autostrazi fara benzi pe sens

m-am uitat indelung la cum se insinueaza subtil luna din spatele norilor, pentru ca apoi sa cucereasca luminos intreaga bolta si in final, pe nesimtite si intr-un demers deloc surprinzator, sa dispara din nou in spatele perdelelor de puf.

desi cunoastem cu totii care este forma lunii, totusi ea reuseste sa ne apara deseori intr-o forma fidela contururilor norilor din apropierea ei si care o insotesc in periplul celest.

am putea crede ca de fapt nu e corect ce stim despre forma lunii, doar pentru ca nu ni se arata precum in manualele de astronomie?
sau mai degraba s-ar cuveni sa mergem pe intuitie sau ... incredere?

de ce nu putem fi buni pana la capat?
de ce nu reusim sa tacem atunci cand orgoliul ne spune sa vorbim?
de ce ne chinuim atunci cand am putea sa tragem concluziile la timp?
de ce spunem "da" cand ne dorim sa spunem "nu"?
de ce spunem "nu" cand ne dorim sa spunem "da"?
de ce lovim din orgoliu atunci cand sufletul ne spune sa mangaiem?
de ce alegem sa ne ignoram vocea interioara doar pentru ca nu ne confirmă niste dorințe? 
de ce nu putem avansa in viata daca nu ii penalizam pe cei care consideram ca ne-au gresit?
de ce ne place sa fim in control intr-o lume eminamente nesigura?
de ce facem morala ca sa ne auzim vorbind de sus in jos si nu corijam de la egal la egal, pentru un bine comun?

deoarece comportamentul nostru ia, uneori, forma fidela a contururilor norilor din apropierea noastra si care ne insotesc in periplul lumesc.

nu e nici o drama atata vreme cat stim ca luna este una singura si intr-o forma clara, nu asa cum ne apare in dependenta de perdelele de fum care o distorsioneaza  

eu cred ca luna, daca ar avea constiinta, nu s-ar indoi de ea insasi si ar aseza norii acolo unde se cuvine: la locul lor.

realitatea fiecaruia este cea in care alege sa creada.

Luna plina, Laura Ungureanu