RALUCA MIHĂILĂ

nu stiu sa impac solitudinea cu faptul ca nu-mi place singuratatea ambele sunt singuratati, doar ca prima e de ordin interior si a doua este in plan fizic nu am gasit solutia la a mi le dori in acelasi timp ceea ce inseamna ca voi fi mereu in contratimp cu cealalta propria-mi dorinta cred ca nu pot spune ca genul asta de plus cu genul asta de minus se califica drept un ying si yang armonizant, nu?

stiu ce mi se intampla si cred ca stiu si de ce voit totul e neclar, indefinit, neinchis in forme, lasat difuz, intr-un degrade care trece prin toate aspectele vietii pe care le invita sa se inspire reciproc citesc o stire si in secunda doi uit unde am citit-o sau despre cine era, cel mult retin ideea aud o melodie si dupa primele acorduri uit cine o canta ... intru insa in starea melodiei, in ritm si sound. vad o expozitie de pictura din care cel mult retin curentul ..numele autorilor e un adevarat chin ascult o emisiune sau citesc un ppt ... pe moment, ok. dupa o ora, pa! voi mai fi citit o suta de alte chestii intre timp si isi fac si ele loc... vad un film. actiunea sau ideea filmului si atat. de ani de zile vreau sa imi notez undeva filmele care m-au marcat - nu pentru mine, nu vreau sa le revad, am de vazut atatea noi, dar mi-ar placea sa stiu sa le recomand - sunt, insa, mereu in punctul in care zic "deja am ratat sute, ce sa ma apuc acum?" imi pro

nu inteleg de ce trebuie sa existe femei si barbati ... si nu a putut exista numai unul sau celalalt. sau ambele intr-unul. dar nu sub forma androginului pus in scena azi, e grotesc. ar fi fost mult mai usor de acceptat ideea ca tu te completezi pe tine insuti ... nu aveai decat a-ti dori sa ai grija de tine. dar ce-ar fi viata daca ar jongla cu experiente-"floare la ureche"? dar si asa ... cine stie ce povesti am fi inventat ca sa facem ca realitatea din targ sa para ca se potriveste cu cea de acasa suntem buni in a ne justifica efectele prin efecte si in a ne motiva cauzele prin cauze iar explicatia, daca nu e un delir boem, incepe cu "de-aia" si se termina cu "."

ochii care nu se vad nu se vad atat si nimic mai mult

nu cred in porunci, dispozitii, imperative, constrangeri si "ia de-aci!" asa ca pentru privirile care doar privesc inspre ... fara a vedea, o sa ma dizolv in compostul asta infect ... pentru ca finalul sa ma precipite si sa raman ca o depunere pe fundul multimii.

oare e bine ca devenim mai toleranti ... cu varsta? ca renuntam la avantul tineretii, ca nu ne mai dam cu capul de pragul de sus si de toti peretii  ca ajungem plafonati pe fondul educarii instinctelor dar si al formarii caracterelor si al trecerii prin viata, trairi, senzatii copii, adolescenti, adulti, batrani, copii aceasta ar parea ca e succesiunea oare intelepciunea este, de  fapt, imbogatirea sufleteasca pentru o reintoarcere sub forma de ... apa vie acolo de unde ai plecat si de unde ti-a pornit fiinta? curgi invers si atat?  

Gara de Nord, statia RATB, dialog: el (taximetrist): "Papuseeee, te duc acasa?" ea (pietoana): da. el, la fel de taximetrist: 20 lei ea, (i)luminata: pai e bine, stau departe! Ca un cre(s)tin plin de smerenie el intoarce al doilea obraz: atunci, de diferenta, urc. A doua zi de Paste imi confirma: Dumnezeu e mare si bun.

- cele mai bune din an sunt, parca, ouale mancate de Paste, zice mintea - o concluzie emotionala cu care pot sa ma impac, raspunde sufletul mijind un zambet intelegator.

oamenii care nu se pot controla in reactii si care ne apar ca labili psihic si emotional sunt cei mai sinceri sa nu ii judecam dupa demonii care la baga mainile in ochi ci sa ii apreciem pentru autenticitatea cu care nu renunta la a se lupta cu ei zi de zi, in vazul nostru, al tuturor.

realitatea este subiectiva, in mare masura de fapt in mare sau mica masura in functie de masura in care exista realitatea mea, realitatea ta, realitatea altuia... fara preaviz si cu finetea unui topor apar, brusc, acele momente in care vrei sa intreci orice masura in a nu-ti mai lasa fiinta sa se inece in realitatea de ieri, de azi, de maine si in a gasi o versiune mai buna a acestei lumi si a ta si poate o varianta mai linistita, luminoasa, echilibrata si mai putin schizofrenica de a-ti popula clipele si o gasesti intr-un autor de fapt intr-un orator ale carui vorbe au fost culese la un moment dat de niste unii nu citate, tigari sau maxime ci vorbit liber inregistrat si pus pe hartie si citesti, si citesti, si te regasesti citind, si te linistesti citind, si nu te mai saturi citind, si simti apropierea de ceva din ce in ce mai valoros citind, si te bucuri de niste concluzii citind, si te simti dintr-o data mai relaxat si mult mai cumpatat. in toate cele.

de vreo saptamana si ceva nu mai cred in nimic probabil asa se intampla cand crezi prea puternic in ceva ... iti pierzi echilibrul sau ma rog, ajungi intr-unul instabil deci iti pierzi echilibrul intreb, retoric si cu scop clar, in dreapta, in stanga, in mine, in afara mea, despre una, cealalta sau despre tot imi caut busola ... o am cu mine, dar nu mai cred ca imi indica nordul, cred ca s-a defectat in urma unei magnetizari fara precedent desi la cat de incapatanata sunt as tinde sa cred ca mai degraba s-au inversat polii pamantului fizica a fost inlocuita de chimie si ceea ce ieri era certitudine azi e praf spulberat de ...  o atmosfera densa a carei textura imi este complet necunoscuta o pipai cu privirea dar nu inteleg vad nimic simt vascos aud un tiuit enervant si ma doare nasul. "nu ti-l mai sufla!" da' e de la suflat sau pentru ca trag prea mult aer in piept? asta cred ca oxigeneaza prea tare creierul. mai bine nu. lucrurile in care

lucru mare greu de gasit de cei care au nevoie sa creada in ceva si in ei nu pot sau nu le este suficient, usor de oferit de cei care nu au nimic de pierdut si mai nou, considerata sinonima cu slabiciunea: cine are incredere se expune la un moment dat cineva si-a pus increderea pe masa in fata mea si, din nevoia de autenticitate fata de propria persoana, s-a dezgolit de orice prejudecati sau masti si a vorbit, vorbit, vorbit despre tot. despre totul propriu. goliciunea fizica e sotron de duminica fata de o astfel de experienta a existat o farama de multumire vazand ca cineva are atata incredere in mine, dar asta a fost la inceput si s-a pastrat mult la suprafata lucrurilor, ca exponent al egoismului amintit ... insa in straturile mai ascunse am resimtit o enorma responsabilitate si o imensa recompensa, in acelasi timp.  am simtit o incarcare pe care a trebuit sa o duc fara a mai avea deja de ales si o responsabilitate de a putea sustine increderea pe mai departe.

as vrea sa stiu cum se remonteaza o masinarie in care componentele zac  fara de suflare undeva ... fara trecut si fara stiinta sau memoria reintoarcerii *cineva trebuie să aibă grijă ca pe rafturile iubirii să nu existe produse expirate. teiubescul ar trebui să aibă garanție pe viață – dar ăsta e un teiubesc temeinic, de țară, tradițional. nu prea se mai fabrică azi. din cauză că pun în el tot felul de chestii neconforme, un teiubesc a ajuns să dureze azi între un minut și câteva săptămâni. apoi, trebuie înlocuit cu unul nou. un gest de tandrețe (o mână în păr, de exemplu) ar trebui să se consume doar pe moment, proaspăt. săruturile ar trebui să aibă o garanție ceva mai lungă dar din cauza factorilor externi (poluarea) și interni (stresul), termenele de valabilitate au devenit vagi – dacă citiți eticheta unui sărut scrie valabil până la următorul . un buchet de flori oferit iubitei durează la fel de mult ca acum o sută de ani. doar că acum florile durează mai puț

strategia dependentei este sa te faca sa crezi ca tu esti cel care domina

oare mie ce fericire mi se potriveste?

un film vazut recent mi-a adus aminte de cum imi faceam cort in casa, cand eram mica era locul meu de suflet, cazemata mea fizica si emotionala scopul nu era sa ma feresc ori sa ma ascund de alti oameni ci sa fiu singura. nu fara ei, ci doar cu mine puteam sta si cu ceilalti dar vroiam sa aleg eu momentele in care sa fiu acompaniata apropiam mai multe umbrele deschise si peste ele puneam un cearceaf sau o patura inauntru imi luam o veioza mica pentru a-mi lumina intunericul si stateam ma simteam in siguranta. era cald si ori de cate ori scoteam capul sau ieseam cu totul simteam o senzatie de frig ma obisnuisem la o alta temperatura decat cea a celorlalti pentru ca oricine putea sa imi ridice patura aveam grija sa le spun dinainte ca daca au nevoie de mine sa ma strige, dar sub nici o forma sa nu ridice patura stiam ca ma voi speria daca in intunericul-meu-luminat va intra cineva neanuntat nu de putine ori mi s-a atras atentia sa am mare grija ca poate

mult timp m-am intrebat cum ar fi sa fiu o gâză care sa misune discutiile si aerul altora sau un chibrit ars care sa locuiasca scrumiera in care comesenii isi aduna concluziile in-cenusite. pur si simplu sa stau sa ascult ce spune "gura lumii" nu vreau sa ies in evidenta si deloc nu vreau sa fiu "altfel" doar evit sa fiu la fel daca altu' face, de ce sa ii tin trena? lumanarea? sau isonul? e o diferenta intre cele doua. mare

am avut parte de multe surprize placute din partea necunoscutilor ... sau de la persoane de la care nu m-as fi asteptat in veci la ceva bun ... sau la un gest crestinesc asa cum am primit destui pumni imaginari de la oamenii cu care am impartit voit multe momente in viata. nimic nu e inchis in norme sau cuvinte-cliseu nu exista prieteni ci doar momente de prietenie si ele te pot surprinde cand te astepti mai putin e pacat sa iti inchizi increderea intr-o mana de oameni. sau si mai rau, intr-un singur om. ea, increderea, trebuie disipata si rezervata oricui vrea, poate sau simte sa faca uz de ea nu e de datoria celui care o detine sa hotarasca cui s-o ofere pentru ca nu are de unde sa stie cine o merita cu adevarat si pentru ca ar fi nedrept din partea ta sa incarci cu responsabilitate pe cineva care nu are nici un gand sa si-o asume cei potriviti increderii tale sunt o realitate pe care nu ai cum sa o afli mai devreme decat dupa. nu ai ce decizii sa iei inainte

azi am cazut. toti cadem, mai devreme sau mai tarziu. chit ca se intampla la sanius, la ski sau in casa, toti ne facem tandari la un moment dat. unii cad cu gratie. eu am cazut ca o mamaliga lipsita de echilibru fix in mijlocul unei intersectii ultra circulate de la Universitate. sau, cel putin, asa m-am vazut eu cu ochii mintii stiti secunda aia in care simti ca ai calcat stramb si anticipezi caderea pe care deja nu o mai poti controla, poti cel mult sa faci o cruce cu limba si sa te rogi sa nu ajungi tumefiat?  ei bine, am trait o astfel de clipa inegalabila in timp ce imi pregateam aterizarea cu moaca in mijlocul capacului unei guri de canal. brusc m-am trezit pe jos, cu plasa de cumparaturi ajunsa prin vreun loc nestiut si nelaindemana mie, cu ochelarii de soare zburati de pe nas, cu privirea in pamant - la propriu - cu picioare chircite sub impactul cazaturii si cu senzatia dezabuzata de tipul "nu, nu s-a intamplat asta". si stau acolo, nu ma pot misca. nu

vi s-a intamplat vreodata sa simtiti, inca de la primul contact cu o persoana, "uite un om pe care l-as putea iubi!" mie da si am avut dreptate ma gandesc frumos la trecut si la prezentul celor care inca mi-l mai ocupa ce nu stiu insa, este ca, daca odata infiripandu-se acest gand, sa nu cumva sa-mi fi autosugestionat urmarea lui gandurile nu se nasc fara noi si nici consecintele

“If it is right, it happens — The main thing is not to hurry. Nothing good gets away.” John Steinbeck

de inceput de saptamana sau o prima zi din restul vietii mele...  scara imaginează-ți că în fiecare dimineață pleci de acasă cu o scară la subraț. poți face ce vrei cu ea - s-o pui sub geamul cuiva ca să-i intri in suflet s-o folosești ca să urci cu privirea până în vârful copacilor sau chiar până la cer. poți să n-o folosești și să mergi cu ea la subraț toată ziua sau poți să cobori pe ea până undeva în adâncul tău. ți-am zis, faci ce vrei cu ea dar nu uita, diminețile, când pleci de acasă nu pleci cu mâna goală. ai o scară cu tine. preluare ivcelnaiv

esti un om de care m-as putea indragosti foarte usor atat de usor incat ar fi aproape nefiresc sa nu o fac dar esti mult prea ... indreptat catre sine incat sa poti intelege ca, desi stapana pe mine, voi vrea sa se aiba grija de mine atunci cand imi voi fi pierdut capul cu gandul la cel care esti sau poti fi asa ca nu ma voi amoreza ce cuvant kitsch-os! inainte sa cazi ("fall" in love), inca poti opta ... pentru colivia deghizata in libertate. ce mai inseamna a te avea cand nu ai cui sa ii fii companier? sa te ai ca sa ce?

traim intr-o societate care ne hraneste cu propriile noastre defecte si in fiecare zi suntem invitati la un festin in care ni se serveste aperitivul-stereotip, felul intai-paradigmatic, felul doi-prejudecata cu garnitura de balacareala si desertul-dulceago-kitsch-os. Totul asezonat cu picanteriile furibunde ale niste unora care ne invadeaza spatiul vital sub auspiciul ajutorului oferit pentru a iesi din ceva in care se doreste sa ramanem. lamaile ar trebui sa fie mai scumpe ... daca lumii ar invata sa i se faca greata de un astfel de show de doi bani. cand nu imi voi mai permite sa cumpar lamai voi considera ca incepem sa ne revenim.

dintr-un dialog cu un domn "nebun" (dupa litera medicinei) - Domnule, (este intrebat el), daca ati fi presedinte ce ati face? - Sa-nteleg ca pana acum nu am facut nimic? Nimic nu se compara cu aerul pe care il degaja oamenii liberi ... cu cei care, pentru ca au o viata interioara extrem de vie, nu risca sa devina obiecte ... 

nu trebuie sa ma promovez in fata cuiva sau sa ma pun in valoare cu vreo ocazie anume nu dar m-am gandit ce as face daca ar fi nevoie as apela la cineva care ma cunoaste bine sau mi-as face singura pauărpointu' ? nu stiu daca as apela la cineva intru totul, dar cu siguranta as intreba in jur multi vor crede ca as fi in cautare de confirmari. că ăsta e reperul lor. nu. altii vor crede ca am luat-o razna. nu. unii vor crede ca habar nu am cine sunt si ca poate trec printr-o criza. nu. intreb doar pentru a confrunta ce se vede din interior cu ceea ce trece de sticla. si n-as avea timp sa explic de ce as face exercitiul asta, cine se va prinde se va prinde.  adica mereu aceiasi.  as mai putea face ceva daca as avea banii pentru asta ori daca as intalni persoana care nu ar vrea bani as lega de mine un om care sa ma insoteasca zi si noapte si care sa ma urmareasca in tot ce fac si dupa doua saptamani sa isi dea cu parerea. sunt 100% convins

acum nu mult timp am decis sa incep o sondare in strafundul tuturor dulapurilor din casa ... si sa ma lepad de orice nu am purtat in ultimul an de zile desi as fi avut ocazia, orice sta pe raft doar pentru palmares personal si orice nu se mai potriveste cu stilul meu actual. si cand zic "palmares" ma refer, desigur, la cel al femeilor nebune care au sifonierele burdusite si "niciodata ceva de imbracat". am strans vreo unsprezece plase mari din care zece care au ajuns donatie pentru oamenii nevoiasi si una a ajuns la cosul de gunoi. tot ce am oferit a fost cu inima deschisa - din dorinta de a ajuta cum si pentru ca pot - si cu inima impacata - pentru ca tot ce am oferit a fost de calitate peste medie. azi eram in cautarea acelui "tricou de casa ... ala mai rau asa...".  nu aveam in cap unul anume, dar memoria cauta "unul din tricourile rele" si surpriza, nu mai era. pentru ca am pastrat cu mine doar optiunile pentru care as spune

"În limba ta Ţi-e dor de mama, Şi vinul e mai vin, Şi prânzul e mai prânz. Şi doar în limba ta Poţi râde singur, Şi doar în limba ta Te poţi opri din plâns." Grigore Vieru

"It is not the critic who counts; not the man who points out how the strong man stumbles, or where the doer of deeds could have done them better. The credit belongs to the man who is actually in the arena, whose face is marred by dust and sweat and blood; who strives valiantly; who errs, who comes short again and again. because there is no effort without error and shortcoming; but who does actually strive to do the deeds; who knows great enthusiasms, the great devotions; who spends himself in a worthy cause; who at the best knows in the end the triumph of high achievement, and who at the worst, if he fails, at least fails daring greatly, so that his place shall never be with those cold and timid souls who neither know victory nor defeat". (Theodore Roosevelt) exista zile in care este de zece ori mai important pentru mine sa am curaj decat sa inving si sunt din ce in ce mai multe zilele astea aproape ca incep sa formeze o viata "When living in very c

nu e usor sa metabolizezi amorul neimpartasit da, multi puritani si ingurgitatori mecanici de citate-cliseu ar spune ca amorul adevarat nu revendica si nu traieste pentru reciprocitate.  el doar este. da, este si lumineaza in jurul celui care il simte dar realitatea cea de toate zilele spune ca trebuie sa fii complet nebun sa poti iubi indiferent daca ochii pe care vrei sa ii vezi primii in fiecare dimineata si ultimii seara de seara se uita sau nu in directia ta. sa fii complet alienat (sau poate un buddhist iluminat) sa nu simti nevoia de a iesi din sfera platonicului pentru a gusta realul asa cum fiecare emotie (deci entitate mentala) are o reprezentare fiziologica, tot asa empiricul este cel care ne autentifica vibratiile sufletului practicantii meditatiei si a dezamorsarii vietii obisnuite in franturi alipite de fericire sustin ca dorinta este unul din oprelistile de baza in fata iluminarii intre a fi iluminat si probabil fericit si a trai sentimentul intentiei