Posts

suflet incolțit

Image
- suferi frumos. - poftim?! - suferi frumos. - cum adică, sufăr frumos? - adică nu te lupți cu suferința. - de unde știi tu că nu mă lupt cu suferința? - adică o lași să scoată din tine lucruri foarte sensibile și valoroase. - te rog pleacă, lasă-mă în pace. - de ce? - pentru că am nevoie, te rog să fie suficient motivul ăsta. - bine, plec. Dar am dreptate în ceea ce zic - nu lași revolta și tristețea să ajungă atât de jos încât să vrea să te răzbune. - nu le mai coase atât cu ață albă ... am ajuns să uit și ce îmi doream. - asta nu cred.

fiolă 150 mg. 1/ zi, pe sufletul plin, cu multă apă.

Image
Ne măsurăm puterile cu ceilalți chiar și când ne știm mai prejos. Dintr-o lipsă acută de validări și păreri pe care nu le primim, în ciuda unor mici puseuri de speranță de sine, ne ajunge până și confirmarea că nu suntem buni de nimic. Măcar știm o treabă. Se administrează împreună cu un protector de inimă. Rea.

suntem plante medicinale

Oare să simți prea mult, să te dai pe tine prea mult, să ai sentimente sau trăiri prea puternice sunt forme de invaliditate de o anumită formă? ca, de pildă, nu știu, poate incontinență emoțională?

Mic-dejun, prânz și cină.

Image
Ne căutăm în ceilalți pe măsură ce ne pierdem în noi înșine. Încercăm să umplem golurile provocate de nepriceperea de a ne suplini lipsurile sau, din contră, preaplinurile. Scrutăm zarea. Apoi săpăm în pământ până departe, punându-ne la încercare voința de a pune mâna pe ceva, de a face ceva concret, de a nu mai amâna nimic. Pentru că nu-i așa, de ce să avem orgoliul de a fi nemuritori dacă nu știm să ne gestionăm treizeci de minute din viață? Apoi ne ridicăm privirea spre direcția din care, până nu de mult, primeam iubire. Primeam confirmări în paralel cu neîncredere. Primeam neliniști, dar și enorm de multă pace. Și la final primeam din nou iubire. Iar acum ... tot ceea ce avea consistență în jurul nostru a devenit o umbră. Adică există în aceeași proporție în care nu există. Stau la masă cu tine când de fapt sunt numai eu. Stau la masă singură când de fapt tu nu mi-ai dat niciodată drumul la mână. Suntem aici. Suntem dincolo. Suntem peste tot și nicăieri. Su

Borduri de sine

Image
Aș vrea să ai mai multă grijă cu privire la carosabilul meu emoțional. Chiar dacă marcajele sunt vizibile și indicatoarele la locul lor, nu știi niciodată ce te poate lovi prin intersecții. Poate ar fi bine să mergi un pic mai mult pe trotuar. Cât despre momentele când ajungi prin zonele rezidențiale, cred că e cazul să îți ieși din inerție și să reduci viteza. Altfel riști să rănești puiuții de suflet care se joacă șotron. Că știi cum e, ei nu se uită pe unde merg, au impresia că lumea e a lor. Dar nu e. A, să nu uit. Am scos semafoarele și am pus giratorii. E mai bine pentru fluidizarea traficului, că prea se făceau des ambuteiaje. Și mai e bine pentru ceva: te poți roti în cerc până afli încotro vrei să o iei, fără să îi mai încurci pe ceilalți.

a-personal

Image
Pe cuvânt de onoare că e mult mai ușor să dai sfaturi când ești dezinteresat. Când nu e miza ta. Sau când ești pur și simplu în afara lucrurilor. Și nu e mai ușor pentru că nu tu trebuie să pui în practică, ci pentru că atunci chiar vezi. Detașarea clarifică. Identifici cauze, obosești ipoteze și finalizezi raționamente. Dar mai e ceva la mijloc. Foarte important. De fapt pe margini. Când contextul aparține altcuiva, nu ne căutam propriile confirmări legat de bine și rău. Și nu trebuie să coborâm la prima pentru a trăi consecințele propriilor alegeri sau pentru a constata ca ceea ce am crezut a fi bine s-a concretizat în rău. Oricât de obiective și bine intenționate ar fi, sfaturile pe care le dăm vin la pachet cu destul de multă anonimizare. 

Să fim odihniți

- oare cum de ce am răcit atât de rău? nu înțeleg, pur și simplu, nu mai pot. - păi nu știu ... ai făcut ceva special zilele trecute? - nu cred ... a, ba da, am fost la o înmormântare. Aia e. - ce e? - acolo e cauza. - de ce? Ți-a fost frig? - o, nu, dar îți dai seama cum circulă microbii pe acolo. Presupun că nu se face mare curățenie imunologică pe aleile alea, așa că e clar de la asta mi se trage. - ești cam cinică, nu crezi? - sunt în viață și mă gândesc la cum morții continuă să facă ravagii. Sunt practică. Ma duc să îmi fac un ceai de cătină. - Nurofen nu ai? - să știi că am, dar uite, am auzit o discuție în timpul înmormântării despre cât de rele sunt toate pastilele astea la care se tot face publicitate. Așa că m-am gândit să nu mai iau. - a, da? - da. Îți dai seama, mi-am făcut rău atâta timp. Dar ce, le poți ști pe toate? Noroc că se mai întîmplă să iei parte la discuții din astea care te luminează.

print screen

Image
așa cred eu că arată stenograma tristeților de fond din social media

nemaiînțelegând

Image
- nu înțeleg nimic - dar cine a zis că ai ce înțelege? - păi nu știu, așa simt, că am ce înțelege - păi și ce înțelegi? - nimic - păi vezi? - ce? - că nu ai ce înțelege. - poate că nu știu cum. - nu știi cum, ce? - poate că nu știu cum să înțeleg. - te complici. - de ce? - pentru că gândești prea mult. - dacă nu sunt lăsată să simt ... - dar cine nu te lasă? - faptul că eu cred că trebuie să înteleg. - adică nu te lasă capul? - da, cred că da. - își să și el importanță ca să își justifice poziția, altfel nu, nu trebuie să înțelegi nimic. - atunci de ce am cap? - ca să fie cineva care să se opună sufletului. - de ce? - pentru că sufletul nu înțelege nimic. - păi nici nu trebuie, el trebuie să simtă. - așa e, capul trebuie să înțeleagă. - asta zic și eu; asta încerc să fac, să înțeleg cu capul. - nu, tu încerci să scapi de suflet, ceea ce este o mare diferență. - a, de-asta nu reușesc să înțeleg? - da. - pentru că fără suflet, îmi lipsesc celelalte 180 de g

fericirea la apus

am visat că soarele intră în pământ de rușine

dialog cu sinele

- cum ești? - nu știu. - măcar îți este mai bine acum? - deocamdată nu, dar știu că îmi va fi. - de ce crezi că îți va fi bine? - pentru că timpul le rezolvă pe toate și pentru că oricum s-ar fi ajuns la asta. - nu ai de unde să știi. - ba da ... cred că am. - și totuși ... de ce te-ai decis până la urmă să pleci? - pentru ca la un moment dat, când îți este al naibii de poftă de dulce, degeaba te amăgești cu o linguriță de miere când tot ce îți stă pe creier este un ecler plin de ciocolată. - poftim?! - am simțit de mai multe ori nevoia de a lua distanță ... de a pleca altundeva, de a mă ascunde. De prea multe ori pentru a nu fi fost ceva real acolo de care mă feream în viața mea. Și m-am amăgit cu faptul că poate, totuși, mi se pare și că va trece. Dar am învățat că niciodată nu trec lucrurile despre care te minți singur că dispar. Niciodată. - adică vrei să spui că speranța nu-și mai are rolul în viețile noastre? - este o mare diferență între a spera și a te amăgi. - c

Gol

Nu prea ai unde să te ascunzi de oameni în luna decembrie. Ori sunt fericiți, ori au pe cineva alaturi. E greu să-ți fie bine când nu ți-e. Așa că stai in casă. Sau dormi. Sau fugi într-un loc numai de tine știut. Nu știi niciodată ce e bine și ce e nu. Alegerile sunt alegeri, punct, fara calificative. Și chiar și cele mai mari greșeli, presupunând că ele  există, cel puțin provin din stări foarte înalte de bine de care ai avut norocul sa ai parte.

diferențe paliative

Image
poti să te simți împlinit, dar nu și fericit? și poți să te simți fericit, însă nu și împlinit? cred ca poți și, și. ce lipsește împlinirii ca să fie fericire este "un cineva" cu care să împarți bucuria. căci împlinirea se îndreaptă către noi, dar are tendințe centrifuge. și ce lipsește fericirii ca să fie împlinire este apartenența la sine. căci fericirea se îndreaptă înspre lume, dar are puternice tendințe de abisal lăuntric.

Vino plecând!

Uneori am impresia că diferența între lucrurile pe care ni le dorim și cele de care ne temem este extrem de mica. 🐾

impresii greșite

Image
stii, mi se tot pare ca imi vad apropierea pe strada si imi tresare tare inima cand vad orice mic semn care mi-ar aminti de lipsa-mi de companie de glas de miros de gust de nesat de tine cu totul, nebunule cu inima cat cerul si limba ascutita precum cea mai nemiloasa lama. de dor. de durere. de dorinta de timp pentru vindecare. de acea nepotrivire care parca nu vroia sa se dea din calea unei fericiri pe care de fapt o aveam. asa cum o aveam. asa cum stiam. de micile prescurtari, jocuri de cuvinte sau tabieturi care ne-au adus intr-o solidaritate care ne facuse viata impreuna, posibila. nu am crezut niciodata in cuplurile care "lucreaza" la relatia lor. si continui sa nu cred. inteleg nevoia lor de a face asta, crezand ca acolo sta solutia, dar nu. din momentul in care vrei sa repari ai inceput sa faci tandari. si de fapt nu ... din momentul in care vrei sa repari trebuie sa iti dai seama ca nu esti in cautarea raspunsurilor, ci a intrebarii corecte. pent

acasă?

Image
ce e "acasa"? mirosul de mancare care iti place si pe care il simti direct de la lift? senzatia de cald? o casa aranjata pe gustul tau? senzatia de "al tau"? o zona pe care sa o cunosti bine? o stare pe care o ai cateodata? o stare pe care o porti cu tine peste tot? o speranta? o ancora? o limita in calea libertatii absolute? sau a sti ca dincolo de usa este un suflet care se intrerupe din orice pentru tine cand aude ca te apropii? nu stiu ce e pentru ca nu am. sau poate ca o am. la purtator.

Oare cum?

Image
Cum ar fi ca în loc de fulgi de zăpadă să cadă dragoste pe pământ? Cum ar fi?

Zi lumină

După atâtea nopți de coșmar și pline de coșmaruri, acum am somnul lin. In sfârșit! Atât de lin, încât nu mai vreau să mă trezesc. Pentru că realitatea a luat acum locul viselor. Și doare ca un ac înfipt în ochi. Aș fi putut crede că are și durerea limitele ei, dar nu. - Daca tu mă vrei, eu nu te vreau, i-am spus eu. - Tu crezi că e după tine? mi-a replicat durerea, implacabil de nemiloasă. - Fă ce e bine, nu ce e ușor!

Pereți apăsători

Este atât de mult gol aici, încât devine neîncăpător.

Intero.Gări și stații.

"Era genul de om cu care te simțeai în siguranță. Nu era neînțeles, nu avea nimic toxic, era ca o apă limpede, în care te vezi bine, nimic ascuns, nimic tulbure, nimic surprinzător în sensul rău al cuvântului. Cu un om de genul ăsta lângă tine, evoluezi mult, îți poți pur și simplu investi energia constructiv. Nu trebuie să-ți ocupi creierul încercând să-l înțelegi pe el sau să te lupți cu el sau să te protejezi de el sau mai știu eu ce se întâmplă atunci când ești într-un cuplu în care nu e prea bine."* Oare putem fi și noi astfel pentru cei care ne însoțesc? Pare un mod bun de a viețui și frumos de a trăi. Și cred că e. *Life.ro, Interviu Simona Tache

să nu uităm să dăm cu parul

Image
Ne aflăm după un referendum îndoielnic și care ne-a sugerat că am avea motive pentru a legifera familia tradițională. A fost ca și cum am pus la stâlpul infamiei tot ceea ce a sărit de linia unui normal pe care l-am decis arbitrar. Trăim, cel puțin în unele zone de pe glob, încercarea de globalizare, democratizare și extindere a drepturilor cetățenești la nivelul tuturor categoriilor sociale, inclusiv a minorităților îndelung privite cu scepticism și superioritate (numerică). Trăim așa niște viteze și incertitudini, încât nici sinapsele nu mai știu ce să facă să nu riște burnout-ul. Mai trăim și vremuri care scindează universul familial în forma lui istoric-trecută sau actual-dezirabilă - o mamă, un tată și cel puțin un copil care împart armonios o viață. Lumea merge înspre alte tărâmuri și este absolut inutil să ne opunem unui val de neoprit. Putem să ne opunem în mic, la nivelul propriei gospodării pe care ne-o putem organiza după cum ne dorim, însă în mare nu poți crea u

de fapt

cine are doua case nu are nici una

Căprării masculine și machiavelisme la feminin

Ce ratare de partea acelora dintre bărbați care mai degrabă apreciază femeile care i-au cunoscut doar pe ei! Și ce corect intuitivi se arată aceia care știu să aprecieze că, în ciuda cunoașterii mai multor exemplare masculine, ei sunt motivul pentru care ele au ales să nu mai caute. Lumea se împarte în patru: - cei care își iau în brațe orgoliul, mașinile, tricepșii, laptoapele și abia apoi, dacă mai este loc, femeia-accesoriu. - cei intuitivi care știu să decripteze aparenta lor asociere cu lineup-ul "tututor celorlalți" și supremația "la ofertă" pe care au pus mâna odată cu decretarea lor ca învingători peste haită. - nefericiții care nu se pot consola cu faptul că nu sunt ei singurii bărbați din lumea asta. Căci a lor este împărăția cerului. Gurii. - cei pentru care nu există nici una din problemele de mai sus. Care iau lumea așa cum este ea pentru ei și care se bucură de prezent. Se bucură de ei. Se bucură de femeia din fața lor. Și de împreunătatea lor

Făclii de întuneric

Prezentul mă claustrează într-atât, încât îmi vine să mă retrag ori într-un trecut în care nu mai am ce să stric și în care lucrurile s-au tranșat, ori într-un viitor pe care am libertatea să mi-l imaginez oricum. Evadare. Nu mai vreau să sufăr. Am slăbit, înțeleg. Oare mi-am pierdut din consistență și mi s-au redus ideile și forța, sau pur și simplu am nevoie de mai puțin spațiu ca să mă manifest? Probabil că ultima. Așa cum uneori prea multă minte lucrează împotriva ta și deșteptăciunea îți poate deveni potrivnică, tot așa, este posibil ca prea multă dragoste și compatibilitate să nu îți mai lase loc de manifestare. Ca la nordici ... au tot ce le trebuie. Absolut tot ce le trebuie. Așa că nu le-a mai rămas nimic de făcut. Poartă după ei perfuzia fericirii din care se preling picături constante dintr-un bine chimic. Și asta îi omoară, le fură sensul și rațiunea de a fi. Mi-e teamă doar de lucrurile în care cred. Dragoste, boală, vid și dragoste. Într-una cred de dou

Halou

Cred că trăim vremurile in care, după ce am făcut tot posibilul sa ne oferim libertățile de a face orice, începem să simțim din plin consecințele excesului de legiferări, de control, de lipsă de control, de dezvoltare, de scalare, de inovare de dragul inovării, de lipsă de timp sau de viteză. Am intrat în spirala în care, deja, tot ceea ce facem va necesita mai devreme sau mai târziu, rectificări, revizuiri, schimbări, amendamente. Sigur, am putea spune, asta înseamnă vulnerabilitatea procesului de a crea. Să revii și apoi să continui să revii asupra a ceea ce ai lăsat în urmă. Oare? Pentru că una e să completezi și să perfectezi, alta e să repari și să fii obligat să inventezi o nouă spirală care să contrabalanseze efectele negative ale primei spirale. Creatia îi vine de hac creatorului. Ne-am prins urechile în intenția de a interveni acolo unde lucrurile erau deja complete. Am împins prea departe limitele unei plapumi care consideram că sa ne asfixiază. Suntem o speci

Cand dreptele paralele se intersectează

Uneori îmi vine să mă mut cu totul în ideile mele neconcretizate. În potențialul lor de a deveni. Se spune că cei care simt nevoia de evadare din propria-le viață sunt predispuși la dependențe. Eu, daca aș avea vreuna, ar fi cea a lipsei de sens. Este singura variantă de miniunivers în care inepțiile pot sta la masă alături de idei geniale. Mă poftesc cu totul în afara zilei de azi. A zilei de mâine. A zilei de ieri. Dam prea multa noimă unor lucruri care se întâmplă accidental. Suntem rizibili. Noi, oamenii. Mai ales atunci când suntem siguri de teoriile noastre pe care le ghidăm impecabil până la primul sens giratoriu unde fac pană. Nu poți umfla un cauciuc care nu se vrea umflat. Nu poți!

oferta unica

spre deosebire de celelalte specii de pe pamantul asta, rasa umana are o trasatura care o face sa decada aproape iremediabil, in ciuda constiintei sale superioare. desi viata nu ii este in primejdie, omul face rau celor din jur doar pentru ca poate.

hipnoza in sala de cinema

E paralizant să ajungi într-atât de singur pe cât îți dorești să fii. "Îmi scrii un pahar de vin?" Cea mai frumoasă întrebare demult încoace. Atât de frumoasă, încât mă face să spăl netrebnicia simțită în seara aceasta vizavi de un film văzut în avantpremieră. Este un un film pe care mi-am dorit demult sa il vad si legat de care am asteptat sa fie proiectat intr-o sala de cinema romanesc pentru a-l simti pana la capat. Si l-am simtit. Intr-atat de tare, incat m-am intors intr-un univers pe care mi-am propus sa il uit. Cel al singurătății asurzitoare, al  lipsei de responsabilitate, de atasament, de umanitate, de incredere in ceilalti, de lipsa de sens, de tinerete care capitalizeaza pe energie ca sa riste totul pe ratarea cool a viitorului. A fost o era a cinismului ultim determinat de neinfricarea in fata unei povesti personale care iti spune ca nu ai ce sa pierzi. Ca lumea e a ta in sensul in care ea, de fapt, nu conteaza deloc. Sau cel putin, nu conteaza nici

Verbalizarea substantivelor

A cere A lua A primi A oferi A împărtăși A refuza A juca / imagina Sunt verbe care ne însoțesc de când suntem mici și în directă funcție de educația celor care ne cresc. După cum Esther Perel susține, sunt verbe care ne oferă suport în primele experiențe senzoriale și erotice notabile și care rămân alaturi de intențiile noastre emoționale. În funcție de cum ne raportăm la aceste verbe,  ne auto-oferim suport în prioritizarea zonelor din noi sensibile la stimuli.

Constiinta de sine ca ancora

Oricât mi-ar fi de clare inutilitățile demersurilor de moment sau lipsa de sens a unor intenții stringente, mi-e clar că nu am ce căuta într-un spital de nebuni.