Gri cu tente de roz

Zile haosate ... ba cursuri, ba corporatie, ba noul om care imi tine intr-un mod gingas sufletul pe jar, ba propriile-mi ganduri ne-negociabile.

Clipe cand iti vine sa renunti.
La mare parte din ce ai ... nu la tot, dar la mult.
Doar asa...ca sa te recapeti un pic pe tine.
Sa nu gasesti la propriu un loc linistit e de natura sa te duca la extinctie.
Riscul imprastierii este foarte mare in contextele de azi ... ba mergi la un eveniment, ba mai schimbi cateva pahare de vorba cu niste prieteni, ba stai 16 ore pe zi la ceapeu pentru ca, nu-i asa, toti nutrim la statui simbolice ... si iata ca te trezesti in decembrie ca ceasul tau ramasese setat pe ora de vara.

Da.
Trezirea aceasta e buna...daca nu adormi din nou ca sa ai din ce te trezi.
Ceea ce de regula se intampla.

Respiri adanc si spui ca poti sa duci.
Si mai mult decat atat, ca trebuie sa ai rabdare.
Sa-ti dai un ragaz....cum ar veni, sa-ti dai ragazul de a te grabi pentru a le face pe toate.
Fii bland cu tine! ca sa nu bagi de seama cat de nemilosi sunt ceilalti...

Da, iti vine sa renunti la mult si sa selectezi nemilos intre ce ti se intampla si ce trebuie sa ti se intample.

Pauza...de respirat. Esti coplesit. Nu mai poti. Pur si simplu nu mai ai puterea sa iti inghiti pulsul, a devenit sufocant. Incerci sa te calmezi dar nici asta nu iti mai iese. Inchizi ochii si ei te inchid pe tine si te separa de nebuniile din jurul tau.

Apoi te suna un amic cu care n-ai mai vorbit de mult si care iti da vestea ca e tatic. Nu stii daca sa te bucuri sau sa te bucuri. Asa ca te decuplezi de la viata ta pentru a putea sa il feliciti sincer ... recuplandu-te, insa, rapid la amintirea faptului ca si tu ti-ai dori mult sa fii acolo. Si te intrebi daca nu cumva ai ratat aceasta dorinta in vartejul celor care te-au luat cu japca.
Si apoi amicul iti spune "si tu trebuie sa faci macar un copil ... ar fi pacat sa nu, tinand cont de cat de multe ai putea transmite mai departe".

Am inceput sa plang la telefon, surd, sa nu acaparez discutia unui tatic fericit.
Credeam ca autotoleranta ma parasise de mult ... insa ea doar facuse un mare ocol pe la oamenii care ma cunosc.

Cand ma inchipui ocean ma simt fara margini si totul incape.

Despre asta este vorba.