dialog pietrificat

deunazi am avut o discutie facebook-iana cu un om remarcabil ... mi-a fost profesor la un curs de ... dezvoltare personala, sa-i spunem ... discutam despre ce inseamna imaginatia, cand apare si in ce masura aceasta are de-a face cu memoria si viceversa

si alaturi de el, interveneau in discutie mai multe persoane ... frumos moment.

dialogul curgea si replicile veneau din mai multe parti de la persoane care simteau nevoia sa intervina

la un moment dat s-a lansat ideea ca de fapt memoria este selectiva si uneori chiar "confabulatorie"

apoi a venit intrebarea lui "dar in ce conditii apare fabulatia in memorare?" si eu am raspuns ca de regula in cazul regretelor sau a experientelor traite altfel decat conform vointei

replica lui: "eu am mare incredere in regrete ... daca n-as avea regrete, de unde mi-ar mai fi cu putinta sa invat ceva din viata asta?"

m-am simtit profund incercata in felul meu de a fi care presupune a face orice cu putinta pentru a elimina posibilitatea unor regrete in viitor

faptul ca as putea ajunge intr-un moment in care sa imi reprosez ceva ce imi statea in puteri ma amaraste aprioric

asa incat am concluzionat "regretul invata pentru viitor ... si ia forma experientei. Cea pozitiva ramane cu noi, cea negativa devine semnal de alarma si se poate metaboliza sub forma unor amintiri eliptice: retii concluzia, nu si contextul. Specia, si in particular individul, se autoeduca printr-un rezumat instinctiv (si poate, extinctor) al experientelor".

azi am recitit ce am scris aseara ... si sunt in continuare de acord cu ideea mea care, astfel, a trecut testul timpului :)

acets tip de idei nu au nevoie de ani pentru a se valida...e nevoie de un al doilea moment in care sa simti acelasi lucru.

si gata

devine parte din tine.