false dileme

incep sa cred ca am o problema cu ideea de termen limita

atentie, nu cu autoritatea, ci cu termenul limita

nici macar cu procrastinarea nu mai am un issue, deja am trecut la alt nivel: nu mai aman, ci pur si simplu nu mai fac.

pur si simplu imi vine sa incalc toate termenele posibile...pentru ca ma gandesc 'si ce se poate intampla?'

'si ce-o sa-mi faci?' imi zic uneori, fara sa stiu cui ma adresez si de ce ma revolt aproape teribilist impotriva ideii de timp, impotriva normei, impotriva finitudinii? 

cu limita de la zero la infinit, intrebarea mea (retorica) se poate reformula: 'si daca nu vreau sa imi traiesc viata, ce treaba ai tu?'

indraznesc sa opinez ca odata ce te gasesti in contexte in care iti pui (sau si mai rau, ti se pun) termene inseamna ca nu esti in locul in care sa ai setat un automatism tacit de a da totul ... pentru ca atunci cand dai totul, nu ai nevoie de programare, calendare si spread sheet-uri 

cand esti unde trebuie nu faci altceva decat aia!

opozitia mea fata de limitele de timp cred ca de aici provine: nu sunt unde trebuie si pana gasesc bresa pe unde pot inainta, refuz conformismul unui anturaj, al unui univers, al unei lumi in care oricum sunt in trecere