nici cand e. Asa ca dau sa ma sterg pe fata de toata udatura creata fara voie. Cu ochii inchisi intind mana spre unde stiam eu din memorie ca e suportul de prosoape si ce reusesc: sa imi infig mana in el, anticipandu-i prost pozitia si astfel provocandu-mi o durere care m-a facut sa tresar si sa revad aceleasi stele de un verde crud.

Concluzia: bag picioru' in tocurile care ma fac sa arat bine in fata altora, daca asta inseamna sa nu-mi mai recunosc spatiul vital si, implicit, pe mine insami. Nu merita migrena de a-mi redecora baia si de a-mi ajusta sufletul pentru asta, asa ca traiasca slapii si chiuveta acolo unde este ea acum!