RALUCA MIHĂILĂ

- iti place sa fii privit! - poftim? - iti place sa fii privit? - ah, nu stiu. de ce intrebi? - pentru ca, vazand ca te privesc eu, am constatat ca faci mai multe miscari si gesturi decat ai face daca nu te-ai sti sub lupa - de unde stii? - pentru ca te-am urmarit si fara sa stii. - de ce? - ca sa pot demonstra insolenta vanitatii celui care stie ca are admiratori ... sau cel putin urmaritori. ambele tribune hranesc orgoliile neimplinite. - stii ca a-mi spune asta acum, aici, asa, tine de ... - propriul meu orgoliu, da. - pai cum vine asta? - nu am spus niciodata ca sunt perfecta.

- te rog sa nu facem un copil - de ce nu? - suntem deja destui care suferim din aceasta poveste ... hai sa nu mai adaugam un nou sufletel la acest supliciu emotional - bine, ai dreptate - deci imi confirmi? - ce?

nu stii cu adevarat cine esti sau cine poti fi decat cand ajungi sa afli cand ajungi sa afli? nu stii habar nu ai auto-oglindirea te loveste in momentele in care te astepti mai putin  dar te poate paste oricand sa constati ca in ciuda perorarii despre toleranta sau a discursurilor teoretice despre intelegere si comunicare, esti doar un negociator brutal de pozitii de forta intr-o maniera care nu are mama si nu are tata sa vezi ca in ciuda intelegerii profunde a lumii, totusi nu gasesti resorturile pe care le vrei de la altii, de a rezona cu situatiile prin care trec ceilalti si care, poate, doar poate!, sunt mai ingrate decat situatia ta da' ce conteaza? tu suferi, lasa-i pe muritori. dar cine judeca gradul de greutate prin care trece unul sau altul? cine stabileste prioritatile pe care cutare femeie sau cutare barbat ar trebui sa le aiba in fata altei cutare femei sau altui cutare barbat? cine face departajarea? si pe ce criterii? ori de cate ori am reusit (cu sau f

Ce ți-ai fi dorit să ți se spuna când erai copil?

Cat de subtil reușește să fie patriarhatul ... și ce discurs atent gândit apare din spatele ușilor închise ale unei fatise tolerante egalitariste!

ca orice om care vrea sa se inteleaga pe sine in cel putin aceeasi masura in care se raporteaza la inconjuratatile sale, m-am intrebat ce ii face pe oamenii care se iubesc sa se indeparteze unul de altul. o astfel de expunere ar fi lunga, discutabila si desigur, cu drept de apel din partea oricui a facut cel mai mic gest autentic de dragoste. stiti acele drumuri pe care, daca nu merge nimeni suficient de mult timp, ajung sa fie napadite de buruieni pana la nivelul la care ai putea crede ca, de fapt, nu a fost niciodata nimic acolo? omul sfinteste locul si amana entropia. constiinta de sine si acceptarea iubirii in forma in care ti se reveleaza ea (nu in cea in care ti-ai dori sa o preschimbi) fac culoar si previn ofilirea sufletelor.

Cred, într-adevăr, că în fiecare lucru exista o fisura care permite luminii sa pătrundă.

de nevoie, am folosit cateva luni de zile un computer Apple sigur, nu mi-a fost la indeamana dupa zeci de ani de Windows, dar cand trebuie, accepti si alt sistem de operare mai cu seama daca se vorbeste despre el la superlativ. la o prima impresie, totul diferit mare amalgam de informatii si neconcordante ... ... printre care si lipsa stergerii de la stanga la dreapta (delete). Apple are doar backspace (stergerea de la dreapta la stanga). Windows sterge in ambele directii. Pentru ca mi-a crapat un laptop care folosea Windows (nu dau firma pentru ca ar fi jenant sa o anunt in aceeasi propozitie cu cauza care a facut laptopul sa crape), am luat in calcul varianta achizitionarii unui MacBook. Doar ca scump. Si nu e o perioada tocmai buna, asa ca nu. Astfel ca am luat un nou Windows. Desi scriu mult si ai zice ca obiceiurile de tastare nu se modifica in timp, nu mai am automatismul de a folosi Delete (stergerea de la stanga la dreapta). Am senzatia ca imi ajunge Backspace.

Guilt is a way to discharge discomfort and pain. Asa spunea Brene Brown intr-unul din TedX talk-urile ei. Si da, cred ca ne folosim de cei la indemana pentru a ne descarca de nesigurantele si furiile noastre, de neintelegerile in fata vietii sau de sortii potrivinici. Cand de fapt, ce reusim sa facem? Sa delegam. Sa ne delegam propria responsabilitate careia nu mai putem sau pur si simplu refuzam sa ii facem fata ... si sa ajungem in stadiul in care sa ne trebuiasca un cineva caldut, mai destept decat noi, cu doi ochi si o privire prietenoasa careia sa ii incredintam consecintele nefaste ale unor decizii pe care credeam ca le dorim. De ce cu cap? Pentru ca nu ne-ar maguli foarte tare sa stim ca ne delegam sufletele unor altora mai slabe. Cu toate astea si in ciuda faptului ca vorbim de un fenomen universal valabil, totusi intreb: ati vazut vreodata lup care sa dea vina? Eu nu. Pentru ca nu are de  ce.

ce inseamna sa fii singur? sa te simti la marginea prapastiei si sa iti fi dorit sa ai de cine sa te tii ca sa nu cazi prada ispitei de a te arunca intr-un gol primitor cu indecisii ce inseamna sa fii singur in doi? sa te simti cerand aer ... si putina luciditate

otet de mere cu miere, cu drag din natura asta scrie pe sticla plina cu lichid translucid din fata mea langa ea exista o alta incinta cu dop pe care zice asa: Huile d'olive vierge extra extraite a froid. nu se amesteca defel daca le alaturi, insa una fara alta e pustiu daca s-ar putea iubi, atunci si-ar acomoda mai usor nepotrivirile de caracter si forma si-ar consola mai placut divergentele insa nu trebuie sa se ia ca atare precum doua metale reci care gliseaza unul pe langa altul, sa se accepte asa, pe nemestecate si cu bucurie in sufletele lor lichide ca au o relatie in care se completeaza pana la desavarsire.

este foarte interesant cum principiul feedback-ului, al acelei confirmari sau infirmari de atitudine din partea celorlalti, de la valoarea constructiva pe care a avut-o atunci cand a fost gandita initial, devine un instrument de autojudecare si chiar de penitenta inutila a sinelui de ce? pentru ca numaram cate like-uri primim pe fiecare blestemata de poza sau postare despre care noi credem ca valoreaza o lume, dar despre care ceilalti raman indiferenti pe care noi am înrăma-o si am pune-o la capul patului ca pe un crez, in timp ce altii trec pe langa ea fara sa le tresara o geana. pentru care noi am fi in stare sa spunem ca este cea mai buna versiune artistica a noastra, pe cand sufletele triste ale acestei lumi, nu-i asa, ar opina printr-o manifestare tribala ca "bueah, ce guno' ". ne doare ne doare rau ne indoaie de la solduri, ne apasa oribil pe lombar si pune presiune pe cervicala pentru ca nu primim confirmarile dorite confirmarile necesare confirmarile

Deseori ma simt prea ascultata . Parca sunt pe o scenă imaginara. Îmi vine sa tac. Macar așa nu risc sa mint. Sa mă mint. Credinta e un fel de neputinta de a  ne tine sub control anxietatea, fricile, neliniștile și lipsa de sens sau dorinta. Posibil ca, bunăoară, credința, sa fie  cea mai buna dovada a faptului că suntem pierduți? Exista o desfătare in a fi îndrăgostit. O siguranță. Că ai ce oferi. Că ai cui. Nu. Nu pleci de langa un om pe care îl iubești. Dar este esențial cum ramai.

nu cred ca exista oameni mai bantuiti decat cei care ii aduc atat de jos pe ceilalti incat ii determina sa urasca

Pe măsură ce pui ani îți dai seama că nu e despre ce rol ai in lume, cat mai degrabă despre ce rol ai in tine. Nu este despre ce cred ceilalți, ci despre cum te vezi tu. Nu este despre ce primești, ci despre ce înțelegi sa dai. Nu este despre cate ai făcut, ci despre ce planuri îți faci de acum încolo. Nu este despre adevăr / minciuna sau bine / rău. Nu este despre cum sunt lucrurile din jurul nostru. Este despre cum vedem lumea. Pentru că nu o vedem așa cum este ea, ci asa cum suntem noi. Și dacă vrem, atunci prima dată trebuie sa.

ai 24 de ore la dispozitie pentru a arata ca ziua asta conteaza apoi va veni un alt ciclu de 24 de ore in care poti dovedi utilitatea noii zile si apoi alte 24 de ore iti stau la dispozitie si tot asa pana ajungi sa dovedesti (sau nu) ca ai meritat sa primesti o viata și că sorții au mizat corect pe tine 

azi m-am linistit din nou la doua capete care isi intretineau reciproc atmosfera - stati linistita, domnisoara, e doar un atac de panica! - si..iii...gur? - foarte sigur, va veti linisti imediat dupa perfuzia asta. - dar ... de la ce ... se activeaza? - de la perceptia exacerbata ca sunteti intr-o situatie fara iesire. corect spus "perceptia". de fapt totul are o solutie chiar daca ea iti sugereaza, uneori, ca drumul corect este cel spre usa.

carevasazica azi e ziua mortii mele ma gandeam ca voi avea sanse la mai mult ... aveam destule de facut in viata dar iata ca nu ce chestie! toti zicem asa, pe dinafara subiectului cumva, ca nu esti niciodata suficient de pregatit pentru final, dar numai cand ajungem in punctul terminus reusim sa si pricepem vorba asta e pacat, totusi, ca ai reusit sa provoci un avort al intentiilor frumoase pe care le pregateam pentru lume e curios ca te mira consecinta asta ca si cand nu ai sti ca daca impingi in mod repetat un corp, el iti opune rezistenta pana la un punct dincolo de care iti intelege si accepta decizia stii, se spune (si de fapt asa e) ca pasarile cu capul mare nu fac triluri am aflat si eu asta acum cateva zile eu sunt o pasare al carei cap a fost umflat cu pompa ta de bicicleta mi-ai blocat sensul creativ dislocand venin în cantități inumane. am murit, deci clar, nu mai am puls incep sa ma fixez in mine insami ma racesc si pentru prima data stiu ca nu mai exis

vad roz in fata ochilor pentru ca nici macar sangele-mi nu-si mai pastreaza rosu-i caracteristic el, ca si celelalte parti din mine, au reactionat la chimia ta electrizant-deconcertanta si si-au mai schimbat compozitia, textura, rolurile ... astfel incat sa te acomodeze. insa acum, desi sangvinic, temperamentul meu ia pauze de liniste ... ia guri de lipsa de aer ... si vede lucrurile cu rost. iar acest rost nu-ti mai gaseste loc si te presupune bine, sanatos, undeva unde sa nu mai faci pe nimeni sa sufere si in care sa nu te mai simti vinovat eliminarea otravei cu care se dilueaza culoarea unui sange vibrant se face brusc pentru ca nici inghitirea umilintelor sau a minciunilor nu se face vreodata gradual. imi este foarte limpede ca nu mai gandesti clar, de vreme ce jignesti in mod constant prezentul pentru a proteja trecutul. ai nevoie de ajutor ca sa te afli si pentru ca apoi sa ramai tu te lasi prada himerelor si nu mai deslusesti cand ai in fata pe cineva real ai c

Te vedeam în toti oamenii de pe strada. Acum nu te mai vad corect nici în ochii tai. Te uiți la mine și nu mai știu ce vad. Asta daca te uiți ... Vrei neapărat să îți ștergi urmele sculptate în piatra sufletului meu pe care te ambiționezi sa îl crezi rece? E prima dată când mă simt atât de abrupt singura împreună. Poate pentru că de data aceasta credinta a întrecut speranța. Problema, probabil, este că aceasta credință nu este oarba ... mai vad.

in viata profesionala e bine sa te inconjori de oameni cu valori comune cu ale tale, insa cu indeletniciri diferite pentru a acoperi o arie mai mare de expertiza. ca in echipe, cand fiecare membru vine cu slabiciunile si punctele sale forte, iar in final scopul nu este sa corectezi greselile, ci sa potentezi talentul. niciodata nu se elimina slabiciunile, pentru ca energia consumata in proces va fura din energia necesara utilizarii potentialului pentru excelenta si riști să rămâi, cel mult, un perfect mediocru. potentand ceea ce ai mai valoros si special in tine, reusesti sa te dezvolti pana la expertiza completa. păi și la viata in doi?

intr- unul din talk- urile lui Simon Sinek s-a amintit si apoi explicat o chestiune care la inceput mi s-a parut foarte ciudata pentru ca apoi sa capete tot sensul. era vorba despre curaj si despre cum el este determinat de fapt de exterior, de stimuli din afara noastra si nicidecum nu e de gasit dupa trei luni de ashram si meditatie. cu alte cuvinte, curaj au cei care simt incredere in mediul din jurul lor, se simt incurajati de oamenii apropiati, de familie, de prieteni, de colegi de munca. curajul de a face "the right thing" este determinat de valul de incredere pe care il resimti din afara ta. apoi odata ce ti se activeaza si il pui la lucru, ajungi sa devii un catalizator pentru alti oameni al caror stimul esti prin capitalul de incredere pe care il oferi la randul tau. acest pas, la randul lui, continua sa inspire prin exemplu. pe un fond de incredere poti explora mai mult, poti incerca lucruri noi, iti poti permite sa gresesti fara a considera asta un capat d

credeam ca ne potrivim intru totul in fiecare noapte stiam ca ne vom gasi in punctul nostru comun: lumina lunii. asa ca ne incărcam amandoi din gandul ca, desi nu reusim sa ne privim non stop licarirea sufletelor, totusi la final de fiecare pauza vom fi impreuna credeam ca gasisem impreuna varianta cea mai buna de a estompa lipsa orice lipsa numai ca intr-o zi s-a intamplat ceva neateptat: soarele m-a intrebat ce faci. si eu am ramas surprinsa: de ce stie soarele de existenta ta? si atunci mi-am raspuns: luna nu mai stralucea demult suficient cat sa iti hraneasca pornirea de intuneric. asa ca ai ales sa completezi sa TE completezi si, astfel, sa iti gasesti singur cea mai buna varianta de a estompa lipsa penuria nu trece de la sine, ea trebuie anuntata si apoi inlocuita cu cap continui sa cred că ne potrivim chiar daca nu am anticipat această mișcare

eu nu stiu sa inot dar poate in timp voi ajunge sa ma obisnuiesc cu senzatia plutirii azi noapte a fost luna plina ... genul de luna plina care devine felinar stradal uitandu-ma pe peretii puternic scaldati in lumina, m-am surprins imaginandu-ma cum mor si cum devin cenusa o cenusa pe care cine ma va fi cunoscut va stii ca trebuie sa apartina marii carei mari o vrea el si brusc, cum ma uitam eu asa pe pereti, m-am vazut fata in fata cu un "bine ai venit" ranjit al unei mari involburate bucuroase de prospaturi de abia atunci cred ca nu imi va mai fi cu adevarat  teama de apa pentru ca nu va mai avea ce sa imi ia.

contracararea celor care fura trebuie sa fie decisiva, astfel incat sa nu le ramana drept la apel. contraponderea lipsei de fond e data de marinimia diforma a contururilor. contraargumentul pentru un "de ce?" prost adresat are toate sansele sa duca discutia pe un drum bun. contrastele trebuie sa te faca sa vezi pana la punctul in care ajung sa se retraga inapoia privirii tale. contrasensul covorului meu imi cere sa calc desculta si sa imi sustin cauzele mergand pe varful degetelor de teama sa nu ii scurtez nedrept viata, uzandu-l. contradictia intoleranta in idei are aceeasi cauza ca atunci cand doi oameni se ciocnesc pe strada: neatentia. contracararea deviati(i)lor se face cu talonete mentale. pentru?

Trăim intr-o lume cu prea multe religii și prea putina credință.

la recomandarea unui medic cardiolog, mi-am montat un holter. ce sa fac si eu? dar e interesanta experienta. de fapt am facut-o mai mult din curiozitatea de a vedea cum e sa te simti monitorizat ... sa te intrebi daca nu cumva cutare activitate iti va creste pulsul, daca statul degeaba te scoate de pe harta inimii, daca visele din timpul noptii sunt mai agitate decat viata constienta. si tot asa. ce este holterul? un dispozitiv mobil legat de o curea si o branula cablata mecanic la puls prin care, la intervale regulate de timp, se masoara si monitorizeaza ambulator activitatea inimii si tensiunea arteriala, pentru un interval de 24 de ore. ce mai este holterul? un memento al trecerii timpului cand nu te astepti (si uneori mult mai repede decat anticipezi) afli ca au mai trecut 30 de minute. un strangator (la propriu) de mana care iti spune "vezi ca s-a mai terminat o clepsidra" un buzunar cu furtunase care, pe alocuri, te poate face sa te simti pe cat de cool, p

A luat din mine ... si a luat...și a luat...pentru a mai lua odată și încă o dată și încă o dată. Nu i-a stat nimic în cale, de fapt. Când vrei sa exploatezi o suprafață de pământ nerevendicata de nimeni și care nu îți ridică nici o problema de sol sau culturi, doar n-o sa stai pe gânduri. Completul de judecată al sufletului meu, daca ar putea vorbi, ar condamna invadatorul pentru crima de gradul I cu premeditare. Iar mintea mi-ar condamna sufletul la carantina. Pentru că un suflet necopt nu are cum sa se ofere fara a se dizolva in ceilalți.

m-am uitat indelung la cum se insinueaza subtil luna din spatele norilor, pentru ca apoi sa cucereasca luminos intreaga bolta si in final, pe nesimtite si intr-un demers deloc surprinzator, sa dispara din nou in spatele perdelelor de puf. desi cunoastem cu totii care este forma lunii, totusi ea reuseste sa ne apara deseori intr-o forma fidela contururilor norilor din apropierea ei si care o insotesc in periplul celest. am putea crede ca de fapt nu e corect ce stim despre forma lunii, doar pentru ca nu ni se arata precum in manualele de astronomie? sau mai degraba s-ar cuveni sa mergem pe intuitie sau ... incredere? de ce nu putem fi buni pana la capat? de ce nu reusim sa tacem atunci cand orgoliul ne spune sa vorbim? de ce ne chinuim atunci cand am putea sa tragem concluziile la timp? de ce spunem "da" cand ne dorim sa spunem "nu"? de ce spunem "nu" cand ne dorim sa spunem "da"? de ce lovim din orgoliu atunci cand sufletul ne spune s

Cred că scalpurile se împart în două: - cele de burete care lasă creierul sa comunice cu exteriorul și să se transmită pe sine - cele din spuma poliuretanica ce se izoleaza termic, fonic, senzorial de inconjuratati. Îmi plac cele din prima categorie. Celelalte scartaie la contact.