impresii greșite

stii, mi se tot pare ca imi vad apropierea pe strada
si imi tresare tare inima cand vad orice mic semn care mi-ar aminti de lipsa-mi
de companie
de glas
de miros
de gust
de nesat
de tine cu totul, nebunule cu inima cat cerul si limba ascutita precum cea mai nemiloasa lama.
de dor.
de durere.
de dorinta de timp pentru vindecare.
de acea nepotrivire care parca nu vroia sa se dea din calea unei fericiri pe care de fapt o aveam.
asa cum o aveam.
asa cum stiam.
de micile prescurtari, jocuri de cuvinte sau tabieturi care ne-au adus intr-o solidaritate care ne facuse viata impreuna, posibila.

nu am crezut niciodata in cuplurile care "lucreaza" la relatia lor.
si continui sa nu cred.
inteleg nevoia lor de a face asta, crezand ca acolo sta solutia, dar nu.
din momentul in care vrei sa repari ai inceput sa faci tandari.
si de fapt nu ... din momentul in care vrei sa repari trebuie sa iti dai seama ca nu esti in cautarea raspunsurilor, ci a intrebarii corecte.
pentru ca daca ai ajuns sa repari, inseamna ca se stricase deja ...
si atunci, da, intr-o atare situatie, mai degraba ma incred in "ce lipseste?" decat in "hai sa tinem mai mult cont de noi".
acesta nu este raspunsul corect care rezolva situatia, ci  care il baga si mai tare sub pres pe cel care nu si-a auzit intrebarea.

cred in scandalurile care scot reziduurile din noi si cred foarte tare in greselile neintentionate care se iarta pur si simplu ... pentru ca nu poti fara.
pentru ca nu vrei fara.
pentru ca nu mai stii cum sa, fara.

si mai cred in greselile care nu se repeta niciodata.
greseala neintentionata repetata devine intentie.

a nu crea suferinta, a inalta pe celalalt prin ce are mai bun si a fi acolo neconditionat sunt cele trei porunci nerostite care nu lasa loc de reparatii.

da, mi se tot pare ca vad perfectiunea pe strada.
uneori nici nu imi vine a crede ca m-a tinut vreodata de mana.