jeux d'enfants (II)

- nu stii sa te joci! , mi-ai spus serios dupa o constatare trista si dupa mai multe incercari de a ma aduce in frumosul univers al celor care se traiesc pe sine fara a analiza prea mult

mda, iti dau dreptate, nu cred ca stiu.

sau mai bine spus, nu cred ca mai stiu.

am parasit aceasta indeletnicire candva, inainte de copilarie

pentru ca felul meu de a ma juca nu si-a gasit interlocutor atunci cand aveam nevoie

si nu pentru ca ma jucam altfel decat ceilalti copii

ci doar pentru ca ... asa a fost sa fie

asa ca in loc sa-mi bucur pornirile pana la gasirea unui interlocutor, am schimbat foaia

si m-am schimbat un pic pe mine

baricadandu-ma

in analiza

am inceput, astfel, sa fac ceea ce altii s-au apucat sa faca pe la 25 de ani.
luasem avant ... si avans ... ceea ce mi-a intarit sentimentul de singuratate si dorinta de solitudine plenara

am ramas un suflet cald

poate un pic prea cald si prea expus intemperiilor

dar pentru exterior am imbracat haine de crivat nemilos
si tocmai aceasta pojghita, contrar asteptarilor, a fost  cea care m-a tinut autentica
pentru ca niciodata nu a fost captusita cu chitina
am pastrat-o ca pe o pavaza necesara, nu si suficienta pentru a continua sa ma conturez pe mine insami in tuse groase si doritoare de nou

analiza si lucrurile clare te ascund pe tine de cel care esti cu adevarat

si crezi ca traiesti un adevar, cand de fapt traiesti versiunea cea mai usor de dramuit a ta

m-am trezit tarziu din acest somn prelungit al tineretii

s-a intamplat cand aveam vreo 30 de ani... cand am si constatat ca puterea imi sta in slabiciuni si neputinte

acolo este cel mai mare secret al meu, in tot ce am blocat vreodata si in tot ce creez atunci cand nu imi pun oprelisti

este un secret pe care nici macar eu nu il cunosc ... ca atunci cand ascunzi o prajitura atat de bine incat nu mai stii nici tu unde ai pus-o, insa ti-e o pofta de nestavilit...si desi nu stii de unde s-o iei, aproape ca ii simti gustul.

am intalnit, insa, pe contrasensul vietii niste ochi doritori sa observe, nu doar sa vada.

ei au intrezarit in mine niste mici tresariri involuntare care veneau din universul meu tacut, dar doritor de a reincepe sa se articuleze pe sine in cuvinte
"lasa-ma sa ies" aud soptindu-mi deseori in vis

ma consoleaza ideea ca jocul ar trebui sa fie ca mersul pe bicicleta
ca si increderea in oameni
sau intalnirea reala intre doua suflete
ori intimitatea

nici una din ele nu se uita niciodata

mai ales pentru ca nu se invata
toate sunt in noi ... atata doar ca amanate prea mult in a se exterioriza, risca sa creada ca sunt malformatii care se cer extirpate

mi-ai spus ca sunt naiva
eu cred ca oamenii fericiti nu pot sa faca rau

atat
de aici mi se inunta cu buna credinta atat fiinta cat si toate consecintele pe care le creez

unii, poate si tu, puneti semnul egal intre asta si naivitate.

- ai rabdare cu mine, daca poti si daca crezi ca vrei! ti-am raspuns in gand.

dar tot ce am putut lasa sa se vada a fost o fata trista ... asa ca ai plecat.
mi-ar fi placut sa ramai.
doar ca eu nu stiu sa rog. sa cer. sa iau. sa pretind.

nu disimulez nimic in fata oamenilor dragi, indiferent de riscul pe care il comporta transmiterea a cine sunt
si de regula cand am de ajustat, rotunjesc in jos ... in avantajul celorlalti :)

daca nu poti totusi, ori daca nu vrei, inevitabil voi invata singura

doar ca totul va dura mult mai mult
nu e usor sa cresti mic :)
eu iti multumesc oricum pentru a fi incercat

si in general ma bucur de intalniri...
...indiferent de ce nasc ele
sau nu