1 + 1 nu da mereu acelasi rezultat

realitatea este subiectiva, in mare masura

de fapt in mare sau mica masura

in functie de masura in care exista realitatea mea, realitatea ta, realitatea altuia...

fara preaviz si cu finetea unui topor apar, brusc, acele momente in care vrei sa intreci orice masura in a nu-ti mai lasa fiinta sa se inece in realitatea de ieri, de azi, de maine si in a gasi o versiune mai buna a acestei lumi

si a ta

si poate o varianta mai linistita, luminoasa, echilibrata si mai putin schizofrenica de a-ti popula clipele

si o gasesti

intr-un autor

de fapt intr-un orator ale carui vorbe au fost culese la un moment dat de niste unii

nu citate, tigari sau maxime

ci vorbit liber inregistrat si pus pe hartie

si citesti, si citesti, si te regasesti citind, si te linistesti citind, si nu te mai saturi citind, si simti apropierea de ceva din ce in ce mai valoros citind, si te bucuri de niste concluzii citind, si te simti dintr-o data mai relaxat si mult mai cumpatat. in toate cele.

apoi iesi pe strada si constati ca lumea te crede nebun

"tu nu mai traiesti in lumea reala!", auzi ingrijorarea oamenilor dragi

expunerea parerii oricum comporta un risc

dar de cand te-ai ridicat sufleteste de la solul rationalului colectiv parca s-a cascat un gol pe care, shit!, ai uitat sa-l umpli.

un ecart pe care ai uitat ca aerul nu il va cruta lasandu-l in vid

si-l va ocupa imediat

tu te inalti, dar dupa tine vine aerul....aerul care pe tine te tine deasupra dar care comunica si cu realitatea de la sol

si astfel, cocotat pe un nor privesti debusolat in jos inspre cei cu care vrei sa continui relationarea

dar nu mai ai cum

ei nu au scos capul din ceata josului

si iti apleci privirea

nu-i vezi

dar stii ca sunt acolo, dedesubt

si "tu nu mai traiesti in lumea reala" devine un cazut din pat

care te loveste cu capul de parchet si iti zice "nu mai incerca sa fugi de lumea in care vrei sa continui sa traiesti!"

lumea aia imperfecta este cea in care linistea, desi greu de obtinut, este mult mai valabila decat in cel mai indepartat desert

inaltare, nu ridicare

asa ca las semnul de carte acolo unde m-a adus lectura pana acum

si nu imi voi mai calibra mecanismele interioare

mi-e teama

de esecul de a reusi sa ma rup de lume

dar nu arunc cartea

e bine sa-ti lasi optiunile la indemana