viata de apoi

este foarte interesant cum principiul feedback-ului, al acelei confirmari sau infirmari de atitudine din partea celorlalti, de la valoarea constructiva pe care a avut-o atunci cand a fost gandita initial, devine un instrument de autojudecare si chiar de penitenta inutila a sinelui

de ce?
pentru ca numaram cate like-uri primim pe fiecare blestemata de poza sau postare despre care noi credem ca valoreaza o lume, dar despre care ceilalti raman indiferenti
pe care noi am înrăma-o si am pune-o la capul patului ca pe un crez, in timp ce altii trec pe langa ea fara sa le tresara o geana.
pentru care noi am fi in stare sa spunem ca este cea mai buna versiune artistica a noastra, pe cand sufletele triste ale acestei lumi, nu-i asa, ar opina printr-o manifestare tribala ca "bueah, ce guno' ".

ne doare
ne doare rau
ne indoaie de la solduri, ne apasa oribil pe lombar si pune presiune pe cervicala
pentru ca nu primim confirmarile dorite
confirmarile necesare
confirmarile utile

utile cui?
bata-l vina, ego-ului
ale aluia mic si costeliv de resufla greu*
si de fapt nici macar lui

haide sa nu ne mai amagim
si sufletul are nevoie de confirmari
si incă de câte!
de confirmari ca nu e singur intre atatea ego-uri flamânde de continut, de sens, de non-ambiguu

feedback-ul, de fapt si de drept, nu are rolul de a ne confirma ce credem despre noi, ci mai degraba despre a ne ajuta sa credem mai mult decat am putea sa arvunam mental prin fortele proprii
pentru ca daca am putea gasi puterea de a crede suficient in cine suntem, nu am avea nevoie de adepti cu chipul lui Dumnezeu sau de chipuri cioplite.



* preluare