RALUCA MIHĂILĂ

      Stau si ma gandesc ... Nu, stau si ma intreb daca pentru a ajunge la o anume intensitate emotionala este NEVOIE sau nu sa te astepti sa simti ceva.       Nu cumva totul este mai real si mai intens in cazul evenimentelor improbabile, neasteptate si imprevizibile?       Cand te astepti, iti doresti sau speri la ceva anume, parca - fie oarecum traiesti deja senzatia, dar in paralel cu realitatea - fie esti intr-o continua testare a realitatii si esti excesiv de atent la fiecare detaliu pentru a vedea daca rezultatul dorit se apropie - fie faci tot posibilul sa indrepti destinul celor implicati in dorinta, inspre rezultatul dorit       Si probabil mai sunt n variante, dar nici una nu implica ceva suta la suta autentic.       Cand speri viciezi deja caile Domnului. Strici jocurile. Te bagi unde nu-ti fierbe oala. Tu trebuie sa fii un eminent jucator in viata, unul care loveste mingea, o paseaza, o dribleaza, o baga in poarta in mod FIRESC. Nu sutezi ca fraieru' spre poar

Ma bucur la achizitia unui bun de lux. Ma bucur cand ma pot bucura de natura si de capriciile ei. Ma bucur cand primesc o privire afectuoasa de la o persoana la care tin. Ma bucur cand intalnesc ochii sufletului-pereche. Ma bucur cand dintr-o pereche de ochi mi se transmite incredere. Ma bucur ca vad, cand simt, cand aud, cand miros, cand ating ceva. Ma bucur cand imi impart tacerea cu cineva cu care nu este nevoie sa vorbesc. Ma bucur cand imi impart bucuria cu cineva care mi-o intelege. Ma bucur cand am cui sa-i spun ca ma doare, fara a ma teme vreodata de santaj emotional. Ma bucur cand simt ca imi apartin.       Ma bucur ca exista atatea paliere de a te bucura, de a simti emotie, de a trai intens.       Fiecare bucurie insa, cu viata ei utila si cu propria perioada de amortizare.       Unele din ele - cele mai binevenite pentru majoritatea dintre noi - NU au NICI UN FEL de consecinte nefaste dupa ce tocmai s-au amortizat: primele doua. Ceea ce e bine. Restul, de la agonie la pr

Stiti cum e cu invidia de sine? ... cam ca atunci cand observi la alta persoana semnalmente clare ca intelege un fenomen la fel de bine ca tine, ca gandeste la fel ca tine, ca simte la fel ca tine, ca traieste la fel de plenar ca si tine... Simti ca undeva, pe parcurs, se risipeste o resursa... Iti vine sa te iei la tranta cu tine insuti si sa ii* soptesti in ochi "las-o mai moale, faci o copie din autentic! Nu ne dubla, originalul nu se oglindeste niciodata!" Sosie fizica. Sosie emotionala. Sosie intelectuala. Sosie sufleteasca. Sosia sosiei tale. Daca ar fi vorba de un articol de marochinarie, ar fi simplu sa-i verifici veridicitatea, ii dai foc si vezi daca arde. Dar ce faci cand ajungi fata in fata cu propria mutra, cum descoperi autenticul? Procedezi la fel? *ca si cum ti -ai sopti tie

Succesiune de scopuri a caror valabilitate nu depaseste 24 de ore. Fiecare rasarit de soare te gaseste altfel. Fiecare apus la fel. Macar teoretic si (poate chiar) dezirabil. Vreun sens sa iti asumi "riscul" unei viziuni dincolo de perechea de azi a rasaritului-apus ? De ce sa nu lasi finalul deschis? Astfel incat totul sa poata fi orice si invers...

      In rastimp ...        Mai ca-ti vine sa sudui viata cand vezi ca din tot ce ii oferi tu primesti in schimb o unghie. Si si aia in gat. Macar de ti-ar intinde un deget intreg...       ...de fapt problema nu ar fi ca nu-ti intinde un deget ci ca nu ti-l intinde pe cel la care te astepti. Uneori chiar ai impresia ca ti-l intinde a sictir si peroratie peiorativa pe ăl din mijloc. Si te intrebi "de ce?", "ce-am facut sa merit asta?","cum de poate sa isi bata joc de mine?", "de ce totul este atat de nedrept?" blah-blah-blah-bleeeah! alaturi de alte stupizenii penibile cu care incercam sa inghitim dintr-un foc verbal trei placebo-uri: pe cel care tine loc de "nu stiu ce sa fac mai departe", pe cel al lui "tind sa regret ce am facut pana acum" si pe cel denumit "nu poate fi vina mea". Cele trei pastile s-ar rezuma in pilula "deformarea sinelui  intr-atat incat sa-mi devin acceptabil mie insami" al carei p

Doi isi vorbesc pana vor tacea pana vor vorbi din nou pana vor tacea pana vor vorbi pana vor tacea...Nu exista "doi" fara o alternanta reciproca. Este cu putinta a se potrivi vreodata afirmatiei "Te iubesc" un raspuns de tip "Multumesc"? Sau ramane genul de intrebare la care daca nu poti reciproc á atunci taci (dracului) din gura si lasi raspunsul in aer in loc sa faci un pamflet trivial dintr-un sentiment strain tie?

Ne-cuvintele "Cuvintele patrate nu intra in urechile rotunde" (A.G.Radu) "Jocul de cuvinte este un pistol descarcat la ureche,  nu o pana menita sa gadile intelectul." (C.Lamb) "Cuvantul rostit trebuie sa fie asemenea rubinului, mic, dar de mare pret. Cat timp nu ai vorbit, cuvantul a stat in puterea ta, de indata ce l-ai rostit, el te tine sub puterea lui". (Abu Shakur Balkhi).  "Cuvantul din limba,  cel mai greu de pronuntat si de pus la locul potrivit, este "eu". (Alfred de Vigny). "Toate cuvintele lumii nu fac altceva decat sa descrie stangaci perfectiunea asurzitoare a tacerii". (A.Trifu)  "Cuvintele sunt lacrimile  celor care ar fi vrut atat de mult  sa planga si nu au putut" (L.Blaga)

Cu cate lucruri despre care sustinem ca "nu conteaza" pentru noi venim in contact in mod constant in viata? Exista asa ceva, o necesitate de care sa nu avem nevoie ? Daca raspunsul cuiva este "da", a fost pacalit frumos :) fie ca urmare a unei selectii umane proaste, fie ca urmare a unei proprii pacaleli lansate anterior si care si-a gasit razbunarea.

Oare, in medie, cate puncte de inflexiune are o viata de om?  Cati oameni sau cate evenimente ne pot deriva intr-un  punct ? ¿ Si la cate  abateri standard conform  liberului nostru arbitru  avem dreptul Cati de eu insumi ™ putem observa cu adevarat cand ne uitam in jur? Totul absolut totul este o infinita sinuozitate. Un nesfarsit urcus urmat de o coborare. O panta care poate fi oricand o rampa.   Ce vezi, "un" infinit sau o masca?                                                                                       æ        æ                                           æ  

Chiar daca nu mai este rupt, osul inimii nu se va  resuda niciodata exact in acelasi loc. Nu vei mai fi niciodata  acelasi de dinainte de impact , vei incepe si te vei reincepe  de la un nou "zero", alaturi, deja de acum, de o diferentiere  morfologica implicata de aceasta fisura congenitala. Diferenta dintre un os rupt si o fractura? Liantul osos. Care indica, desi prin expunere fata de mediul extern, legatura intre "partile despartite" abrupt, dar totusi INCA nu de tot.

      De parca ar avea vreunul dintre noi aripi ... Curajul este frica dupa ce si-a spus rugaciunile!             Imi plac atat de mult adevarurile rostite in gluma! Fac mai mult decat insusi continutul lor ...       Gasesc o mare desfatare in a-i descuraja din start pe cei care considera ca doar dupa o sesiune clasica de periaj  : - as fi capabila si/sau dornica de a oferi - ar fi pasibili de a primi de la mine       mai mult . Bine, as putea foarte bine sa dau lectii de tipul "Pentru un periaj corect, folosiţi mişcări scurte, uşoare, cu mare atenţie la joncţiunea dentogingivală, si mai ales la zonele din spate ...Concentraţi-vă pe fiecare zonă de periaj..." si asa mai departe :) . Dar prefer si ma bucura nespus sa transmit mesajul: " Este pacat sa te vad irosindu-te, stimabile! Orice ai face, mai mult nu meriti!"  Simt ca as jigni jurul meu cu mine daca mi-as conditiona actiunile fata de cineva de eventualele "cersetorii' camuflate in osanale fals

De ce nu exista o setare existentiala, o reglare de fond umano-terestru, care sa nu permita unui suflet sa se ataseze si sa ramana atasat de un alt suflet care i-a facut rau? Sa fie oare aceasta o "scapare" a universului? Dar parca totusi nu-mi vine a crede ca universul ar putea fi imperfect.

Ca si cum ai vorbi ... catre undeva ... catre in sus: Can we pretend that airplanes In the night sky Are like shooting stars I could really use a wish right now Doar stim ca atat in adevar cat si in prefacatorie incape muuuuuulta subiectivitate. Si ambele se rezuma la cum sunt privite. Sunt ca niste dorinte... cu reactie . Care se prabusesc la pamant. Precum mor albinele cand isi cedeaza acul. Prin indeplinire iti trimit un feedback, iar cand te ignora iti semnaleaza ca habar nu ai pe ce lume esti. as vrea sa vad stele cazatoare ... reactionand. Putin, cateva clipe... hai, cel mult cateva zile pana EKG-ul redevine sinuos si nu mai plictiseste prin cursivitate. Cu multumiri.    

"E nevoie de o oarecare  singuratate ca sa  te poti primi in vizita"*. Si dupa cina, Da! Fa-ti onoarea de a te invita la dans si incearca sa fii cursiv in miscari si sa nu te calci pe degete! Valsare pe ritmuri de "tine insuti" sau cand revelatiile te dau pe spate *M.Dobrovolschi-24fun

Cand are prea multa libertate, omul, in loc sa zboare, isi leaga aripile, iar cand nu are libertate, zboara in cercul lui limitat inchipuindu-si ca atinge infinitul. Nu pot fi atat de crud incat sa ma razbun pe tine pentru ca nu mi te dai si totusi...o fac mereu. Te vreau a mea. Traim de atata timp degeaba. Nu ti-e dor de aer curat? Cat mai ai de gand sa respiri mocirla? Mi-e atat de dor de tine si am atata sete de firesc! Cand simti ca poti sa lasi un om sa te locuiasca, iti asumi imprevizibila si desavarsita suferinta. Stii ca oricand, in orice fractiune de respiratie, omul acela poate sa bata in tine piroane si tu trebuie sa il lasi, sa nu fugi, sa nu te ascunzi, sa nu-l scoti afara din tine. Iubirea nu inseamna sa-ti lasi sufletul sa fie un teren de joaca pentru nebuni, ci un ring de dans unde nu ai voie sa te opresti, unde trebuie sa rezisti pana la capat indiferent de muzica pe care o auzi, indiferent ca iti place sau ca nu iti place, ca ai obosit, ca iti este frica...In infin

:)

      If you were to live forever, what would you live for?       But we don't live forever. And we all do owe a death, as they say. Within our temporal limits we share a whole bunch of fears which otherwise, in the scenario of an infinite life, we won't be able to feel anymore. And fear is, although not always very clearly from the start, a goldmine. Because   You will never fear what you achieve when you  try .       Fear gives you courage.           In an infinite life there would be no fear, no prioritization of facts and actions, no need for choice, a very probable terrible waste of time, and ultimately, no courage. Accidentaly on purpose        Still, it's worth a shot: If you were to live forever, what would you live for?

      Ma uit de jur imprejur. Si oricat as incerca sa nu, reusesc in mod constant sa imi sustin cu argumente foarte solide concluzia la care am ajuns demult si pe care incerc sa o neg. Criticam tot ce ne iese in cale, barfim, ii inghiontim pe ceilalti cu vorbe si fapte reprobabile, purtam mastile asfaltului pe care calcam zi de zi indreptandu-ne spre "cine stie?", avem mutre îngalate de griji, temeri, secrete bine pazite si remuscari, dam din cap a "ţţţ, ţţţ, ţţţ" cand vedem "tineretul stricat din ziua de azi", nu ne respectam batranii pentru ca noi suntem tineri si traim pentru viitor si banii, banii, banii, banii de acum, nu ne gandim la valorile autentice pentru ca nu mai stim care sunt ele, iar daca cineva incearca sa ne indice reperele, dam cu ei de pamant cu un batjocoritor "Ce, mah! Ma inveti tu pe mine ce am de facut? Ti s-a urat cu binele sau ce?", vorbim urat, ne lasam corupti si devenim stantajabili daca ni se promite putin "os&qu

Ati urmarit vreodata transformarea celor mai dure aliaje in ceva ce nu pot fi niciodata fara "ajutor" extrinsec:  adica in lut, smoala, chestii care curg? Ati observat cum sunt invaluite de caldura, cum ele insele invaluie caldura, cum se creaza o comunicare a regasirii unor stari de agregare la inceput diferite dar care in final vor ajunge impreuna la temperatura optima? Ati observat cum dupa aceasta transformare redevin c eea ce au fost plasmuite de natura sa fie: aliajele cele mai dure? Esti cine esti, iti constientizezi limita, apoi asimilezi informatie si etici in noul tau sine buretos care daca nu ai fi, nu te-ai mai povesti! Degeaba esti cine esti fara a incerca sa fii din cand in cand altfel. Adica sa imprumuti din ce vezi in jur, sa asimilezi informatia pe care o poti percepe prin toti porii, prin toate simturile. Si apoi sa stii cum sa te auto-traforezi. Cand insa nu ai termen de comparatie preceptele absolute de tip "adevar", "falsita

in as how to treat life and pretty much respect your own self... "You do not assume, you do not trust. Not anyone, not even me . Cynicism is sanity " .

Soare captiv*       ...daca ne-am lasa viata la latitudinea unei aruncaturi de zaruri? Ce-o iesi, aia facem cu viata noastra. Lasam doua cubulete numerotate de la 1 la 6 sa ia toate deciziile pentru noi si singura hotarare pe care trebuie sa o luam noi este cat scuturam zarul ala in mana pana il lasam sa ne indice "calea". Poate ca ar fi mai simplu pentru noi, este ca si cum am avea mereu o singura optiune.  Si ce poate fi un pol al inspiratiei mai (non)profund decat acela in care fiecare decizie este foarte simplu de luat si orice nehotarari, dezbateri interioare, freamate si zvacniti cerebrale inutile ar fi eliminate?       O tema dezbatuta de cartea "Intoarcerea omului-zar" de Luke Rhinehart. Interesant. Dar imi reconfirma faptul ca viata este buna in forma ei actuala, chiar daca epoca acestui capitalism absolut nebun incearca sa mortifice optiunea individuala, aceasta reprezentand notiunea si slabiciunea numarul 1 pe care oamenii de marketing o speculeaza

A nu subestima niciodata puterea unei primaveri in suflet!   picaturi de suflet

      Ca si cum simti ca te apasa peretii fiintei tale. Din stanga, din dreapta, din fata, din spate, de jos si de sus. Din toate directiile simti presiunea fizica a constructiei care esti. Si nu te poti adaposti decat fugind in tine insuti, in strafundul cel mai dinauntru al tau si facandu-te mic mic mic mic mic. Pana cand peretii se apropie intre ei atat de mult incat aproape se ating; dar nu inca. Te mentin pe tine, cel mic mic mic mic mic, drept liant pentru ca fara tine soarta lor ar fi a unui acoperis ancorat in vazduh.

Cum gaseste fiecare pastila calea catre sursa durerii si catre "beleaua" din corp? Cum stie ea sa ajunga exact unde trebuie fara sa se rataceasca*?            Ati avut vreodata senzatia de "Oare ce a fost in mintea mea cand am facut asta?" pentru ca apoi, dupa putin timp, sa inceapa reconstituirea mentala a scenei premergatoare deciziei si totul sa reprinda contur logic? Te pui singur la indoiala, fara sa vrei, si apoi te reconfirmi. Sau indrepti, daca este cazul, ce este de indreptat. Esti propriul tau medicament. *sau sinonimul disclaimer folosit pentru aceasta ratacire este "efect advers"? :)

Pentru ca stiu ca de pe jos, de pe podea fiind, nu te poti uita decat in sus; si nu intotdeauna fara chin, reusesc sa fac asta. Pentru ca eu beau, nu citesc, Cosmopolitan. Pentru ca imi respect parintii mai ales atunci cand le recomand, cu delicatetea unei cirezi de vaci alergand, sa ma lase in pace pentru ca sunt nervoasa. Si mai ales, pentru ca nu ii jignesc niciodata. Pentru ca nu sunt indiferenta. Pentru ca daca totusi sunt, o fac din convingerea ca ceilalti asta merita sa primeasca, nimic. Pentru ca daca sunt sunata la 2 noaptea de cineva care are nevoie de mine ma dezmeticesc incet, intru in panica si ma enervez ingrozitor gandindu-ma ca n-o sa gasesc taxi, toate in timp ce ma imbrac si ma pregatesc sa ies din bloc. Pentru ca ma fortez sa imi fac curaj sa cer la randul meu ajutor cand simt ca nu mai pot. Nu reusesc, dar imi place ca nu renunt sa incerc. Pentru ca imi plac florile in orice forma, si pentru ca la fiecare fir viu primit ma emotionez si rosesc. Pentru ca nu cr

Cum dai tacerii glas si cum transformi vocea in liniste? Cum te apleci cand trebuie sa inaintezi in panta si cum te uiti in sus cu gatul frant? Cum minti cand adevarul nu-ti convine si cum spui adevarul cand nu-ti vin in minte decat minciunile varsate de guri cu chip de prieteni? Cum te dezici de semidocti cand esti unul dintre ei si cum transformi un gand sublim si genial intr-o fraza pe intelesul tuturor? Cum zbori cand nu exista aripi si cum ramai infipt in realitate cand esti usor ca un balon intr-o camera fara gravitatie? Cum te ridici cand tot razboiul din jurul tau te indeamna sa stai pironit la pamant si cum te inalti din micimea celor care te tin de cap? Trebuie sa inveti sa le faci pe ambele din oricare duet, altfel stai in drumul unei line si firesti curgeri a materiei. Vii.

      Este cea in care ti se confirma, o data in plus si cu o oarecare constanţa de ceas elvetian, corectitudinea alegerii de a te fi pus la pastrare in sufletul cuiva drag...Si aceasta indiferent de spiţele si forţele centrifuge cu care esti sau este ademenit de roţile sorţii ...

      La metrou. Jos adica, pe culoar. Stau, astept sa apara, astept, astept, vine.       Fain, ma urc plina de bunadispozitie. Dau de o aroma putifera care ma inspira sa ma dau jos la urmatoarea statie (nu sunt sensibilo-schimonosita de felul meu, dar credeti-ma!, putifer este putin spus pentru a descrie oroarea olfactiva).       In fine, astept cu nerabdare sa se deschida usile la urmatoarea statie, cand aud in spatele meu o voce de  El:  Ce faci, iubita? La multi! Ea:  Salut, iubita*! Sa fie! El: Nici sa fi zis o matanie nu dadeam azi de tine! Uite! (nu stiu ce a urmat dupa uite, pot doar sa deduc) Ea: Woooow, frate! Si ti-ai luat d-astia? Nebuno*! El: Am vrut sa-mi iau dar nu am gasit culoarea care sa mearga cu pupila, asa ca am mers pe Dolce & Gabbana. Am dat 185 dolari, totally worth it! Ea: O, ai iesit bine, bre! Eu am dat ceva mai mult data trecuta cand am ajuns pe acolo dar anyway , sa ii folosesti sanatos. El: Mah, pentru niste ochelari si hai sa zicem si marca treaca-mea