Căprării masculine și machiavelisme la feminin

Ce ratare de partea acelora dintre bărbați care mai degrabă apreciază femeile care i-au cunoscut doar pe ei!
Și ce corect intuitivi se arată aceia care știu să aprecieze că, în ciuda cunoașterii mai multor exemplare masculine, ei sunt motivul pentru care ele au ales să nu mai caute.

Lumea se împarte în patru:
- cei care își iau în brațe orgoliul, mașinile, tricepșii, laptoapele și abia apoi, dacă mai este loc, femeia-accesoriu.
- cei intuitivi care știu să decripteze aparenta lor asociere cu lineup-ul "tututor celorlalți" și supremația "la ofertă" pe care au pus mâna odată cu decretarea lor ca învingători peste haită.
- nefericiții care nu se pot consola cu faptul că nu sunt ei singurii bărbați din lumea asta. Căci a lor este împărăția cerului. Gurii.
- cei pentru care nu există nici una din problemele de mai sus. Care iau lumea așa cum este ea pentru ei și care se bucură de prezent. Se bucură de ei. Se bucură de femeia din fața lor. Și de împreunătatea lor atunci, acolo, așa.


Să ne referim și la ele.
Femeile.
Aici mă voi duce la extrem cu o constatare.

O femeie care iubește devine un animal de temut pentru că, în numele sentimentelor ei și a celui despre care a hotarât ea că o merită, este în stare de orice, pentru oricine, oricât, oricând, cu orice preț.
Cu atât mai mult cu cât trăiește imposibilitatea consumării propriei iubiri. Atunci poate deveni o fiară pentru că nu mai are absolut nimic de pierdut. Nu va abandona, însă, niciodată, căldura pe care i-o oferă motivația emoției.

Există doar un animal care să-i poată depăși conjunctural perseverența : o femeie oportunistă demascată și lăsată în urmă.
Pe termen scurt, poate avea câștig de cauză prin victimizare.
Pe termen lung, se va învenina iremediabil în propria-i mușcatură.