vaiet

de vreo saptamana si ceva nu mai cred in nimic

probabil asa se intampla cand crezi prea puternic in ceva ... iti pierzi echilibrul

sau ma rog, ajungi intr-unul instabil

deci iti pierzi echilibrul

intreb, retoric si cu scop clar, in dreapta, in stanga, in mine, in afara mea, despre una, cealalta sau despre tot

imi caut busola ... o am cu mine, dar nu mai cred ca imi indica nordul, cred ca s-a defectat in urma unei magnetizari fara precedent
desi la cat de incapatanata sunt as tinde sa cred ca mai degraba s-au inversat polii pamantului

fizica a fost inlocuita de chimie si ceea ce ieri era certitudine azi e praf spulberat de ...  o atmosfera densa a carei textura imi este complet necunoscuta

o pipai cu privirea dar nu inteleg

vad nimic

simt vascos

aud un tiuit enervant

si ma doare nasul.
"nu ti-l mai sufla!"
da' e de la suflat sau pentru ca trag prea mult aer in piept? asta cred ca oxigeneaza prea tare creierul. mai bine nu.

lucrurile in care crezi, pe care le sustii, pentru care militezi argumentat, privitor la care nu ai nici un dubiu si care isi urmeaza cursul firesc, se imprastie asemenea unui glonte in mai putin de o fractiune de secunda.

habar n-ai ce te-a traznit ... iti vine sa ii zici dezamagire. ntz, parca nu asa se simtea

tristete? pe-aproape
revolta? nu.

amaraciune? mm.nu.

amar? mai da.

catranire? si mai da.

pe de o parte
un moment greu in care nu vede stanga de dreapta si povetele pe care le auzi de la cei dragi seamana cu povetele pe care tu insati le-ai dat acum ceva timp
ce s-a intamplat? ti-ai uitat sfaturile? nu mai crezi in ele? te-ai retras in spatele lor si traiesti o alta realitate?
ce auzi de la altii parca e un deja vu usor parsiv care se uita si zice "mai tii minte cand credeai si tu in asta?"
si partea ciudata este ca si acum crezi ... doar ca te miri ca se aude din glasul altcuiva in loc sa fie un produs al mintii tale
care minte?

si pe de alta parte
o stare de-ti vine sa tragi universului palme pentru ca nu te lasa in pace sa iti rumegi concluziile la care nu ai ajuns usor
de ce dupa lupta nu vine si un moment de merit?

atata ti le freaca si ti le intoarce pana ajung somoiog si ti le scuipa intre ochi "na, de-aici! sa mai incerci tu sa fii sigur in haosul asta!"

of...da, nu-i mai bine sa respiri si sa te uiti intr-un punct?
zilele ar trece mai lin si armonia ar fi ... ar fi.

cica "las-o sa curga!"
ce sa lasi, nene, sa curga, pe inghetul asta?
la temperaturile pe care le avem acum totul e bocna, stam unii mai sticlosi decat ceilalti si totu-n jur e un muzeu de felii de apa
serios, acum!

nu stiu cum sunt crizele de nervi ... depresiile, angoasele si atacurile de panica. dar cu siguranta ulitele zilelor pe care merg acum desculta n-au fost de tare demult atat de pline de bolovani

altfel viata e tare faina. zau! 

stiu ca ulitele nu tin o viata

mereu sa trezeste cineva sa toarne asfalt

dar acum ... fara vlag.a.
si cu un simt vag al unei ruptur_i
un zgomot surd care ma face sa cred ca ce ma tine laolalta este cel mai mare organ al corpului: pielea.
ea ma aduna acum.
inima? o biata pompa actionata mecanic de simt. de bunul simt.
care cu cata precizie presuriseaza totul!
ma constat in continuare biologic si deslusesc profundul rol al corpului fizic: acela de a tine optimismul, tristetea, jocul, urletul, nebuniile, demonii, zumzetele, sinapsele, behaiturile mentale, gingasiile si soaptele ... intr-o umbra mai mult sau mai putin de dimensiunea reala, in functie de pozitia soarelui pe cer.
la ora 12:00 esti cel mai mic. aproape te reduci la absurd si ... toate cele dinauntrul tau ar trebui sa fie aliniate.
esti tuguiat.
cel mai tuguiat.
o stalactita sub soare.
esti sloi incalzit
in medie, ai temperatura suportabila

in mod cert ar trebui sa ma bucur
pentru ca dupa o perioada din asta nu poate veni decat o perioada de plictiseala.
in care te intrebi "ce dracului a fost asta?"
nu?
da, clar! o sa ma bucur.
a, acum? se filmeaza?
hai, va rog io taiati, n-am fost atenta...si iar am ratat prezentul.