nefericire

nu e usor sa metabolizezi amorul neimpartasit

da, multi puritani si ingurgitatori mecanici de citate-cliseu ar spune ca amorul adevarat nu revendica si nu traieste pentru reciprocitate. 

el doar este.

da, este

si lumineaza in jurul celui care il simte

dar realitatea cea de toate zilele spune ca trebuie sa fii complet nebun sa poti iubi indiferent daca ochii pe care vrei sa ii vezi primii in fiecare dimineata si ultimii seara de seara se uita sau nu in directia ta.

sa fii complet alienat (sau poate un buddhist iluminat) sa nu simti nevoia de a iesi din sfera platonicului pentru a gusta realul

asa cum fiecare emotie (deci entitate mentala) are o reprezentare fiziologica, tot asa empiricul este cel care ne autentifica vibratiile sufletului
practicantii meditatiei si a dezamorsarii vietii obisnuite in franturi alipite de fericire sustin ca dorinta este unul din oprelistile de baza in fata iluminarii
intre a fi iluminat si probabil fericit si a trai sentimentul intentiei si al dorintei de a "pune mana" pe propria-mi viata, cu siguranta as alege varianta care in fiecare zi imi gasesc un nou sens in a trai si a iubi: impartasirea cu cineva drag.
a sta cuc, iluminat si integrat in absolut fiind, nu e cea mai sexi perspectiva pentru mine

o viata traita in imaginar, surpriza, este chiar o succesiune de zile imaginare!
nu spun sa traiesti egoist si sa iti doresti inchiderea intre gratii a celui iubit
spun doar sa ii daruiesti aripi pentru a zbura, radacini pentru a se intoarce si motive pentru a ramane*

a iubi nereciproc este echivalentul unei mase copioase in fata careia stomacul este complet dezarmat si careia nu prea stie sa ii faca fata

si atunci incepe sa ceara ajutoare de la intregul sistem somatic … in speranta ca alaturi de aliati va putea ‘imblanzi’ mai usor bestia.

si de regula aceasta speranta moare ultima

de regula...

*Dalai Lama