RALUCA MIHĂILĂ

uneori nu-mi inteleg intrebarile, chiar daca raspunsurile nu intarzie sa apara.  putin ciudat pentru ca am intrebat in gand universul cum se poate asa ceva si mi-a zis ca nu a fost in plan un astfel de scenariu si atunci i-am zis "pai fa ceva! nu se poate sa ne dam de ceasul mortii ca sa iti reparam tie scaparile! Esti un imberb nedemn de creatia sa!" s-a dat lovit in plex si a inceput sa ma ignore ... asa ca am ajuns sa intreb aerul: in timp ce eu tot iau in freza intrebari fara talc, cu datul cum ramane?  al vinei, desigur!  pentru ca practica ar zice ca fara termen de implementare si persoana responsabila nu mere. vreau sa stiu pe cine sa dau vina! da, nu e mereu usor sa te autoasumi asa ca nu ma astept sa se arate cat de curand motivul. pacat mi-e dor de univers dar trebuie sa nu uit niciodata ca, desi le rostim rapid si par adesea inofensive, cuvintele se intiparesc pentru totdeauna in mintea celui care le aude stiu ca unive

aștept cu interes momentul în care va fi cool să fii român... pentru că va veni și vremea aceea. să văd atunci cum toți rătăciții își vor aminti subit cărei nații aparțin.  oportunist-caragialesc, desigur.  până atunci mă  bucur de trierea naturală.

"De toate pentru toti" imi inspira compromis, rabat de la calitate, lipsa de norma si un mare nimic. Interval de actiune: de la zero la finit. Pun botul masele. Volum. "Totul pentru cei care apreciaza calitatea " este cu totul altceva. Interval de actiune: de la foarte bine in sus. Specializezi un public deja educat. Nisa. Formularea iti creeaza anturajul.

nu putem niciodata sa apreciem ceea ce avem in timp ce avem la intensitatea cu care o facem cand ne lipsesc lucruri ....  pentru ca aprecierea presupune finalul unui intreg lant emotional si empatic care vazut in sens invers ar presupune: rememorarea status quo-ului initial si nostalgie emotia lipsei si efectul privarii < stare negativa atacarea unei nevoi   eveniment soc de tip "declic"  status quo (nevoi, interese si dorinte satisfacute). si chiar si dupa mai multe declic-uri, nu stiu daca are vreun rost sa blamam pe cineva pentru ca nu poate aprecia ce are.  are sens sa vrem mai mult decat avem (nu din punct de vedere al nemultumitului ci al celui care isi doreste sa progreseze) si cand nu mai avem nici putinul initial sa ne amintim cat de bine era cand, conform celor mai recente norme, nu aveam practic nimic. in punctul de pornire sta esenta, iar in rezultatul final doar potentialul.

Vreau sa cinam impreuna, vreau sa luam pranzul punand in comun nu doar o masa ci si idei si priviri aruncate dezmatat pentru farfuria cu peste in vin, vreau inghitit in sec si in plin :), vreau zambete discrete cu gura plina, vreau apropierea data de dragostea care trece prin stomac, vreau mic dejunuri cu tine, traindu-ne pe noi asa cum ne dorim inainte sa iesim pe usa si sa ne traiasca ceilalti, vreau sa ne bucuram de cafeaua de dimineata in timp ce cascam si ne reacomodam cu lumina, vreau sa ne dezmeticim incet si cu mustaceli complice dupa o noapte obositoare care va trece mai usor peste o noua zi doar pentru ca va fi urmata de o alta noapte ... la fel.  Vreau sa credem si sa simtim ca avem totul.  Pentru ca l-am putea avea. Este plina lumea de iluzii optice.

- Ai fost vreodata in exil? - Am stat ani de zile inchis in mine. - Cum de ti-ai frant inima? - M-am impiedicat de ratiune. Mereu sta in drum ... - Dintre toate, ce te doare cel mai tare? - Momentul in care ma dor pe mine.

Cat de mult poate schimba o clipa in viata cuiva! Reconsidera caractere, decizii, priviri, cuvinte, trairi, esente, starea de moment, viitorul care se vroia dinainte stabilit, insusi echilibrul. O clipa. Atat. In care fie te aduni si te redai tie, fie te faramitezi ca o vaza scapata de la etajul douazeci.

cat de minunate sunt diminetile in care proaspat trezit din somn vezi pe acelasi cer, perfect identificabile, soarele pregatit sa se imparta lumii si o semiluna gata sa se retraga in spatele cortinei pana la urmatorul intermezzo... in timp ce te stergi la ochi, casti si te intinzi luna iti face cu mana a "ne revedem curand...ai grija!" imi va placea mereu aceasta sincronizare de planuri pentru ca este greu sa spui ce se termina si ce este gata sa inceapa.

Tare greu sa negociezi cu tine insuti. Mai ales pentru ca esti neobosit in a gasi o groaza de argumente rezonabile pentru fiecare isprava emotionala dorita senzorial dar nevalidata de ratiune!

Am vazut acest filmulet. Draguta ideea materialului. Si dincolo de raspunsul celor intervievati, mi-a placut reactia lor la auzul intrebarii. Denota foarte subtil faptul ca daca am putea, nu ne-ar fi usor sa fim dumnezei. Raspunsul meu la intrebarea "daca ai putea, ce le-ai oferi oamenilor?" oscileaza intre a le oferi posibilitatea de a se vedea din perspectiva tuturor celor din jur si a le oferi opusul vietii (in fiecare aspect al ei) pe care o duc in prezent. Prima varianta ajuta autodefinirea si a doua puterea aprecierii.

Barele de siguranta din mijloacele de transport in comun. Unii dintre noi vad in ele sursa de microbi, pentru altii acestea prefigureaza o multime de atingeri transmise din mana in mana ...

     Nu stiu cum fac oamenii astfel incat sa rada fals.       La mine se vede, am o grimasa care ma da de gol si oricat as incerca sa o ascund, razbate un subteran "rad ipocrit, asa ca hai sa incheiem amabilitatile pana nu devenim si mai penibili".       Exista acele persoane versate care stiu cum sa rada fals astfel incat sa para firesc si rupt din context, dar care se dau de gol dupa momentul reusitei - fie dau ochii peste cap ("iar am izbandit"), fie schimba privirea brusc ("am facut-o si pe asta") fie devin seriosi nefiresc de rapid ("gata cu hahaiala").        Eu cand ma ascund macar stau ascunsa - asa am invatat autodidact in lectiile de socializare pe care mi le-am predat de-a lungul anilor :).       Dar ce nu pot face este sa reusesc sa rad fortat si cand nu imi vine fara sa transmit "daca ai putea subintelege ca rad, ar fi mult mai simplu".         Nu pot si basta. Ma enerveaza.          Arta camuflajului firesc

      Astazi am vazut ceva ce pot cataloga drept "autentic".       Ieseam dintr-un supermarket si in fata iesirii era un grup de tarani (nu am identificat regiunea geografica, dar portul - caciula de blana de oaie, cojoc de oier, pantaloni tip izmene - ii "dadea de gol") care era clar ca au venit la oras cu niste scopuri.        Stateau in fata intrarii in magazin si puneau tara la cale din punct de vedere economic si politic.      Aveau plase din care se vedeau capetele unor paini, formele unor caserole cu carne, deci cu siguranta erau asteptati acasa de neveste pentru masa.        Dar ei isi luasera ragazul de a-si da cu parerea cu privire la toti si toate.       La un moment dat suna mobilul unuia dintre ei, melodia de telefon fiind un cantec de fluier de cioban.      Oricata nebunie de oras cosmopolit am avea in jur, oricata tehnologie s-ar inventa, atata vreme cat putem sa facem noi din ea ce ne spune sufletul sa facem, putem spune ca suntem sta

Definitia liniilor paralele Tu mergi langa intrebarile mele, eu merg langa linistea ta. Tu mergi langa zorii dragostei mele, eu merg langa amurgul parului tau.  *** Vino, sa pot regasi drumul spre mine! Octavian Paler

Mi-am dat seama de un lucru cu privire la mine: ori de cate ori sunt la pamant imi vine foarte la indemana sa ajut pe altii sa se ridice. Sper sa am mereu pe cineva aproape pentru a uita de tentatia ascunderii in propriul meu univers. Nu de alta, dar ar avea de castigat doi oameni din asta... Dar ce uit mereu este ca nu este nimic mai daunator decat sa iti risti libertatea proprie pentru a nu pierde conexiunea cu celalalt, sa accepti sa te pierzi pe tine pentru a nu il pierde pe cel din fata ta.

      Zile mai bune si zile mai rele ... zile in care iti vine sa te imbraci in galben, verde si culorii vii ... si zile in care fara negru pe tine in proportie de 90% simti ca esti vulnerabil (negrul are cele mai mari sanse sa treaca neobservat). Zile baricadat de ziduri si zile in care esti ca o carte deschisa. Zile in care zambesti fara motiv si zile in care o lacrima sta mereu in coltul ochiului si asteapta un imbold pentru a-si justifica prezenta. Zile in care te doare clipa si zile in care nu-ti incapi in piele de fericire.       Nu exista echilibru perfect, ci cel mult un echilibru personal, care insa ramane instabil prin simplul fapt ca depinde de starea emotionala a omului, prin definitie volatila.      Iar la acest (dez)echilibru personal contribuie din plin lipsa, respectiv prezenta unui suflet pereche, care, pe alocuri, poate reprezenta exact inversul a ceea ce pare a fi: lipsa fizica sa fie prezenta emotionala si prezenta fizica sa fie absenta spirituala.       Dac

      este o zi de sarbatoare importata de la o natie mai mult sau mai putin evoluata mental si care ne imparte in: - cei care, in spirit de turma, merg "cate doi" la o cina romantica pentru ca este o zi "speciala" - cei care au o data pe an ocazia sa ofere un buchet de flori fara ca acest lucru sa fie facut dintr-un sentiment de vinovatie - cei constransi de conjunctura sa faca ceva ce nu le place - cei care respecta "cutuma" fara sa o analizeze prea mult (nu pot sa o ignore complet pentru ca intrucatva cadreaza cu niste norme proprii de conduita) - cei care nu cred in surprize si care de abia au asteptat ziua asta ca sa poata oferi un cadou (previzibil) - cei care nu cred in sarbatoare, dar se tem ca daca nu reactioneaza la ea vor primi oprobiul persoanei iubite sau al cercului lor de prieteni - cei care ignora sarbatoarea si care, cu riscul de a primi scene acasa, isi sustin ignoranta si ne-inrobirea fata de ceva fortat - cei ingretos

A nurse has recorded the most common regrets of the dying, and among the top ones is 'I wish I hadn't worked so hard'. What would your biggest regret be if this was your last day of life? There was no mention of more sex or bungee jumps. A palliative nurse who has counseled the dying in their last days has revealed the most common regrets we have at the end of our l ives. And among the top, from men in particular, is 'I wish I hadn't worked so hard'. Bronnie Ware is an Australian nurse who spent several years working in palliative care, caring for patients in the last 12 weeks of their lives. She recorded their dying epiphanies in a blog called Inspiration and Chai, which gathered so much attention that she put her observations into a book called The Top Five Regrets of the Dying. Ware writes of the phenomenal clarity of vision that people gain at the end of their lives, and how we might learn from their wisdom. "When questioned about

- N-aș fi putut trăi niciodată în Occident.   - De ce?  -Pentru că îmi place să mă bucur și să sufăr la mine acasă.   (Stefan Iordache) 

maxim sapte fatete ale unui singur adevar adevarul spus celui pe care nu il cunoastem si cu care este sigur ca nu ne vom mai intalni adevarul spus unei cunostinte adevarul spus unui amic bun adevarul spus unui suflet pereche, unui reality check adevarul spus unui membru al familiei adevarul spus mamei adevarul recunoscut noua insine oare cel ale carui fatete se aseamana foarte mult nu face diferenta intre oamenii din viata lui si ii trateaza pe toti aproximativ la fel? pentru ca daca da, ar cam insemna ca oamenii pe care ii cunosc sunt extrem de asemanatori. tind mai degraba sa  cred ca trierea oamenilor nu se face strict prin adevar, ci prin privirea, tonalitatea si atitudinea cu care il spunem. adevarul nu trebuie ascuns fata de nimeni ... ci doar servit pe pat de ghimpi sau catifea. *am folosit, voit trunchiat, numele trupei rock Alternosfera , ca sinonim pentru alternative

Uneori, in loc sa vorbesc, aleg sa scriu. Alteori scriu pentru ca nu am cu cine vorbi. In ambele cazuri ... scriu pentru ca nu vreau sa imi uit anumite trairi, senzatii, vizualizari mentale.  Nu le recitesc decat rarisim.  Si peste majoritatea nu mai trec niciodata cu privirea. Dar ma linisteste faptul ca ele vor exista mereu undeva. Pentru ca pe memorie nu te poti baza niciodata ... nici pe propria logica, nici pe emotii, nici pe propria subiectivitate. Toate pot fi educate, manipulate, autosugestionate ... Dar negrul pe alb nu se sterge ... cel mult se reciteste, peste ani, cu alti ochi. Ce ramane din aceste randuri, intr-un final, este curiozitatea fata de discutiile ce ar iesi pe marginea lucrurilor scrise din lipsa de interlocutor.   Pentru ca indiferent cat as scrie, viata va continua relativ la fel, eu voi trai dupa aceleasi principii, parerile-mi vor fi, in linii mari, subsumate aproximativ acelorasi norme iar interogatiile vor ramane neraspunse pentru ca

  "Esti singur in vartejul suferintei tale si daca vrei sa iesi trebuie sa tragi aer in piept si sa te scufunzi pana se sfarseste. Mai degraba iubeste-o pana cand iubirea ti se face apa si se scurge prin toti porii. Iubeste-o in absenta. Va fi ca si cum te-ai arunca de nebun intr-un zid. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la poalele lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca dupa un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi. Soarele diminetii nu-ti va da timp si vei uita. Cu fiecare zi care va trece, vei mai fi uitat putin cate putin.... vindeca-te singur. E tot ce poti face pentru tine". (Tudor Chirila).

in masina, pe autostrada Soarelui, cu privirea tintuita pe geam, mergand spre marea pe care urma sa o gasesc la locul ei, calma, mladioasa, usor trista din lipsa admiratiei pe care o primeste vara dar si relaxata sa poate fi ea insasi pentru cateva luni ... pe geam ... campie cat cuprinde, linia orizontului si miscari ordonate ale retinei care incearca sa cuprinda fiecare petec de pamant de pe marginea drumului ... incercand sa cuprind cu privirea cat mai mult, observ cum viteza cu care se misca masina fata de marginea drumului este incomparabil mai mare decat viteza cu care se deplaseaza fata de orice linie paralela cu marginea drumului dar situata la sute de metri, sau chiar kilometri departare ... cu cat iti iei ca reper un punct mai indepartat, cu atat ai impresia ca e timp pentru toate cu cat te raportezi mai mult la marginea soselei, la ce ai in fata ochilor, cu atat mai mult constientizezi succesiunea reala a momentelor ... numai relativitatea intre diferite oriz

Imaginati-va calatoria cu trenul pe care am experimentat-o cu nu mult timp in urma, intr-o vineri seara dupa o saptamana plina de evenimente, munca si stres. In stanga mea era un individ care sforia, la doua locuri distanta un grup de domni cantau la chitara niste cantece de drumetie foarte placute, in fata mea era un copilas care extrem de vocal isi cerea dreptul la mancare, mangaieri materne si atentie, si la trei locuri departare o fata, pe fondul ritmurilor muzicale din casti, fredona relativ tare niste acorduri. Si daca mi-as fi dorit sa nu imi mai aud gandurile nu reuseam mai bine de atat. Am avut orgoliul de a ma crede suficient de "robotizata" incat sa pot sa ma concentrez la cartea pe care o aveam in fata, dar la finalul calatoriei mi-am dat seama ca am dat niste pagini fara insa a retine absolut nimic. Cu toate acestea, si poate tocmai in spiritul tuturor acestora, viata ne ofera o coloana sonora frumoasa.

este atat de frumoasa incat simt ca ma completeaza este frumoasa ca o litera de mana privirea ei ma imbraca este ca un vis de neatins sunt aici ca sa o iubesc ... nu astept decat un semn si alte cate si mai cate declaratii furibunde din partea indivizilor aburiti ... azi am auzit o remarca ce le surclaseaza pe toate. este impulsiva este exprimata vulgar, prin apelativ este puternica prin apelul la elementul primordial dar este si cea mai intensa, pasionala si sincera dintre toate pe care le-am auzit pana acum: "gagica e frumoasa cu flacari"

   Ce iaste oprobiul public?    Stimati spectatori ai show-ului pus in scena de umanitatea secolului XXI,    Tin sa va aduc la cunostinta ceea ce a fost, ceea ce a devenit si ceea ce se pare ca va deveni in continuare oprobiul public.    Carevasazica, trecutul atesta practica oprobiului public prin intermediul stalpului infamiei, o inventie simbolica a germanilor aparuta in evul mediu si ulterior raspandita in intreaga Europa. Acest "stalp" reprezenta, pe de o parte, ideea ca oricine poate fi tras la raspundere pentru actiunile sale in fata comunitatii din care face parte, si pe de alta parte, o expunere publica in sens negativ (afectarea imaginii personale in mod public).    Nemtii. Care odata ce dau o lege dau si o amenda simtibila ... o amenda prea accesibila nu e amenda, ci alternativa la lege. Au niste indivizi robotei, etica a trecut demult pe tratament injectabil, dar din punct de vedere economic sunt in frunte! Bravo lor pentru rigoarea cu care fac ceea c

Sa nu-mi luati niciodata dreptul de a visa. O fac, oricum, pe riscul meu.

Si cum ar fi daca adevarurile nu ar fi decat povesti inchise in randuri din pagini din volume din rafturi din librarii? Cum ar fi sa nu mai iasa in strada si sa ne taie calea? Sa ramana acolo, intre coperti de carton frumos colorate, gata sa se arate oricand numai celor care simt minciuna de peste zi si care vor sa respire si vada autentic...si sa nu se mai risipeasca doar-doar cineva il va alege. Cum ar fi ca adevarul sa deprinda orgoliul faptului ca este rar, genuin, pretios, identitar si ..... in loc sa se puna la dispozitia tuturor, intocmai fulgilor de nea care gingasi, rotunzi si pufosi, ne brazdeaza orizontul dar fara a ne obtura perspectiva lucrurilor pe care  vrem sa le vedem, sa se arate numai acelora care stiu sa il aprecieze? Nu, adevarul este mult prea integru pentru a face discriminari ... ca si zapada ... inchipuiti-va cum ar fi ca fulgii de nea sa ne aleaga pe strada si sa mergem, unii, cu ninsoarea dupa noi ca niste cilindri virtuali? Nu ... adevarul nu e

Care sunt aceia din jurul nostru care sunt cei mai pasibili de a ne intalni mastile in locul fiorului nostru celui mai autentic? Cei mai apropiatii? Da si nu. Ne aratam goi si autentici in fata lor insa ii pretuim tinandu-i departe de adevaruri dureroase si inutile. Cei mai indepartatii? Da si nu. Partenerii (doar) de bauta, cunoscutii, cei pe care nu punem mult pret sunt aceia cu care ne unim mimicile, nicidecum sufletele, sunt cei fata de care "pozam" a veselie...de ce sa stie ei mai mult decat maruntele aspecte insignifiante ale unei intalniri conversationale usoare? Rudele? Da si nu. Cate lucruri nu spunem doar pentru ca nastem discutii "in familie" ... si nu te pui cu neamul. Sefii? Subalternii? Da si nu. Nu ai cum sa fii completamente onest cu ei, chiar daca ti-ar fi apropiati....ceea ce ma face sa cred cu toata fiinta mea ca apropiatii nu trebuie sa se piarda vreodata in parteneriate economice. Asa cum exista diviziunea muncii, asa exista si