Increderea

lucru mare

greu de gasit de cei care au nevoie sa creada in ceva si in ei nu pot sau nu le este suficient, usor de oferit de cei care nu au nimic de pierdut
si mai nou, considerata sinonima cu slabiciunea: cine are incredere se expune

la un moment dat cineva si-a pus increderea pe masa in fata mea si, din nevoia de autenticitate fata de propria persoana, s-a dezgolit de orice prejudecati sau masti si a vorbit, vorbit, vorbit despre tot. despre totul propriu.

goliciunea fizica e sotron de duminica fata de o astfel de experienta

a existat o farama de multumire vazand ca cineva are atata incredere in mine, dar asta a fost la inceput si s-a pastrat mult la suprafata lucrurilor, ca exponent al egoismului amintit ... insa in straturile mai ascunse am resimtit o enorma responsabilitate si o imensa recompensa, in acelasi timp. 

am simtit o incarcare pe care a trebuit sa o duc fara a mai avea deja de ales si o responsabilitate de a putea sustine increderea pe mai departe.

insa mi s-a aratat din nou adevaratul sens al iesirii din sine.

spun "din nou" pentru ca l-am incercat si eu acum cativa ani ...

toti vrem, manati de egoism, ca lumea sa aiba incredere in noi, pentru ca vedem in asta lauri, diplome si aplauze in fata camerelor de luat vederi.
ori a primi increderea cuiva te obliga la foarte multa ... sfiala, gingasie, atentie, sensibilitate, discretie.
cei - daca poti ajunge la plural - care au incredere in tine nu pot constitui un palmares! pentru palmares te duci la mall sau in club.

tentatia de zi cu zi de a judeca dispare automat si lasa in urma doar umbra a ceea ce inseamna ea cu adevarat: o jignitoare bascalie de mahala la adresa celui care ti se dezvaluie.

ar fi interesant un chestionar de "inainte" si "dupa" ce cineva a avut incredere in tine.

sunt curioasa cati s-ar mai inhama la asta

eu cu siguranta da, insa as sti ca numai acum as face-o in cunostinta de cauza.
pana cand toti vom ajunge in acest punct, "am incredere in ..." va fi doar PR superficial si indecent de preamarire.