cand nu esti acasa
cat la suta de timpul dintr-o zi il petrecem la munca?
mult.
in functie de bolile secolului in care traim - perfectionism, sclavie antreprenoriala, stima de sine scazuta, alienare spirituala, lipsa de scop, egocentrism si superficialitate mentala - putem ajunge de la teoreticele 8 la 16-20 de ore pe zi.
da, stiu oameni care dorm 4 ore pe noapte
si respira
inca.
sunt oamenii care atunci cand nu sunt acasa sunt la birou si cand nu sunt la birou sunt acasa
si tot ei ajung uneori sa confunde cele doua incinte
si tot ei ajung uneori sa confunde cele doua incinte
din punct de vedere social suntem adesea redusi la functia pe care o ocupam la un moment dat intr-o companie
si daca interlocutorul are putina rabdare, chiar si de job description-ul recitat frumos ca poezia cu Zdreanta
manati de o forta invizibila, incolora si inodora, ajungem si noi sa ii reducem pe ceilalti la functia pe care o ocupa la un moment dat intr-o companie
si pe nesimtite, ne trezim ca ne cautam de lucru in functie de "cum ar suna daca m-ar intreba cineva ce fac?"
am doua solutii la alienarea de mai sus
1. smulgeti-va perfuziile cu diazepam si morfina emotionala, ridicati-va din pat, iesiti afara sa vedeti cerul si incepeti sa invatati cum se cunoaste un om prin felul in care se poarta, prin cat de mult rade si ce ii poate fura un zambet, prin ce daruieste si cui, prin fapte...si doar daca ceva devine neclar sa incepeti sa folositi cuvinte pentru a ajunge sa-l intelegeti mai bine
2. daca tineti atat de tare sa folositi rudimentara grila actuala de cuantificare a ceea ce reprezinta omul, faceti-va un bine si dupa intrebarea "cu ce te ocupi?" intrebati imediat "de ce?".
Dupa ce veti realiza cati bezmetici exista in lumea asta, va fi inevitabil ca privirea indreptata asupra celorlalti sa nu ajunga si la voi ... si va veti intreba la randu-va "de ce?".
Cu putin noroc, veti sti sa raspundeti.
Din suflet.
Parerile cu privire la rolul muncii in viata noastra sunt impartite: unii spun ca muncim pentru bani, altii pentru integrare sociala (traim intr-o lume care priveste cu un ochi foarte critic somajul, desi unii aleg aceasta cale ca un vot impotriva a ceea ce a ajuns piata muncii), altii pentru a mentine o rigoare in rutina zilnica, altii pentru a ne manifesta ambitiile personale si dorinta de inavutire/ statut social, altii ... si aici subscriu eu, pentru a ne cunoaste si pentru a ne implini ca oameni, si apoi pentru a simti ca putem contribui cu ceva in lume.
De ce ambitia a ajuns sa fie sinonima cu un post superior nu doar ierarhic, ci si remuneratoriu?
Probabil din aceeasi eroare fundamentala de intelegere care asuma ca numai cine sta fizic la birou de la 9 la 18 munceste cu adevarat, chiar daca poate nu face nimic.
Adesea cand cineva spune ca este muncitor sau secretara primeste priviri oarecum pline de compasiune si mila, la fel cum se intampla daca spun ca au un salariu modest.
Sunt atatia oameni fericiti in aceste doua sfere, la fel cum altii sunt atat de saraci incat tot ce au sunt banii.
"Perhaps it's those who strive hardest to be successful who are most haunted by feelings of failure. Scratch the surface of almost anyone who's made it top of their chosen field and you'll find an unusually vicious fear of being a loser. After all, what need would there be so impressive if it wasn't for a fear of being the opposite?"*
Locul de munca este - sau ar fi normal sa fie - o prelungire a sinelui, indiferent unde ar fi pozitionat in organigrama firmei.
Altfel, folosind un paralelism anatomic, este ca si cum am spune ca rinichiul este mai putin important decat plamanul doar pentru ca este mai departe de creier.
Adesea locul de munca, in loc sa ne reprezinte in ce avem mai autentic, este o biata dedublare penibila a cine suntem de fapt.
Cine a muncit macar o zi din viata a auzit cuvintele de duh "a, dar asa sunt doar la munca, cu prietenii si familia sunt alt om".
Am apropiati si oameni foarte dragi care asta fac - accepta roluri diferite jucate alternativ.
Este oare modul lor de a intelege sa nu imbine utilul cu placutul sau este doar o asumare practica a imposibilitatii, zic ei, de a fi dur si nemilos in timp ce arati ca iti pasa si ca ramai uman?
Si nu risti oare sa uiti replicile cand treci brusc de la un rol la altul?
Ma iertati, sper, dar eu nu cred in oamenii actionabili din trei butoane: switch to working mode, switch to home mode, switch to friends' mode.
Este un mod de viata care merge cu baterii ... iar bateriile te lasa pana la urma ...cam atunci cand iti dai seama ca te-ai impartit toata viata si ai ajuns scindat in convingeri, credinte, mod de viata si nu simti decat nevoia de a te aduna.
Singura diferentiere atitudinala in care cred este cea data de emotii si sentimente ... nu te vei purta niciodata cu o doamna oarecare de la birou cum te porti cu mama ta ... si nu vei rade niciodata cu un partener ocazional de tigara cum te distrezi cu cel mai bun prieten la un pahar de vin.
Dar ce poti face este sa fii TU in fiecare moment al zilei.
*Alain de Button
p.s. pe tema muncii si a succesului merita ascultate acest si acest discurs al unui scriitor contemporan de exceptie.
Parerile cu privire la rolul muncii in viata noastra sunt impartite: unii spun ca muncim pentru bani, altii pentru integrare sociala (traim intr-o lume care priveste cu un ochi foarte critic somajul, desi unii aleg aceasta cale ca un vot impotriva a ceea ce a ajuns piata muncii), altii pentru a mentine o rigoare in rutina zilnica, altii pentru a ne manifesta ambitiile personale si dorinta de inavutire/ statut social, altii ... si aici subscriu eu, pentru a ne cunoaste si pentru a ne implini ca oameni, si apoi pentru a simti ca putem contribui cu ceva in lume.
De ce ambitia a ajuns sa fie sinonima cu un post superior nu doar ierarhic, ci si remuneratoriu?
Probabil din aceeasi eroare fundamentala de intelegere care asuma ca numai cine sta fizic la birou de la 9 la 18 munceste cu adevarat, chiar daca poate nu face nimic.
Adesea cand cineva spune ca este muncitor sau secretara primeste priviri oarecum pline de compasiune si mila, la fel cum se intampla daca spun ca au un salariu modest.
Sunt atatia oameni fericiti in aceste doua sfere, la fel cum altii sunt atat de saraci incat tot ce au sunt banii.
"Perhaps it's those who strive hardest to be successful who are most haunted by feelings of failure. Scratch the surface of almost anyone who's made it top of their chosen field and you'll find an unusually vicious fear of being a loser. After all, what need would there be so impressive if it wasn't for a fear of being the opposite?"*
Locul de munca este - sau ar fi normal sa fie - o prelungire a sinelui, indiferent unde ar fi pozitionat in organigrama firmei.
Altfel, folosind un paralelism anatomic, este ca si cum am spune ca rinichiul este mai putin important decat plamanul doar pentru ca este mai departe de creier.
Adesea locul de munca, in loc sa ne reprezinte in ce avem mai autentic, este o biata dedublare penibila a cine suntem de fapt.
Cine a muncit macar o zi din viata a auzit cuvintele de duh "a, dar asa sunt doar la munca, cu prietenii si familia sunt alt om".
Am apropiati si oameni foarte dragi care asta fac - accepta roluri diferite jucate alternativ.
Este oare modul lor de a intelege sa nu imbine utilul cu placutul sau este doar o asumare practica a imposibilitatii, zic ei, de a fi dur si nemilos in timp ce arati ca iti pasa si ca ramai uman?
Si nu risti oare sa uiti replicile cand treci brusc de la un rol la altul?
Ma iertati, sper, dar eu nu cred in oamenii actionabili din trei butoane: switch to working mode, switch to home mode, switch to friends' mode.
Este un mod de viata care merge cu baterii ... iar bateriile te lasa pana la urma ...cam atunci cand iti dai seama ca te-ai impartit toata viata si ai ajuns scindat in convingeri, credinte, mod de viata si nu simti decat nevoia de a te aduna.
Singura diferentiere atitudinala in care cred este cea data de emotii si sentimente ... nu te vei purta niciodata cu o doamna oarecare de la birou cum te porti cu mama ta ... si nu vei rade niciodata cu un partener ocazional de tigara cum te distrezi cu cel mai bun prieten la un pahar de vin.
Dar ce poti face este sa fii TU in fiecare moment al zilei.
*Alain de Button
p.s. pe tema muncii si a succesului merita ascultate acest si acest discurs al unui scriitor contemporan de exceptie.
Comments